Prezentare de carte

Miruna Tarcău 

Războiul Titanilor, Alegerea lui Selenae

Pentru mulţi dintre noi, genul literar fantasy şi mitologia ne-au marcat adolescenţa, deschizându-ne porţile nebănuite ale imaginaţiei, ale reveriei, dând o altă înfăţişare acelei lumi în care super-eroii, creaturile binelui şi ale răului se luptă pentru supremaţia cerului, a pământului sau a altor dimensiuni cosmice.


Cine nu a citit legendele Olimpului sau legendele Ţării lui Vam? Cine nu a fost fascinat de povestea ultimei licorne şi a vrăjitorului Smendrick? Sau de mirifica lume din Chipul din Abis a lui Abraham Merritt?
Mai recent, fenomenul Harry Potter domină planeta, şi nu vorbim numai de literatură pentru adolescenţi, deja a devenit un cult al frumosului, o evadare din stereotipul romanelor greoaie sau a celor pur şi simplu comerciale.

 

    Miruna Tarcău este o surpriză în peisagistica prozei de tip fantasy, atât prin vârsta la care mulţi nu au o experienţă de viaţă suficientă, educaţie şi talent (nu mai vorbesc de har), cât şi prin faptul că romanele sale sunt scrise în limba lui Voltaire. La numai şaptesprezece ani, tânăra autoare se remarcă printr-un roman de factură poliţistă - Insula Diavolului, publicat la Editura Carte Blanche din Montréal, în noiembrie 2006 şi  Războiul Titanilor - Alegerea lui Selenae, prima carte dintr-o saga de tip fantasy, apăruta la editura Christian Feuillette în anul 2007.


    Povestea ne prezintă un război mondial şi multidimensional, în care cititorul e familiarizat la început cu rivalitatea conducătorilor şi frica faţă de primele ostilităţi. Conflictul apare inevitabil pentru toate personajele cu excepţia eroinei, Selenae, ce se găseşte prinsă între două tabere: de o parte sora ei, zeii din Olimp, Titanii şi popoarele supuse lor şi de cealaltă parte clanul tatălui ei - Hell, pe care nu l-a cunoscut niciodată.

Sfâşiată între pasiune şi datorie, eroina îşi vede dispărând visul de glorie războinică în faţa unei dileme foarte dure pentru ea: alegerea unei patrii, a unui drapel şi a unui comandant.
Ea va descoperi frica de moarte în timpul voiajului din a Patra Dimensiune unde toate popoarele oprimate se încredinţează ei şi sabiei sale legendare în speranţa învingerii unei armate crezută invincibilă. Selenae este speranţa de supravieţuire a acestei lumi, fără ajutorul ei toţi fiind condamnaţi. Dar dacă ea se va hotărî să-i ajute, trebuie să-l trimită pe Hell în Infern şi atunci toate dimensiunile vor fi în pericol...
Alegerea lui Selenae prezintă declanşarea unui război de insurecţie, pentru putere, pentru eliberare, unde niciuna dintre părţi nu e complet bună sau complet rea. Dimensiunile se divizează, duşmanii se aliază pentru supravieţuire... Dimensiunile în care se petrece intriga naraţiunii nu sunt în întregime fictive. Povestirea începe în Dimensiunea a doua, Grecia antică, într-o lume unde zeii coexistă cu eroii şi muritorii, unde mitul lui Thezeu şi al Minotaurului, muncile lui Hercule şi Elena din Troia sunt realităţi istorice.


Acţiunea continuă în Dimensiunea a Patra unde au loc primele ofensive ale bătăliei. Ca să-şi adune o armată, Hell, prezentat ca un personaj mitic redutabil, perturbă echilibrul vieţii şi împiedică sufletele morţilor să intre în Infern (o lume a morţilor diferită de infernul creştin sau Hades-ul grec). Morţii formează astfel o armată sub comanda lui. Doar Selenae poate să-l gonească pe Hell din Dimensiunea a Patra cu ajutorul spadei forjată de el însuşi cu sânge de titan.


    Acestea ar fi în linii mari acţiunile acestui roman în care ,,Războiul e o artă şi acest război promite să fie absolut uluitor''.
Miruna Tarcău ne introduce într-o lume de vis, o lume de care a fost atrasă încă de la primele cursuri de la şcoala de latină sau din călătoriile întreprinse în Grecia şi Italia. Pentru comunitatea românilor din Montréal, această tânără prozatoare vine cu un suflu nou, dătător de speranţă, bucurându-ne şi confirmându-ne că oriunde ar fi răspândite, prin orice colţ al lumii, talentele noastre trebuie recunoscute şi evidenţiate.

Ionuţ Caragea

22-11-2007, Montréal

 

 

 

Știri Atheneum: