Maia Martin sau Îmbrăţişarea culorii

 

Tânăra plasticiană MAIA MARTIN lansează cea de-a doua parte a proiectului “ÎMBRĂTIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE”, joi, 22 martie 2012, ora 19.30, la Grand Café Galleron, din strada Nicolae Golescu, numărul 18A (în spatele Ateneului Român).

Proiectul expoziţional „ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE” reuneşte lucrări realizate pe parcursul mai multor ani. Prima parte a acestui proiect s-a desfăşurat în septembrie 2009, când lucrările realizate în anul 2008 au fost expuse la Atelierul de Creaţie Sultana.

“Expoziţia reuneşte compoziţii abstracte şi abstract-figurative. Am simţit dorinţa de a mă desfăta în bucuria pură de a aşterne culori în structuri diverse şi de a le înfrâna apoi cu ajutorul liniei. O linie neagră, superbă în raţionalitatea ei. Am simţit actul de creaţie ca o luptă între Iraţional, reprezentat de culoare şi Raţional, reprezentat de linie. Am înţeles astfel că Raţionalul îmblânzeşte Iraţionalul, iar Iraţionalul dă farmec Raţionalului. O joacă mentală ce s-a transpus în căutări înfrigurate de noi efecte plastice.”(Maia Martin)

Găzduită de Grand Cafe Galleron,expoziţia este organizată de SYNCHRO ART şi va fi vernisată de criticul de artă LUIZA BARCAN.

MAIA MARTIN este un nume cunoscut iubitorilor de artă începând din anul 2000, atât prin participările sale la zeci expoziţii de grup, cât şi prin mai  multe proiecte expoziţionale personale.

Extrem de activă în spaţiul virtual, Maia îngrijeşte o bibliotecă multimedia (http://martinmaia.blogspot.com/p/biblioteca-maia-martin.html)  şi colaborează cu nume cunoscute din literatura momentului, nascând noi proiecte. Lucrările reunite sub titlul “ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-MĂ-N CULOARE” se regăsesc şi în Biblioteca Multimedia sub forma unui album de artă.

“Pictoriţa MAIA MARTIN ne aduce în lumină culorile tandreţii, culori în care te poţi scufunda, în care poţi pătrunde cu ochii inimii. Toate lucrările ei iradiază culoare şi iubire deopotrivă. Picturile artistei reprezintă viaţa cotidiană, transpusă în imagini, aşa cum numai ea o simte şi o vede. (Rodica SULTANA, 2009)

Datorită abilităţii  creatoare şi a imaginaţiei, artista ne introduce într-o lume în care-i putem descoperi pictura, hibrid între posibil şi imposibil, între veridic şi neplauzibil, între extravaganţă şi invenţie. Ea prilejuieşte privitorului o superbă aventura spirituală şi o excursie pe un teritoriu subtil. (Dr. Dorel SCHOR, Israel, 2011)

Mai multe detalii despre MAIA MARTIN la: www.maiamartin.weebly.com )

Organizator: SYNCHRO ART

Sponsorul evenimentului: ZAREA

Parteneri media: ArtAct Magazine, Modernism.ro, Șapte Seri, Veioza Arte, Senso TV/ARTE, Onlinegallery.ro, 4Arte, Agenția de cARTE, Vernisaje.com, Cititor de Proză-Republica Artelor.

Lucrările vor fi expuse la Grand Cafe Galleron, în perioada 22 martie 2012-30 aprilie 2012, zilnic între orele 9.00-24.00. (mai multe detalii despre eveniment la www.synchroart.ro)

 

 

Persoană de contact (programări de interviuri, rezervări lucrări si informaţii suplimentare legate de eveniment sau artist): Anca Artimon Andrei, anca.artimon@synchroart.ro, telefon: 0729.05.84.59


Știri Atheneum: