Doamna Secretară este îmbufnată astăzi şi îşi trece nervos capătul pixului prin coafura proaspătă, încercând să desluşească scrisul dintr-o cerere de bursă:

Doamna Secretară este îmbufnată astăzi şi îşi trece nervos capătul pixului prin coafura proaspătă, încercând să desluşească scrisul dintr-o cerere de bursă:

- Cum îl cheamă pe dobitocul ăsta care a ajuns într-a zecea şi nu ştie să scrie de mână ?!...
...
Telefonul ţârâie şi îi întrerupe tirada isterică moment în care metamorfoza devine completă şi cu o voce amabilă, uşor alintată, cântă în receptorul pe care îl ţine delicat, cu un degeţel trandafiriu aruncat graţios în aer:

- Liceul numărul 1 - Secretariatul... Cu cine doriţi? .. Nu se poate acum, e la oră şi pauza este peste 10 minute.. Urgenţă?!... Da, imediat...
...
Secretară se ridică şi aleargă ţăcănind cu tocurile pe mozaicul holului. De după colţ apare femeia de servici care împinge teul, pe o cârpă murdară şi mustind de apă, lăsând în urmă dâre zoioase.

- Florico! Bine că te-am găsit! Du-te tu în Cancelarie şi vezi unde are ora Doamna Toancă. Zi-i să vină în Secretariat că o caută cineva urgent la telefon!

...

Aleargă pe hol şi gâfâie de efort şi de spaimă: "Cine o fi? Ce este atât de urgent?!" şi inima îi bate cu putere zvârcolindu-se dureros în capul pieptului. Ridică receptorul de pe birou şi cu o voce pierită de spaimă îngaimă un "Alo!" anemic. Este prietena ei cea mai bună, Leonora, şi ascultă concentrată ceea ce spune, străduindu-se să înţelegă ce este atât de urgent. Ca printr-un perete de sticlă în spatele căruia lumea se mişcă cu încetinitorul, priveşte în jurul ei şi aşteaptă să picure fiecare secundă, fiecare minut, să se scurgă eliberând-o de spaimă, într-un final. Acum abea începe să audă ca prin vată: ..."Hai tu Elena, vino la mine când termini. Am o surpriză pentru tine şi nu mai am răbdare. De asta te-am scos de la ore ca să fiu sigură că nu pleci înainte să dau de tine... Când Dumnezeule îţi pune şi ţie telefon?!" Nu are putere să îi reproşeze nimic, nici măcar sperietura pe care i-a tras-o şi uită să ceară ceva amănunte despre surpriză, punând cu uşurare telefonul la loc în furcă. "Surpriză?! Ce-o fi?!" şi îi mulţumeşte şoptit secretarei care îsi ia un aer înţelegător, tulburat de privirile curioase pe care i le aruncă. Porneşte înapoi spre clasă şi un fior o străbate când realizează că a uitat Catalogul deschis pe catedră. Cine ştie ce trăsnaie mai găseşte?... După care gândurile îi zboară înapoi spre surpriza neaşteptată.

Stă în staţia de troleibuz şi aşteaptă să vină un 123. Se plictiseşte şi trepidează încercând să ghicească ce ar fi putut să îi pregătească Leonora. Ca să se calmeze, deschide geanta şi se scotoceşte după protofelul unde îşi ţine abonamentul pentru autobuzul cu care vine de obicei la scoală; prietena ei stă în altă parte a oraşului aşa că are nevoie de bilet. Râcâie cu degetul sub cartonul abonamentului unde ştie că mai are un tichet nou dar nu îl găseşte. Priveşte neliniştită în zare dar nu se vede venind încă nimic aşa că se grăbeşte spre chioşcul din staţie.

- Un bilet vă rog! Şi deschide portofelul cu o mişcare precipitată, prvind peste umăr troleibuzul care se apropie. " Uf.. E un 77! Hai că mai am timp" când, dintr-o dată, încremeneste în timp ce o senzaţie de sfârşeală o cuprinde; portofelul se cască şi înăuntru nu mai vede decât căptuşeala lucioasă.
...
- Scuzaţi! Scuzaţi vă rog! Nu mai am nevoie .. Uite că mai aveam în portofel unul...

Minciuna stângace o face să se simtă prost şi roşeşte. Uitase că azi dimineaţă îşi luase un corn de la patiserie şi de restul băuse un iaurt. Mai sunt două zile până la salariu şi cu ce are în frigider poate supravieţui până atunci, dar la şcoală e tare rău să nu ai ceva când te roade stomacul. "De fapt mai am 20.000 pe card şi pot să îi scot şi să iau bilet...Proastă sunt!" Zâmbeşte şi porneşte prin mulţime căutând un bancomat. Aşa hotărâse Ministerul ca toate salariile profesorilor să fie date pe card pentru că aşa e civilizat dar ea ştia că asta e şmecheria băncilor care mai obţin un comision şi a vreunui şmecher de ministru care şi-a mai pus un perete la vila personală.
...
Este un bancomat în colţ la Banca Populară - îl ştie bine pentru că asta e banca prin care li se dau salariile - şi scoate cardul privind suspicioasă în jur. Un ţigan stă sprijinit de zid şi o priveşte rânjind. "Introduceti cardul" o anunţă ecranul verde prietenos şi după ce îl împinge cu un zvâcnet nervos, un mesaj bipăie enervant: "Ne pare rău. Nu mai avem lichidităţi". Ţiganul sprijinit de zid trage un scuipat gros pe trotuar după care o lămureşte:

- Nu e bani cucoană că scosei eu zece milioane că avui să dau la un gagiu! Da' mai e unu' la Romarta! Poate ai noroc acolo...

Elena îi aruncă un mersi în silă şi porneşte grăbită pentru că este deja în întârziere şi până la Romarta sunt vreo doi kilometri. Epuizată şi flămândă ajunge într-un târziu în faţa bancomatului pe care pâlpâie mesajul: "Out of order" şi deja simte cum o lasă nervii. Ar merge fără bilet dar ştie cât de urât se comportă controlorii ori ea este ditamai profesoara; cum să suporte aşa umilinţă mai ales că o pot vedea elevi de-ai ei.

Asfaltul încins vălureşte aerul fierbinte şi gazele de eşapament amestecate cu mirosul gunoaielor din tomberoanele descoperite îi dau o stare de leşin. Dintr-o dată o revelaţie îi redă speranţa şi îi readuce culoare în obraji "Ce idioată sunt! Puteam să scot de la bancă, de la ghişeu... Hai că sunt o figură!" şi râde singură în vreme ce face stânga'mprejur şi se îndreaptă iar spre punctul de unde plecase "Buclă de histerezis existenţială" gândeşte Elena şi chicoteşte relaxat.

Nu mai simte foamea atât de acut dar setea o chinuie teribil şi nu mai are un leu. Aşa se târăşte de la un salariu la altul şi îşi aminteşte de întâlnirea cu Mara, proasta clasei care nu reuşise să îşi ia bacalaureatul decât în sesiunea a II-a. Conducea un Mercedes şi îi povestea că soţul ei intrase după revoluţie în politică iar acum era prin Parlament sau Guvern. "Cum au unii noroc şi eu trag mâţa de coadă după ce am terminat şefă de promoţie! Ar trebui să emigrez şi eu în Canada cum a facut Delia, fosta mea colegă de grupă." De fapt are eleve mai elegante şi mai bine îmbracate decât ea. Ce repede a ajuns înapoi la Bancă, sau aşa i se pare şi intră razant pe lângă gardianul ce păzeşte plictisit uşa batantă.

în spatele ghişeului o casieră plictisită o întreabă cu o voce metalică, neplăcută:
- Ce doriţi?!

- Ştiţi, bancomatul de afară nu mai are bani şi aş avea nevoie să scot de pe card. Puteţi să îmi daţi dumneavoastră?

- Da, cât vreţi? şi întinde mâna pe care zornăie câteva brăţări de argint.
...
Cu o voce micuţă Elena abea rosteşte:

- 20.000...
...
Casiera îi aruncă o uitătură ironică şi pescuieşte cardul de pe tejghea după care butonează frenetic tastatura. îi strecoară prin deschizătura gemuleţului două bancnote de 10.000 şi se întoarce dispreţuitor cu spatele, sorbind dintr-o sticlă de cola.

Elenei nici că-i pasă de fiţele funcţionarei de la bancă sau de ce gândeşte despre ea; are bani şi se îndreaptă victorioasă spre o tonetă cu suc. Nu mai poate de sete şi îşi face calculul că îi ajunge de un suc şi de un bilet, ba chiar îi mai rămân ceva monede să îi zornăie şi ei ceva în portofel până la salariu.

...

Se urcă în troleibuzul aproape gol şi ţine biletul cu două degete, preţiosul bilet care i-a consumat două ore din viaţa şi care i-a mâncat nervii pentru două trimestre.

- Bună ziua doamnă profesoară!... derbedeul clasei unde este dirigintă îi aruncă o privire obraznică şi în trecere se freacă de poşeta ei. Nu mai are puterea să se enerveze, dar îl urmăreşte cu privirea în timp ce se aşează indolent pe două scaune alăturate, mestecând pleoscăit chewing-gum.
...
Uşile troleibuzului se închid pe rând, pufăind cu zgomot şi o pală de curent îi zboară Elenei biletul prins firav în aparatul de taxat. Biletul se roteşte spiralat în aer şi ea se aruncă disperată după preţioasa bucăţică de hârtie care iese prin deschizătura uşilor ce se închid implacabil. Mai apucă să vadă biletul aterizând pe un ambalaj lipicios de îngheţată aruncat dispreţuitor pe trotuar.

Tuciuriul care se sprijinea mai devreme de zidul băncii apăru brusc lângă ea speriind-o. Acum avea o insignă prinsă în geaca cenuşie, insignă ce îi dădea un aer oficial şi autoritar.

- Biletul la control! se răţoieste rânjind, iar Elena simte cum totul se întunecă în jurul ei alunecând ca pe un tobogan pe aceeaşi perpetuă buclă de histerezis existentiala care îi învăluie cald şi rotund, destinul.

Angela Ţapu