Iertarea e mijlocul prin care ne vom aminti. Prin iertare, gândirea lumii este inversată. Lumea iertată devine poarta Cerului, căci prin îndurarea ei putem în sfârşit să ne iertăm pe noi înşine. Nemaiţinând pe nimeni prizonier al vinovăţiei, devenim noi înşine liberi. Adeverind Cristosul în toţi fraţii noştri, Îi recunoaştem prezenţa în noi înşine. Dând uitării toate percepţiile noastre eronate şi nepăstrând nimic din trecut care să ne mai reţină, putem să ni-L amintim pe Dumnezeu. Dincolo de asta, învăţătura nu poate trece.
Pentru relaxare și nu numai, o scurtă povestioară cu staruri rock.
Fără glumă și cât se poate de serios despre cât și cum ne pot influența valorile și standardele sănătoase în viață. Luate separat, sunt doar niște momente de euforie superficială, însă privite în ansamblu ne pot schimba viața în mod radical.
Să fii viu înseamnă să nu știi ce faci, dar să faci ceva. Și să nu-ți fie frică de nimic. Nici măcar de consecințe. Așa e toată viața, indiferent prin ce experiențe treci. Durerea face parte din proces și e foarte important s-o simți cu toți porii. Cele mai radicale modificări de perspectivă apar la capătul celor mai negre perioade. E foarte important să ai niște criterii corecte după care să te judeci pe tine și după aceleași standarde să-i evaluezi și pe cei din jurul tău.
”Nu încercați!” Așa stă scris pe mormântul alcoolicului acela nebun care a fost Bukowski. A fost bețiv, afemeiat, cartofor inveterat, mitocan, calic, haimana și, în zilele lui cele mai proaste, … a fost poet.
Zice-se că în urmă cu vreo două mii cinci sute de ani, într-un palat din munții Hymalaia trăia un rege care aștepta să i se nască un fiu. Regele avea planuri mărețe cu fiul său și a decis să-i ofere o viață perfectă. Ca urmare, copilul trebuia să ducă o existență complet lipsită de suferință, așa că, regele a dat ordin să i se îndeplinească toate nevoile și toate dorințele.
”Venus era înfățișată în mod tradițional cu o oglindă în mână, dar nu din vanitate așa cum se consideră astăzi. Oglinda era simbolul puterii pe care o are reflecția de a modifica dorințele. Zeul reflecției era zeul marelui luminător de pe cerul nopții: Luna. În toate culturile antice, Luna controla nu doar fertilitatea, ci și gândirea.”
„Căci frumosul nu-i decât pragul înspăimântătorului şi-l îndurăm anevoie şi peste măsură, aşa cum e, ne înminunează fiindcă, nepăsător,nu ne-nvredniceşte să ne dea pierzării.”
Comentarii