”Eu, Nicholas Flamel, copist, locuind în Paris în anul 1399, pe strada Notary, lângă St. Jacques de Boucherie, deși nu am învățat prea multă latină din cauza sărăciei părinților mei – care, totuși erau socotiți oameni cinstiți și buni, chiar de către cei care îi invidiau cel mai mult- am învățat,  prin binecuvântarea lui Dumnezeu, cărțile filosofilor și am dobândit o oarecare cunoaștere a lor, chiar și acelor mai ascunse secrete (înfățișate acolo), deși nu am intenționat asta. Din pricina aceasta, nu va trece nici un moment din viața mea în care, amintindu-mi de acest bine nemărginit, să nu aduc mulțumiri bunului și marelui Dumnezeu.” Așa își începe confesiunea Nicholas Flamel (1330-1418), unul dintre cei mai renumiți alchimiști, în anul în care viața lui a luat o turnură nouă după descoperirea într-un loc secret a unei cărți. Să-l lăsăm tot pe el s-o descrie pentru că e o adevărată poezie această carte privită cu ochii minții: ” ...o carte aurită, foarte veche și mare, care a costat numai 9 florini. Nu era făcută din hârtie sau pergament, cum sunt făcute celelalte cărți, ci, după părerea mea, din scoarță de copaci tineri; ferecătura era din bronz, coperta era bine legată și inscripționată peste tot cu niște litere ciudate, pe care le-am socotit afi litere grecești sau ceva de genul ăsta. Ce știam, era că nu le puteam citi; iar cât privește ce era scris într-însa, ea era imprimată, așa cum am presupus, cu peniță de fier sau gravată în coajă de copac; minunat făcută, cu litere latine frumoase și ciudat colorată”

Cartea era alcătuită din trei părți a câte șapte pagini, pe fiecarea a șaptea pagină erau pictate imagini și figuri astfel: pe prima pagină era pictată o fecioară înghițită de balauri, pe a doua era o cruce pe care era răstignit un șarpe, iar pe a treia era un deșert udat de apa multor fântâni din care ieșeau șerpi ce umblau în toate direcțiile. După cum era inscripționat pe prima pagină cartea aparținuse lui ”Abraham Evreul, Prinț, Preot, Levitator, Astrolog și Filozof” și, se pare că a fost vândută unui colecționar care nu-i cunoștea adevărata valoare. Pe pagina a doua, evreul Abraham  își sfătuia poporul să aștepte venirea lui Mesia care va domni apoi întru gloria eternă. Apoi descria procesul transmutării metalelor pentru a-și ajuta poporul să plătească tribut  împăraților romani. Însă tot ce a scris și a pictat în carte nu putea fi dezlegat decât de un inițiat, foarte bun cunoscător al Kabbalei.

Bietul Nicholas a studiat zi și noapte comoara pe care o descoperise întâmplător, însă n-a reușit să dezlege semnificația acelor desene în culori aprinse care reprezentau animale și plante fantastice. Și-a bătut capul în fel și chip până când a ajuns într-o fundătură soră cu disperarea. În cele din urmă, i-a venit în minte să picteze el însuși desenele de la a patra și a cincea pagină și a chemat mulți erudiți din Paris să-și spună părerea. Când le-a spus că autorul cărții descoperise Piatra Filosofală tovarășii lui au râs de el. În afară de unul, pe nume Anselm, licențiat în medicină și student la Arte, totodată. Îi trezise o atât de mare curiozitate încât singurul lucru pe care-l dorea era să vadă cartea. I-a dat și unele explicații ale imaginilor care n-au făcut decât să-l îndrepte pe maestrul alchimist într-un labirint de procese false în care s-a pierdut vreme de 21 de ani. Totuși a descoperit că ceea ce filozofii numeau sânge era spiritul mineral din metale, mai exact din aur, argint și mercur. În cele din urmă, pierzându-și orice speranță de a dezlega misterele din carte, Nicholas  Flamel a pornit în pelerinaj către mănăstirea Sf. Ioan unde afăcut jurământ de mare devotament apoi s-a dus în orașul Leon unde l-a cunoscut pe Maestrul Candies un mare învățat evreu care devenise creștin. Când a văzut informațiile din carte ”a  înmărmurit de mirare și bucurie” și l-a rugat să-i arate cartea. I-a dezlegat foarte multe din enigme după descrierea alchimistului, dar în drumul către Paris, Maestru Candies a căzut grav bolnav și a murit. Au început alți ani de studii pe baza datelor obținute și, în cele din urmă, în anul 1392, într-o după amiază, după spusele lui, a reușit să ducă experiența până la capăt. Să-l lăsăm să povestească: ”Apoi, continuând să urmăresc cuvânt cu cuvânt indicațiile din carte, cam pe la cinci după amiaza, în cea de-a douăzeci și cincea zi din Aprilie, am făcut operația de proiecție a pietrei Roșii peste aceeași cantitate de Mercur... Aceasta s-a transformat în timp util în aceeași cantitate, dar din aur pur, mult mai bun decât cel obișnuit, mai moale și mai maleabil.”

Tot după mărturisirea Maestrului Nicholas Flamel când a început să scrie această confesiune, în anul 1413,  deja înființase și înzestrase patruzeci de spitale, construise trei capele oferise daruri bogate la șapte biserici și scosese multe cimitire din paragină. Iată că în Întunecatul Ev Mediu altul era raportul între donațiile pentru a construi spitale și lăcașuri de cult:  40 la 3!

Nicholas Flamel a murit în anul 1415, la vârsta de 160 de ani, casa lui care datează din 1407 mai poate fi văzută și azi pe strada Montmorency la nr. 51, în Paris. La Muzeul Cluny poate fi văzută placa inscripționată de pe mormântul său din vechea biserică St. Jacques din Boucherie care a fost demolată în 1717.  Inscripția arată că Nicholas Flamel a fost scrib și a lăsat sume de bani și proprietăți pentru acțiuni caritabile și în scopuri religioase. Chiar dacă mulți s-au îndoit de povestea cărții alegorice care i-a dat posibilitatea să obțină Materia Primă, au fost și cercetători care i-au dat dreptate. Pe mine m-a cucerit tocmai această descriere a operei unor vizionari ce dovedește încă o dată natura divină a  Cuvântului și, în esență, a Poeziei.