Fum

stabil, ca turnul din Pisa,

cu rădăcinile înafară și cu turnul în pământ,

…

Încredere din priviri nevăzute.

Radiezi timp.

Trenul oprește în gara ta.

Nu de mult timp era a noastră

cu praful ce forma țurțuri din tavan,

și ne cădeau în ceafă…

veninul intra ușor prin măduvă…

Și intra… și intra…

De atunci inimile noastre s-au acrit,

s-au ramolit. A murit copilul din noi.

De atunci gara noastră e a ta.

Aud și acum trenul tău ajuns în gară.

Aud umbra ta ce coboară nebunește pe scări

către peron.

Parcă văd candelabrele de ceară din gară…

Parcă te văd cum le transformi în aur.

Rămâi cum ești.