Ianuarie - Cu traista-n băţ la Uniunea Europeană - Sebastian Stoica

Ianuarie - Cu traista-n băţ la Uniunea Europeană - Sebastian Stoica

Ei... şi-am intrat şi în Uniunea Europeană. Putem considera data de 1 ianuarie 2007 o dată de o semnificaţie deosebită în istoria poporului şi naţiunii române. Data în care, după îndelungi parlamentări, discuţii cu uşile mai mult sau mai puţin închise, dailoguri intense la mese mai mult sau mai puţin rotunde, tergiversări, amânări, restricţionări etc. România a fost acceptată ca membru al acestei uniunii.




Ce însemnă aceasta? Este de bine sau este de rău? Va însemna un pas înainte pentru ţara noastră sau va fi o nouă înlănţuire, o nouă subjugare sub un alt regim de dominare, mult mai ascuns, mult mai perfid şi mult mai greu de prins cu „mâţa-n sac”?

Păi, să începem cu începutul. Ce este de fapt Uniunea Europeană? Care este rolul ei? Care este rolul şi răspunderile noastre ca membru al acestei Uniuni? Sunt sigur că mulţi dintre noi nu ştiu răspunsul exact. De aceea, cu scuzele de rigoare pentru cei cunoscători, o să prezint o mică lecţie de istorie.

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa şi compusă din 27 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui-generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:

      Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene şi care este ales prin vot direct de către aceştia;

      Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru;

      Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE;

      Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care urmăreşte respectarea legilor europene;

      Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE.

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Acestea ar urma să fie în curând înlocuite de un document unic, Constituţia Europei. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc politica Uniunii Europene pentru o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ, urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Uniunea a fost înfiinţată în 1952 de şase membrii fondatori: Franţa, Italia, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg. În 1973 au aderat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca. În 1981 Grecia. În 1986 Spania şi Portugalia. Au urmat în 1995 Finlanda, Suedia şi Austria. 2004 a reprezentat anul în care, în Uniune, au fost acceptaţi cei mai mulţi membrii: Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cirpu, Letonia, Estonia, Lituania, Cehia şi Slovacia. Neadmiterea României, aşa cum toţi românii aşteptau, a fost o lovitură destul de dură. Principalul motiv al respingerii a fost menţionat cu claritate: corupţia, care domina ca o molimă urâtă majoritatea sistemelor cheie ale sistemului economico-politic românesc. Al doilea motiv a fost introducerea şi punerea în aplicare a reformei economice.

În 2007 a venit şi rândul României şi a vecinilor noştrii de la sud de Dunăre, Bulgaria. Alte trei state sunt oficial candidate la aderare: Croaţia, Macedonia şi Turcia.

De ce a fost acceptată România acum, în 2007? Să înţelegem că nu mai este corupţie în România? Să înţelegem că reforma economică a fost implementată şi este acum funcţională? Hmmmm... Cineva spunea, la câţiva ani după Revoluţie - când cu toţii ne zdrobeam capetele să aflăm, să înţelegem şi să elucidăm misterele acesteia, cine şi de ce a provocat-o şi a produs-o - că Revoluţia din România şi implicit din Europa de Est a fost provocată de... Coca-Cola. Coca-Cola, o să întrebaţi? Ce treabă are Coca-Cola cu tancurile, cu miile de oameni ieşiţi în srtadă, cu drapelul cu gaură în mijloc, cu Frontul Salvării Naţionale, cu morţii şi eroii nostrii?

Ei bine... cam are. Europa de Est reprezenta şi continuă să reprezinte o piaţă de desfacere foarte importantă pentru economia Europei. Cortina de Fier a URSS-ului, coborâtă peste toate statele sale şi cele ale Europei de Est, împiedica ostentativ extinderea acestei pieţe către est. Bineânţeles ca nu Coca-Cola, McDonald’s, Microsoft sau Metro sunt responsabile pentru prăbuşirea acestui imperiu, dar scopul final este edificator. Privind înapoi, la acea perioadă de sărăcie lucie, era normal ca milioane şi milioane de oameni să-şi întoarcă privirea şi să-şi deschidă braţele către oricine le-ar fi oferit şi îmbunătăţit calitatea vieţii. Era de asemenea previzibil că, după 45 de ani de comunism şi privaţiuni de toate felurile, mii şi sute de mii de cetăţeni ai acestor state vor lua calea imigrării legale sau ilegale, spre o viaţă mai bună şi cu mai multe posibilităţi, Toţi aceşti emigranţi urmau să asigure o brută forţă de muncă - strict necesară în majoritatea statelor  dezvoltate ale Uniunii Europene - pentru toate meseriile subcalificate, prost plătite şi neinteresante pentru cetăţenii acestora. Să amintim aici culesul de căpşuni din Spania, de măsline din Grecia, munca în construcţii în Anglia si alte state ale UE? În conformitate cu statisticile Guvernului României, din 1989 şi până în prezent, peste 1,3 milioane de români au ales să părăsească ţara pentru a trăi şi a munci în afară. La acest număr se mai adugă o altă cifră, necunoscută, a celor plecaţi în mod ilegal. Doar de la aderare, în numai trei zile, 11,000 de români au plecat la muncă în Ungaria.

Scopul Uniunii Europene la înfinţare era de a asigura că în Europa nu va mai fi un alt Război Mondial, de a oferi o constantă creştere economică şi bunăstare a statelor membre, şi de a ridica o stavilă serioasă în faţa blocului comunist ce avea tendinţe expansioniste. În timp, aceste scopuri nobile s-au mai modificat, pe ici şi colo, „prin părţile esenţiale”. Acum, Uniunea Europeană a devenit o entitate politică, cu o singură monedă europeană (neaplicabilă încă la toate statele membre), cu o politică externă şi de securitate comună, cu o politică de apărare încă în stadiu de proiect, şi având ca obiectiv apropiat realizarea unei cooperări totale pe plan juridic şi al afacerilor interne. Politica economică a Uniunii, cu crearea şi existenţa unei pieţe unice de desfacere, are succes, astfel încât Comisia Europeană a devenit încet-încet arbitrul competiţiei între state şi conduce tratate economice de negociere favorabile ţărilor mai puternic dezvoltate, care au în mână toate atuurile.

De aici, au apărut inevitabilele ciocniri şi scântei între Comisia Europeană şi guvernele anumitor state membre, între parlamentele naţionale şi Parlamentul European. Lideri politici şi de opinie din toată Europa, critică constant lipsa de eficienţă, transparenţă şi responsabilitate a Uniunii. Câţi dintre miniştrii statelor membre spun adevărul cetăţenilor lor - care i-au votat şi le-au acordat încrederea lor - despre deciziile care se iau de către Uniunea Europeană? Câţi dintre ei spun că se întâlnesc regulat cu ceilalţi 26 de minştri reprezentând state membre, uneori chiar lunar, pentru a lua decizii care afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor statelor lor? De obicei se păstrează o tăcere mormântală. Dacă decizia a fost bună şi are rezultate favorabile, ei îşi vor însuşi laurii victoriei, dacă decizia a fost greşită, vor arunca vina pe Parlamentul European.

Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat în Praesidiumul Convenţiei pentru Viitorul Europei. Constituţia a intrat într-un proces de ratificare în toate cele 25 de state membre. După o serie de rezultate pozitive, Tratatul de instituire a Constituţiei a fost respins prin referendumuri negative în Franţa şi Olanda. Ulterior, tratatul a trecut în referendumul luxemburghez, după care procesul de ratificare a fost suspendat. Unele state consideră că respectiva Constitutţie este prea rigidă, încercând să exercite controlul absolut al Uniunii asupra anumitor sectoare din ţările membre. Aprobarea Constituţiei ar forma o nouă uniune, cu o structură unificată şi legalizată. Prezenta structură, care asigură dreptul ţărilor membre de a lua decizii proprii în ceea ce priveşte politica externă şi sistemul juridic, va fi abolită. Uniunea Europeană va avea autoritate totală asupra schimburilor şi politicii economice, regulilor de stabilire a competiţiei între state şi semnarea tuturor tratatelor internaţionale. Sistemul juridic ar urma să fie deasemenea modificat, realizându-se o armonizare generală şi abolirea tuturor legilor specifice doar unor anumite state membre. Politica externă a acestora, care în prezent este condusă de guvernele locale, ar urma să se shimbe deasemenea: noul ministru de externe va trebui să respecte liniile directoare ale Uniunii.

Ce shimbări se întrevăd pentru România prin aderarea la UE? Parteneriatul cu Uniunea speră să aducă o îmbuntăţire a economiei statului nostru. Salariul mediu pe economie se speră că va creşte, iar şomajul va scădea. Dreptul de muncă în Uniune este încă strict controlat în unele state, acestea supunându-ne unei perioade de „probă” de până la doi ani, înainte de ne da aceleaşi drepturi şi condiţii de angajare ca un cetăţen al lor. Circulaţia în statele membre nu mai este restricţionată, dimpotrivă, România trebuind să impună acum un regim de vize pentru anumite state ne-membre ale Uniunii – inclusiv Republica Moldova. Vor fi deasemenea modificări la taxele pentru alcool, ţigări şi TVA.

Ca în orice alt fenomen, toate aceste aspecte pozitive vor fi însoţite şi de unele negative, dintre care cel mai important în opinia mea este că vom pierde unicitatea, puritatea şi inocenţa satului românesc. Nu vom mai fi o pată de albastru de Voroneţ pe harta Europei. Vom fi un tot monoton şi gri. Viaţa la sat va fi modificată pentru totdeauna. Vegetalele din grădină nu vor mai putea fi vîndute pe piaţa publică dacă nu vor indeplini anumite norme impuse de Uniune. Ele vor fi probabil înlocuite de vegetale mai mari şi mai frumoase, din import. Pomii fructiferi de pe marginea drumurilor de ţară vor trebui sa dispară, întrucât nu corespund normelor europene. Agricultura va fi afectată şi în ceea ce priveşte normele de producţie, prelucrare şi defacere a carnei de porc, pasăre, peşte, a laptelui, brânzei de oaie, vinului, zahărului, pâinii. Avem o nouă politică de mediu referitoare la apă, plaje, deşeuri. Este o întreagă listă de alte subiecte care vor fi reglementate: achiziţiile publice, ajutoarele de stat, amenzile, armata, asigurările, bursa de mărfuri, energia, piaţa imobiliară, învăţământul, justiţia, maşinile din import, paşapoartele, penitenciarele, pensiile, poliţia, protecţia copilului, regimul armelor şi muniţiilor, salariul, sănătatea, sectorul bancar, telefonia mobilă, televiziunea, transporturile, turismul şi vama, ca să enumerăm numai câteva. Anumite tradiţii strict româneşti vor putea fi menţinute numai dacă nu încalcă drepturile umanitare, dacă nu lezează moralitatea, religia sau credinţa altor membrii. Astfel, spre a da numai un exemplu, tradiţia locală a înmormântărilor va fi modificată, întrucât defunctul nu mai poate fi ţinut şi privegheat acasă. Vom începe să ne temem mai mult pentru siguranţa copiilor noştrii, iar piaţa drogurilor se va infiltra din ce în ce mai adânc în viaţa noastră de zi cu zi. Iar, chiar dacă suntem membrii deplini ai Uniunii, noi şi vecinii noştri bulgari, vom fi, cel puţin pentru o perioadă, consideraţi membri de „mâna a doua”.Ce va fi, vom vedea. Peste unul, doi, trei ani, vom trage linie şi vom aduna plusurile şi vom scădea minusurile. Ce va rămâne va fi o Românie integrată în Uniunea Europeană.