Îndrăgostit de-o ucigașă-n serie de pe INTERNET sau Iubire criminală

Îndrăgostit de-o ucigașă-n serie de pe INTERNET sau Iubire criminală

Dr. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “Îndrăgostit de-o ucigașă-n serie de pe INTERNET” sau „Iubire criminală”
din cartea “ El cartero nunca más llama dos veces“ o “Sueños...sueños...sueños... “ / “Poștașul nu mai sună de două ori“ sau “Visuri …visuri ...visuri…“  
 

 

Pe Eugen îl trecură fiorii la vederea omului cu masca metalică înfiorătoare, de călău. În dreptul ochilor, erau două globuri galbene luminoase, care aruncau raze roșiatice mișcătoare. Și sub mască, era ea, Consuelo, fata de care se îndrăgostise la nebunie, iubirea vieții lui. Răcni cu putere, atunci când razele îl atinseră, de parcă l-ar fi ars un fier înroșit. Și atunci se trezi. Era lac de sudoare... și era târziu. Ceasul arăta ora nouă. “Doamne, ce coșmar îngrozitor!” își spuse băiatul, frecându-și ochii cu palmele.  

 

Eugen își aduse aminte, că trebuia să vină pe la el, de dimineață, Manuel, văru-său. Auzi soneria imediat.  

 

- Ce faci, măi, te-ai trezit? îl întrebă vesel, noul venit.  

 

- Da, vere! Te așteptam! răspunse adolescentul.  

 

- Ia spune-mi, cum e cu iubita ta? Mi-a spus tanti Jeni, care-i treaba...că nu mai ai liniște sufletească, că nu-ți mai dă pace! spuse băiatul.  

 

- Frate, așa fată romantică, nu am găsit la noi! Unii zic că este cam urâțică! Dar scrie fermecător. Cum să nu mă îndrăgostesc de ea? Sunt amorezat, la nebunie! Numai la ea îmi este capul! Toți care au văzut-o, mă întreabă ce am găsit eu deosebit la ea. Eu cred că sunt invidioşi... mie mi se pare foarte frumoasă, cântă şi dansează minunat, este atât de sensibilă... că nu mă pot gândi la altcineva...se destăinui Eugen. Ce pereche minunată am fi şi ce duet magnific am face...eu, împreună cu ea şi cu talentul meu de cântăreţ, şi al ei, bineînţeles! Fetele de la mine din liceu umblă cu toți. Nu e niciuna cuminte, care să aibă numai un iubit! Îi schimbă la două-trei zile, ca pe ciorapi. Și tu știi, că eu sunt o fire romantică ... continuă necăjit tânărul. Aș dori și eu una serioasă...dar unde găsesc așa ceva, vere?  

 

Înalt, atletic, cu părul negru, ondulat puțin, cu trăsăturile feței regulate, plăcute, Eugen a fost totdeauna de o sensibilitate și de o inteligență ieșită din comun, față de ceilalți tineri de vârsta sa. Deși era foarte sociabil, foarte greu își găsea interlocutori pe măsură. El însă vorbea cu toți. Chiar dacă gândeau complet diferit. Îi înțelegea și așa. Acum era cu Manuel, vărul său, cam prostuț, de fel, dar simpatic.  

 

- Tu nu vezi? Cu talentul şi cu inteligenţa, nu te poţi afirma în ziua de astăzi, în niciun domeniu. Sunt promovate în specia nulităţile, peste tot. Şi cu fetele... aşa sunt ele în ziua de astăzi. Nu trebuie să te îndrăgosteşti de niciuna, ca mine. Vere, dar nu au venit cele mai mici, de-a noua? întrebă Manuel.  

 

- De-a noua? Ăstea sunt mai versate ca cele mari! Stau toată ziua în toaletă și așteaptă să prindă băieții! Știi și tu ce le fac! Au învățat de la gimnaziu, din revistele pentru fete, din filme, de la televizor! Sunt sofisticate! răspunse băiatul.  

 

- Și eu am găsit pe Internet una, care spunea că este milionară și face un film în care vrea să joc ca actor. Mi-a dat întâlnire pe Champs-Élysées, la un salon de artă al cărei proprietară era. Și ce să vezi? Surpriză! Când mă uit la date, femeia era născută în 1800, povesti Manuel. Iar mama găsește numai pușcăriași pe Internet, de la închisori de maximă siguranță, din SUA.  

 

- Cine, tanti Florica? întrebă Eugen curios.  

 

- Râde tata de ea, de nu mai poate! răspunse Manuel. Dar s-o vedem pe chilianca ta! Arată-mi și mie poeziile şi cântecele ei! Vreau să o văd dansând! Hai, deschide tableta și site-ul ei! Poate ai dreptate! Eu țin la tine, doar sunt vărul tău și-ți vreau binele! Bătrânii, văd întotdeauna altfel lucrurile! Uite, eu sunt de partea ta! Dar vreau să mă conving că, într-adevăr, ești pe calea cea bună! spuse Manuel.  

 

- Uite, ultima ei poezie, ultimul cântec. Nu este frumos? Așa îmi scrie ea în versuri! Ce romantic! Și ce voce magică are! Cum dansează! exclamă visător Eugen  

 

- Vere! Dar frumoasă limbă mai este spaniola! Te poți îndrăgosti de ea rapid! Chiar eu. care nu sunt atât de sensibil, sunt fascinat de ea. Poate omul să-ți scrie orice, chiar ceva rău, să te insulte, să te înjure și dacă este în spaniolă, totul sună atât de minunat, de melodios! Mă, tu nu cumva te-ai îndrăgostit de idiom și ți s-a părut că de o persoană. Ce-ți scrie, sună prea bine, prea feeric. Dar să vedem traducerea. Dă pe translater șă înțeleg și eu ceva! exclamă Manuel.  

 

- Uite ce-mi scrie aici: „Caut în tine dragostea ideală,/ Îți dăruiesc iubirea mea sinceră, profundă, nevinovată/ Te vreau, te doresc la nebunie,/ buzele mele vor să te atingă/, dinții mei albi și ascuțiți, abia așteaptă să simtă gustul tău./ Limba mea vrea să simtă fiecare bucată dulce din corpul tău/ te voi mușca adânc, până la ultima fărâmă,/ îți voi adulmeca cu nesaț pielea, pe toată suprafața ei/ Voi mânca buzele tale roșii,/ voi suge sângele din venele tale, până la ultima picătură/ și tot ce va rămâne din tine/ voi acoperi cu crini magici”. Nu este magnific? Așa scrie ea în versuri! Ce romantic! Și ce talent are! exclamă visător Eugen.  

 

- Eugen! Dar eu nu văd niciun romantism, nicio iubire în versurile acestea! spuse băiatul. N-oi fi eu prea deștept, dar de asta sigur îmi dau seama. Femeia îți spune clar: ”te voi mușca adânc până la ultima fărâmă, voi suge sângele din venele tale până la ultima picătură”. Ce, asta este dragoste? Mie, unul, nu mi se pare! Nu-s eu prea deștept, dar atâta lucru văd și eu! Eu cred că este numai o psihopată... doar o ucigașă poate scrie așa ceva...ce altă semnificație pot avea aceste cuvinte? Ce metafore, vere, să ascundă? Nu există nicio metaforă aici! Totul este clar ca lumina zilei! Nu este deloc poetă, iubita ta! Sau mai bine zis, ființa aceasta. Că nu știu cine sau ce este, în realitate. Nu scrie nicio poezie!. Ea scrie exact ce gândește, ce face sau ce a făcut ea, la modul propriu, spuse băiatul. Eu știu că tu ești băiat inteligent, dar și foarte romantic, cu o imaginație ieșită din comun. Și mai cred că tu, îți dorești să iubești. Iar imaginația ta a creat această fată perfectă de care te-ai îndrăgostit, folosindu-te de rețeaua de socializare în care ai intrat.  

 

- Manuel, eu știu, poate ai dreptate! Dar eu vreau să mă conving. Dacă totuși este sufletul meu pereche? O șansă ca aceasta, o ai o dată în viață, spuse trist Eugen. Sau chiar este o înșelătorie? Doamne, este posibil? Am dat peste o psihopată? Numai mie putea să mi se întâmple așa ceva! Și eu, care credeam că este un talent înnăscut, spuse trist băiatul înalt, brunet, cu trăsături frumoase. Că scrie metaforic... dar poate nu-i adevărat, poate fata scrie cu figuri de stil. Parcă aş fi într-un fim science-fiction! Ba, chiar mai mult de atât! se tângui tânărul.  

 

- Vere, eu cred că totul aici este foarte clar! Nu este vorba de nicio iubire! Iubirea este în capul tău! Este ceea ce tu îți dorești! Se pare că foarte, foarte mult! Este ceva de care tu ai nevoie și care în societatea actuală este greu de găsit. Vorba șlagărului „iubire nu ai unde să găsești,/ poate doar în povești”. Fetele vor bani, băiete. Nu le interesează altceva. Îți spun eu, sunt pățit! Când nu mi-au mai dat ai mei bani, m-a părăsit imediat gagica! îi explică vărul, cu mândrie.  

 

- Dar eu ce mă fac acum vere, sunt îndrăgostit lulea de ea, spuse Eugen. Așteptam chiar să mă cheme în Chile. Îmi făceam planuri de viitor, că o să lucrez acolo, să cântăm împreună iar talentul meu va fi apreciat la adevărata valoare. Visam că vom avea succes amândoi și că voi fi cu ea toată viața. Fata spunea că are studiou de înregistrări. Le-am arătat la toţi fotografiile trimise de ea.  

 

- Hai să văd și eu pozele ei, spuse Manuel, că m-ai făcut curios. Și privi cu interes fotografiile de pe tabletă.  

 

- Doamne, dar chiar este cam urâţică! Unde ai găsit-o? La mine în liceu, oricare fată este mai frumoasă decât ea! Și cred că, nu este aceeași persoană în poze! Privește atent configurația feței, osatura, ochii, elemente care nu se pot schimba niciodată! Te-a înșelat, frate! Am eu un program, care verifică acest lucru. Stai puțin. Uite și confirmarea! Sunt fotografii de la persoane diferite! exclamă băiatul.  

 

- Mi-a trimis trei fotografii şi mie îmi plac. Mă fascinează incredibil! Mă atrage la nebunie! Și nu pot să-mi explic de ce. Poate admiram că mă iubește și cum îmi scrie. Eu credeam însă, că îmi scrie metaforic, poetic ... nici prin cap nu-mi trecea că, ea scrie exact ce gândește. Știi tu, eu sunt o fire visătoare, romantică. În România nicio fată nu mi-a spus sau scris vreodată asemenea cuvinte. Și să-mi mai facă și versuri... şi cum cântă şi dansează, ca un înger. De fapt, știam că ea trimitea videoclipuri la mai mulți utilizatori. Mi-a spus acest lucru. Am crezut însă că este fata ideală, fata visurilor mele. Nu mi-am putut explica însă, niciodată, de ce uneori mi se părea foarte inteligentă iar alteori foarte limitată la minte. Cum poate fi un om în același timp și foarte deștept și foarte prost? Parcă ar fi fost două persoane. O fi avut personalitate multiplă? Dar cum, tu crezi că ea în realitate îmi povestea exact, ce vrea să-mi facă? Doamne, avea ură pe mine, dacă gândea așa, nu-i așa? Mă ura tare de tot... și eu sunt acum, atât de speriat. Cum o să-mi revin din șoc?.întrebă deznădăjduit tânărul.  

 

Manuel îi spuse atunci contrariat::  

 

- Păi, și ce, tu nu ți-ai dat seama de la început? Nu ți-a spus nimeni că greșești?  

 

- Ba da. Toți - colegii, prietenii rudele.Dar eu credeam că mă mint. Chiar eram supărat și pe mama și pe tata, că doresc să mă despartă de ea. Noroc cu tine... spuse Eugen și gândi “Și eu, care îl credeam prost... dar nu-i deloc... e chiar inteligent. El și-a dat seama din prima... e deștept băiat, văru-meu ăsta...” .  

 

- Stai, că aflu eu de unde este tipa asta a ta! spuse Manuel într-un târziu.  

 

Și începu să caute cu înfrigurare pe Internet. Uite am găsit, Consuelo a ta este la pârnaie! Iubita ta e pușcăriașă, în închisoarea de maximă siguranță din Pennsylvania.. Privește ce scrie aici! Pennsylvania Prison! Văd imediat și care este motivul pentru care este închisă! Putem să căutăm și în presa online de pe Internet. Uite, am găsit un articol cu ea. Ucigașă în serie! Asta este!  

 

- Nu se poate! exclamă Eugen. Iubita mea Consuelo? Atât de candidă, de nevinovată...atât de romantică, de sensibilă...  

 

- Da, Consuelo! Dar nu cred că este iubita ta deloc! Imaginea ei de la închisoare nu seamănă deloc cu pozele ce ți le-a trimis. Ia arată-mi acum fotografiile foștilor ei iubiți! spuse băiatul. Nu cumva sunt victimele ei? Sunt pozele lor în ziare.  

 

Eugen deschise fișierul cu fotografii, trimis de fată.  

 

- Băiete, ăștia toți sunt oameni morți! Sunt victimele iubitei tale! Programul meu pe computer nu minte! Dar, trebuie degrabă să-ți șterg orice legătură cu ea, să nu ajungi și tu printre ei. Scrie că, recent a evadat din închisoare. A înjunghiat un gardian și a reușit să treacă granița, spre Mexic. Ești în primejdie, dacă i s-a pus pata pe tine! Trebuie neapărat întâi, să te scot din rețeaua de socializare. Vai, dar ce ai prins tu în ea? Câteva mafii - japoneză, italiană, rusească - grupuri teroriste, religioase, ceva secte... toate sunt prezente la tine-n rețea, observă Manuel. Numai ție putea să ți se întâmple așa ceva, Eugen!  

 

- Dar eu am acceptat numai fete frumoase, suave, pline de romantism!, explică Eugen.  

 

- Singurul romantic erai tu, vere! Așa ți se păreau, dar dacă te uiți mai bine... crezi că angelicele stau pe rețele de socializare? Ufff! Uite că ăștia, nici nu vor acum să te șteargă! spuse Manuel necăjit.  

 

- Și ce rapid am intrat în rețea! exclamă Eugen. În câteva minute...  

 

- Uite însă că, dacă vrei să pleci, nu-ți mai dau voie! Dar reușim noi până la urmă! Încerc din nou! și băiatul se chinui în continuare. Nu merge! Dar nu plec de aici, stau până te scap de necaz! Cred că ai dat de dracu’, frate! De dracu’ în carne și oase, continuă el. Bine că-ţi merge Internetul. Al meu funcţionează numai când vor furnizorii...şi nu prea vor. Când existau firmele de cartier era bine. Aveam net permanent. Dacă ţi se defecta, veneau imediat şi remediau defecţiunea. Cu companiile mari însă, îţi iau banii, fac contract cu tine şi nu-ţi furnizează nimic. Mint că problema este la computerul personal.. Am mers la ei la sedii şi nişte tineri obraznici înloc să rezolve serviciul plătit, m-au dat afară cu nesimţire. Dar banii îi vor, pentru un serviciu pe care nu ţi-l asigură.  

 

- Poate sunt angajaţi fără carte de muncă. De aceea nu le pasă, explică Manuel.  

 

- Este posibil. Şi nu poţi vorbi cu nimeni din conducere. Au relaţii şi fac ce vor..., se plânse necăjit băiatul.  

 

După câteva ore, de multe încercări nereușite, de ieșire din rețea se auzi dintr-o dată, vocea triumfătoare a lui Manuel:  

 

- Am reușit frate! Te-am scăpat de năpastă! Ți-am șters contul, din rețeaua de socializare, email-ul și toate scrierile, muzica, fotografiile trimise de ucigașă. Acum depinde de tine, ce vei face mai departe! Tu singur, trebuie să-ți ștergi din minte, din inimă, din suflet, diavolul ăsta de femeie. Și o să reușești, vere, că te cunosc eu, ești băiat deștept și tare! Nu o să te facă pe tine, așa o creatură! Am eu niște colege și dacă le inviți la o prăjitură, ale tale sunt! Arată beton! Să vezi că-ți trece imediat, dorul de chiliancă! Și pe Internet, vere, îți spun eu că, dacă cauți, găsești destule fete. Care se dezbracă, și-ți arată tot ce vrei și ce nu vrei!  

 

Pe holul blocului se auzi gălăgie. Adolescenții ieșiră afară. Din lift ieșea un preot înjurând de mama focului:  

 

- De trei ore și jumătate stau în ascensor și nu mă scoate nimeni! Mama lui de lift!  

 

- Dar a mai trecut un popă astăzi prin bloc , îi spuse Eugen lui Manuel în șoaptă.  

 

- Concurența, Eugen. Concurența! explică Manuel tot cu voce înceată..  

 

- Tu crezi că a fost aranjată blocarea în lift ? întrebă tânărul.  

 

- Mai mult ca sigur, răspunse vărul său. Așa se procedează în ziua de azi, dacă vrei să faci rost de ceva bani.  

 

Zilele următoare Eugen se simți rău, foarte rău. Parcă ar fi fost grav bolnav. Îl dureau toate organele interne, toate membrele, avea amețeli și un rău inexplicabil îi inunda întreg organismul.  

 

Băiat frumos, înalt brunet, cu trăsături plăcute, inteligent, umbla ca un drogat, fără să consume, în realitate, deloc substanțe halucinogenei.  

 

Profesoarele liceului erau toate intrigate de comportamentul tânărului, încă de când acesta începuse să vorbească cu fata, pe rețea. Credeau că se droghează.  

 

- Mamă, mi-era rău de tot! Ce mă fac? spuse Eugen mamei sale.  

 

- Hai la medic! Poate suferi cu ceva! îi spuse mama, care era și cadru medical.  

 

Și Eugen s-a dus cu mama la medicul de familie. Doctorul l-a controlat și l-a rimis să-și facă analizele. Când le-a terminat, după o săptămână, adolescentul s-a dus cu rezultatele, din nou, la acesta.  

 

- Nu am ce să-ți fac! Ești sănătos tun. Nu suferi cu nimic, spuse specialistul, după ce examină cu atenție rezultatele analizelor.  

 

- Și-atunci, care este problema? întrebă îngrijorată mama.  

 

- Nu știu, doamnă, nu știu. Există și fenomene inexplicabile, pe care medicina încă nu le-a elucidat, răspunse doctorul.  

 

Au ieșit de la cabinetul medical și femeia îi spuse fiului său:  

 

- Mergem la mama. Poate te-a vrăjit cineva. Vom afla ce trebuie făcut în cazul acesta.  

 

Bunica, auzind problemele nepotului său drag, rămase un pic pe gânduri.  

 

- Eugen trebuie să fie descântat de cineva. Dar cel mai bine, când îți este rău nepoate, să faci semnul crucii deasupra ta, în locul unde te doare și spui “Piei drace!” îl povățui bătrâna.  

 

Și băiatul făcu întocmai. Constată cu uimire că răul îi trecea ca prin farmec. „Poate este numai o sugestie” , se gândi el.  

 

Eugen era mereu necăjit din cauza problemelor din familie. Toată ziua existau certuri în familia sa. Tatăl, un bărbat priceput, un bun meseriaș, nu-și găsea de lucru. Dragostea față de chiliancă îl ajuta să uite de necazuri.  

 

- La bugetarii se angajează cu șpagă și ajung numai cei care nu cunosc meserie deloc, dar își plătesc postul. Și la privați s-a ajuns la fel. Peste tot, omul profesionist nu mai are loc de muncă. Incapabilul îi ia cu obrăznicie locul, dacă dă șpagă. Și cârpaciul este văzut și mai bine, chiar dacă face totul de mântuială. Foștii mei colegi de muncă, buni profesioniști sunt în aceeași situație. Ne mai consolăm doar atunci când ne întâlnim împreună, la un șpriț, Și ne aducem aminte cu nostalgie, de vremea când ne făceam meseria, eram respectați și aveam totdeauna o bucată de pâine pe masă, se plângea mereu tatăl său.  

 

- Cu mâinile tare pricepute, harnic și cinstit cum ești, numai faptul că ești prea molâu, îi spunea soţia sa, te împiedică să-ți găsești un loc de muncă.  

 

- Așa crezi tu. În ce epocă te crezi? se supără omul. Nu vezi că numai ticăloșii se  

 

descurcă bine în ziua de azi, femeie. Nu are nevoie nimeni, în ziua de astăzi, de un profesionist, de un om cinstit, care își vede de treaba lui. Dacă tu ai avut noroc, ai putea să vezi și situația altora, că nu ești proastă deloc. Dar vorba aceea “Sătulul nu înțelege pe flămând niciodată”. Nu este spusă degeaba. Este zisă cu tâlc. Dacă ai ține puțin la mine, ai vedea realitatea! Așa cum este ea, crudă. Doar toți prietenii mei sunt în aceeași situație și ei o înțeleg corect. Nevestele lor sunt alături de ei, pentru că și ele sunt în aceeași situație, explică bărbatul, Ilie.  

 

- Ce, crezi că eu nu am văzut și nu văd zilnic destule? îi spuse femeia, Jeni. Astăzi la operația de apendicită, noul medic s-a apucat să taie voios, în partea stângă. L-am oprit eu. I-am spus: ”Ce faceți domnu’ doctor? Apendicul este în partea cealaltă! „. Vezi dacă locurile la facultăți sunt nelimitate și tot omul face facultatea, ce se întâmplă? Cel care nu are habar de specialitate și nu a învățat niciodată, dar plătește, se trezește în post și poate face moarte de om, dacă-i medic. Nici organele interne nu știe, pe unde sunt situate în corpul uman! În curând, în ritmul acesta, nu o să mai avem, la cine să ne mai tratăm bolile...  

 

- Parcă ar fi judecătoarea la care am fost astăzi şi căreia i-am povestit de zece ori cum s-a întâmplat accidentul, relată bărbatul. Şi cred că tot n-a înţeles!  

 

- Nu era cumva Firfirica a lui Blegomanu, de la mine din sat? întrebă Jeni.  

 

- Dar ea, nu este femeie de serviciu la tribunal? Şi bărbatu-său, nu e portar, tot acolo? continuă Ilie, şirul întrebărilor.  

 

- A făcut şi ea, şi bărbatu-său Universitatea „Debilu Mind & Spirit”, împreună cu Lenuţa a lui Răgălie, care e femeie de serviciu la Primăria din sat. Firfirica, mai făşneaţă, a trecut pe post de judecătoare, dar bărbatu-său a rămas tot portar, spuse Jeni.  

 

- Şi Lenuţa? întrebă, din nou, Ilie.  

 

- Lenuţa, tot femeie de serviciu la Primărie a rămas, că era cea mai harnică şi nu bârfea. Învăţa chiar mai bine ca Firfirica. Dar să vezi, ce-am păţit eu astăzi! Am fost la coafor. Mi-au luat o groază de bani. Coafor de lux! Și şi-au bătut joc de părul meu! Le-am spus că nu-mi place ce mi-au făcut în cap și știi ce mi-au răspuns? “Mergeți să reclamați, că patronul are pile și nimeni nu-i poate face nimic!”  

 

Mama lui Eugen, femeie bărbătoasă se descurca bine. Avea însă o profesiune care are totdeauna căutare. Ca asistentă medicală, la serviciu nu prea avea probleme. Acasă însă, se certa permanent cu soțul. Nu putea să înțeleagă cum de acesta nu-și găsește de lucru.  

 

Eugen, fiul lor, nu mai suporta însă discuțiile din casă. Îl înnebuneau. Iar la școală nu găsea satisfacția de care avea nevoie. El, băiat inteligent, nu era apreciat la justa valoare. Profesoara de limba română era fosta femeie de serviciu de la mama sa, de la spital. Nici să scrie corect nu știa. După revoluție, a urmat o facultate privată, de religie, situată într-o casă, fără să treacă pe la vreun curs, la Universitate. A mers doar atunci când și-a plătit taxele și diploma. Și acum, cu religia, poți preda româna! Așa specifică legislația! Una ca ea, care nu avea nicio carte în casă, care nu citea deloc cărți de literatură, pentru că nu-i plăcea, nu putea remarca talentul la scris al lui Eugen. Iar la matematică, la liceu, aveau ca profesoară pe vecina, fostă muncitoare, care făcea șuruburi la uzină pe vremuri. Dar la specializarea aceasta, la fel ca la fizică, chimie, geografie, biologie, nu mai existau prea mulți candidați la studenție de mult timp. Profesorii universitari erau bucuroși că, mai au o bucată de pâine și sunt mulțumiți cu oricine se înscrie la facultate. Eugen aflase că ultima invenție, în acest domeniu este înscrierea bătrânilor din aziluri, ca studenți. Iar absolvenții de liceu sunt lăsați acum, să-și pună dosare și la zece facultăți deodată și acestea toate le consideră, simultan, studenți la ele, ca să primească bani de la stat, chiar dacă ei rămân în realitate, numai la una. Când a mers în vară, cu vărul mai mare, să-și scoată dosarele, de unde dorea să se retragă, a constatat că, facultățile nu vroiau să-i dea drumul. În plus, îl înscriseseră și la specializările, la care acesta nu se înscrisese niciodată.  

 

- M-aș duce și eu în pelerinaj cu popa nostru cel frumos, zise într-un târziu Jeni, mama lui Eugen. Toate femeile vor cu el! Că este și om de afaceri și șofer de microbuz. Doamne, ce se îndrăgostesc toate credincioasele fanatice de el! Ele spun că merg cu el la locurile sfinte, să se curețe! Dar, în realitate, pe popă îl vor. Și unele, mai rele, dacă nu reușesc, îl reclamă apoi pe preot, la Parohie.  

 

Cineva sună lung la uşa apartamentului. Eugen deschise ușa.  

 

- Am venit cu verificarea centralei. Este obligatorie. Vă costă numai câteva milioane, spuse omul. Unde este instalația?  

 

Și se apucă cu zel să o demonteze.  

 

- Acum trebuie să o montez la loc, spuse încurcat bărbatul. Se uită pierdut și încercă să asambleze două piese. Nu se potriveau deloc. Mai încercă câteva, fără rezultat.  

 

- Ce faci, nene, nu mai ști să o pui la loc, spuse Jeni.  

 

- Se pare că da, răspunse încurcat meseriașul.  

 

- Păi și noi ce facem? întrebă Ilie.  

 

- Nu știu, vă semnez că am făcut verificarea și sunteți în regulă, răspunse specialistul.  

 

- În regulă, pe dracu’! Noi, la ce ne mai încălzim? se supără femeia. Este iarnă!  

 

- Singur nu mă descurc, se destăinui meseriașul.  

 

- Lasă, că încercăm noi, după schema instalației, din prospect, spuse Ilie.  

 

După câteva ore de chin, familia reuși să-și monteze centrala la loc. Se așezară obosiți pe fotolii.  

 

Când Jeni şi-a revenit, se auzi din nou vocea sa groasă:  

 

- Eugen, lasă că îți găsesc eu acum ceva de lucru, să câștigi bani. Că tu găsești, să lucrezi numai gratuit – la fundații de caritate, la asociații, la partide...te exploatează toți, fără scrupule. N-ai primit, nici măcar un tricou sau o șapcă. Au găsit în tine, fraierul perfect. La „KFC” dacă lucrezi, chiar dacă o faci toată ziua, măcar câștigi un ban. Îți dau ceva, nu te păcălesc ca ceilalți, spuse mama. Vrei?  

 

- Bine, acceptă băiatul, dezorientat de tot ceea ce i se întâmplase, nevenindu-i să creadă că, printre atâtea rele, există unele și mai și! Trebuie să lucrez, să-mi iasă din minte Consuelo! A pus stăpânire pe mine, pe inima mea, pe sufletul meu! Ce greu îmi va fi, să o șterg din memorie! O să muncesc mult de tot, să fiu atât de obosit, încât să nu mă mai pot gândi la nimic, deci nici la ea... ca acum...  

 

Își aminti cu nostalgie că, o cunoscuse pe fată pe Internet, în urmă cu un an, de sărbători. Era singur acasă și se jucă un pic. Intră pe rețele de socializare. Cunoscu astfel o japoneză simpatică, cu o poză drăgălașă, o turcoaică atrăgătoare, o chinezoaică fascinantă, o poloneză dulce și ...pe Consuelo, din America de Sud, din Chile...sau mai bine spus, așa zicea ea, că văru’ Manuel a găsit-o în Pensylvannia. În magia sărbătorilor de iarnă i se păru totul atât de romantic! Să cunoască o fată de pe tărâmul telenovelelor... aceste filme, la care mama și vecinele sale se uitau zilnic, cu atâta patimă! Și, vai, ce limbă atrăgătoate și melodioasă! Te poți îndrăgosti de persoana care-o vorbește de la prima vedere... chiar fără a înțelege prea mult din ea! Ce fermecătoare pot fi formulele de început, și “Aja, ja; ja. ..”, onomatopeele ce par minunate! Folosite în scris, ca în vorbirea curentă!  

 

Manuel conversa la început cu Consuelo numai în engleză. Nu era o frumusețe, dar ce-i scria era atât de romantic... nu mai văzuse vreo persoană feminină care să fie așa, până acum. Era exact așa cum își dorea, era fata visurilor sale!  

 

Sărbătorile și Anul nou și le-a petrecut în extaz, felicitându-se reciproc. „Tú no sientos la magia que es entre nosotros?” îi scrisese fata un mesaj tulburător. Și tot atunci primi prima poezie de la Consuelo! Și ce versuri minunate! Ce senzuale erau! Şi când a cântat, a fost cucerit definitiv! Reciti prima poezie primită, pe care o învățase aproape pe de rost: “Si mirarás mi cara de chica/ y mi cuerpo sensual de mujer,/ si tocarás mi piel delicada / mis labios rosados y húmedos,/ sentirías mis susurros/ mis gemidos cuando sueño que me acaricias./ Si abrazarás el perfume de mi cuerpo/ y el aroma de mi piel de bebé,/ si pudieras besar los estremecimientos de mi cuerpo cuando nos amemos,/ y las vibraciones de mi corazón cuando esté contigo,/ entonces yo sería tuya/ para siempre, en tus pensamientos, en tus sueños… “. “Ce senzuală este fata asta! Așa ceva mai rar! “, gândi Eugen. Și de atunci, versurile ei nu i-au mai ieșit din minte. Și nici Consuelo. Îl răscolea până în adâncul sufletului. Ajunsese să-l obsedeze. “O fată de o sensibilitate rară, care să scrie poezii! Ce putea fi mai minunat!”  

 

Poeziile erau de obicei însoțite de videoclipuri, cu melodii interpretate de ea și cu imagini care-l atrăgeau la nebunie. Se culca și abia aștepta zorii zilei să deschidă laptop-ul, să converseze din nou cu Consuelo. Toată noaptea numai pe ea o visa. Se îndrăgostise la nebunie! Nicio fată nu îl făcuse până atunci, să-i bată inima așa cu putere. Numai ce-i vedea poza pe internet și imaginația lui o lua razna. Se simțea beat de fericire... în extaz, că o cunoscuse pe Consuelo, îngerul vieții sale. Încercă și el să fie pe măsura poeziilor sale și îi răspunse cât se poate de romantic. Căută pe Internet și învăță pentru ea, engleza, mai bine. Dorea însă să converseze și în spaniolă. Așa părea mai romantic... “te quiero... abrazos...y besos..mi alma...mi corazon....” Erau cuvintele ce le folosea Consuelo cu amicii săi, cunoscători ai fermecătoarei limbi. Observă apoi că, un procent foarte mare din cuvintele din limba spaniolă, se asemănau mut cu cele din română. Uff! Îi era ușor să scrie și să se înțeleagă în această limbă! Trebuie și el să învețe acest idiom, să fie pe placul Consuelei, să înlăture concurența, gândi Eugen. Numai așa putea să-l placă fata...la fel de mult...ca pe cei, cu care împărtășea aceeași limbă. Timid, încercă să-i transmită câteva formule în spaniolă. Și a reușit de minune. S-au înțeles. Și a primit ca răsplată “abrazos” și „besos”. De la zi la zi, tânărul se perfecționa tot mai mult. Ajunse să cunoască minimul de cuvinte uzuale, cu care se puteau înțelege, de minune, chiar fără să folosească translater-ul de pe Internet.  

 

Și Consuelo, fată romantică, îi trimitea regulat, în continuare, versuri. Poezii magnifice, de dragoste pură, curată, cum nu a crezut niciodată, că va întâlni vreodată!  

 

Eugen era permanent în stare de extaz. Parcă plutea când mergea. Ĩntr-o zi, chiar a şi căzut, într-o mare intersecție din mijlocul Bucureștiului și era să fie călcat de mașini. Ai lui, din casă, observară că se întâmplă ceva cu el. Dar cum tot timpul se certau, nu au dat prea mare atenție fenomenului.  

 

Pozele Consuelei, imaginile transmise, erau permanent în fața ochilor lui Eugen. Muzica ascultată, ce i-o trimisese fata, îi suna permanent în urechi și alte melodii nu mai putea auzi. Consuelo devenise totul pentru el! Era pe culmile fericirii!  

 

Colegii lui de clasă, care îl invidiau pentru inteligența sa, dar și pentru fizicul său, observând starea lui Eugen, au început să-l ironizeze:  

 

- Ce-i cu tine Eugen? Ce-ai pățit, frate? îl necăjeau ei, cunoscând cauza comportamentului ciudat al băiatului.  

 

- Stați, să vă arăt poza iubitei mele! le spuse Eugen mândru și deschise tableta.  

 

- Măăă, dar urâtă mai e ! exclamă colegul său de bancă, râzând. Unde ai găsit-o ? Una mai frumoasă, n-ai aflat? Că sunt multe, care arată mai bine ca ea!  

 

- Dar nu-i niciuna ca, Consuelo a mea! Ea e fata inimii mele. Este romantică și-mi scrie poezii! Vouă, vă scrie vreuna versuri?  

 

- Poeme îți trebuie ție? Ha, ha , ha! râse alt coleg. Mie îmi trebuie o fată în carne și oase, cu care să fac ceea ce trebuie. Ce, poezii! Astea sunt pentru fete! Pentru fete prostuțe! Cred că ai luat-o razna, băiete! Ia uitați-vă ce iubită are Eugen! Şi chemă şi pe ceilalţi băieţi să privească fotografia Consuelei.  

 

Eugen închise tableta mânios.  

 

- Sunteți niște răi! Şi invidioşi! Ca întotdeauna! spuse adolescentul necăjit.  

 

Ajuns acasă, luă din nou contact cu Consuelo. Fata îi ceru să posteze și alte poze cu el. Eugen era un băiat deosebit de frumos, înalt, brunet, cu păr cârlionțat, cu ochii mari negri, gene lungi și întoarse, buze cărnoase și nas delicat. Trimise imediat o fotografie a sa Consuelei. Și fata îi scrise imediat. “Se vede rău de tot! Nu ești prea frumos. Dacă mă gândesc bine, ești cam urât”. Băiatului îi dădură lacrimile. Totdeauna i s-a spus că este foarte frumos. Nimeni nu i-a spus altceva. Și tocmai Consuelo, fata de care era îndrăgostit, să-i spună așa ceva! Încercă o altă poză. Fata îi răspunse după o săptămână Ei! Aici arăți mai bine”. Eugen își reveni. Și postă și ea una. “Nu prea semăna cu prima, dar tot cam urâtă este“, gândi Eugen, dar simțea față de ea o atracție imensă. Cum nu mai simțise pentru altă fată cunoscută! Nu mai avea liniște, nici noaptea. Adormea cu ea în gând, se trezea cu ea în fața ochilor și toată noaptea o visa. Era în reverie cu ochii deschiși, toată ziua, indiferent ce făcea. Pe drumul spre liceu, la ore, indiferent unde era. Consuelo era în mintea lui, în inima lui, în sufletul său şi în orice colțișor din corpul său... şi inima sa bătea pentru ea, respira pentru ea, sângele îi circula cu putere prin venele sale, pentru ea... problema gravă era că, nu se mai putea concentra să facă nimic altceva. Și era în ultimul an de liceu... trebuia să dea bacalaureatul. Dar parcă uitase complet de acest lucru...  

 

Profesoarele din liceu observaseră starea de visare a elevului lor și au ajuns la concluzia că se droghează. Ca urmare, l-au lăsat corigent. Iar colegii săi de clasă își băteau în continuare joc de el:  

 

- E dus cu pluta Eugen, rău de tot! Sigur trage ceva pe nas, că altfel nu poate fi îndrăgostit de așa o urâtă! spuneau ei.  

 

Adolescentul continua discuțiile cu Consuelo. Din când în când, aceasta obișnuia să-l facă să plângă. El, care era atât de masculin, de dur, de tare... fata asta știa exact ce să-i spună și să-l atingă în colțurile cele mai sensibile ale inimii sale! Lui Eugen însă, tot ce-i scria Consuelo, pozele, melodiile ce i le trimitea i se păreau fascinante, senzuale, atrăgătoare... nicio fată cunoscută nu mai exercitase până atunci, asupra lui, o atracție atât de mare... căci îl făcea să se simtă tot timpul, în culmea extazului. Toată viaţa sa se învârtea în jurul lui fetei. Trăia pentru ea, simțea pentru ea... ea era totul pentru el! Lângă poezii, fata îi posta și poze cu foștii ei iubiți... de fapt aşa gândi Eugen, că sunt...căci nu a întrebat-o niciodată...să n-o supere...  

 

Deodată, într-un weekend, Consueo, îi transmise că va lipsi câteva zile: ” Plec câteva zile la mare. Sunt îndrăgostită la nebunie de soare, de plajă,de nisipul delicat şi fierbinte, de valurile albastre...pentru că este la țară și acolo nu au conexiune de Internet, nu voi comunica cu tine câteva zile.”  

 

Ce s-a mai frământat Eugen zilele acelea!  

 

“Și-o fi găsit Consuelo pe altcineva? Tocmai în week-end să plece? Desigur! Dar ce să fac? Ne despart mii de kilometrii și un ocean de apă. Și este și sânge iute, latin... ce pot pretinde de la ea, în condițiile astea!”, gândi Eugen.  

 

Luni seara însă, se liniști. Primi mesajul Consuelei. Îi trimetea alături și o poză de pe plajă, cu un pudel în brațe “E cățelul meu! Îți place?” îi scrise ea.  

 

Și atunci toate îndoielile lui Eugen se spulberară într-o clipă. “Cum putea să nu creadă îngerul ăsta de fată! Numai el este de vină, că pune la îndoială cinstea ei!”  

 

În săptămânile următoare, pauzele se repetară din ce în ce mai des și din ce în ce mai lungi. Pentru Eugen erau însă perioade de intensă suferință și frământări. Gândul că ar putea-o pierde pe Consuelo, nu îi dădea pace. Practic îi măcina sufletul... îi tulbura liniștea. Devenise un om chinuit.  

 

Ĩn casă, mama a fost cea care s-a alertat prima, observând starea lui Eugen.  

 

- Ce-i cu tine, băiete? De bolnav nu ești, că așa spune medicul. Dar atunci ce ai, mamă? Te-a vrăjit cumva, cineva? Cum ai ajuns în halul ăsta? Începi de luni să lucrezi la „KFS” și-ți iese drăcoaica din cap!  

 

Eugen începu într-adevăr lucrul la începutul săptămânii. De dimineață până seara! Iar toată noaptea, nu mai visa pe Consuelo. În cap, îi sunau acum toate comenzile ascultate repetat, în cursul zilei, la fast-food: ”Un meniu, aici! Aripioare picante!”  

 

A doua zi, din nou la lucru. Eugen auzi limba în care vorbeau câțiva noi clienți. O femeie tânără exclamă „I am from Chile! „.. Tânărul privi spre ea şi recunoscu speriat, poza de la închisoare. Ĩncremeni pentru câteva minute... picioarele nu i se mai puteau deplasa. Și când își reveni, fugi în camera din spatele încăperii, unde se pregăteau preparatele.”Doamne, nu se poate! Chilanca! ”. Coșmarul său reîncepea... ”Oare voi scăpa de ea? Dacă ea a reușit să evadeze de la închisoare și să vină după mine...”, gândi speriat Eugen. ”Să fug repede, să nu ajung şi eu cântec şi poezie... ca ceilalţi”.  

Cenaclu Literar: