OCHIUL DE PĂMÂNT

OCHIUL DE PĂMÂNT

Dorm apele sfinţite în bălţile de mâine.
E cald. Pe geam şi lună este scris
cu numele Ofeliei un nume
şi-afară plouă zilele-nnodat, –
matricea luminii-n amfore celeste.
Se umple catedrala, mereu cu uşi închise,
prin spartele tavane purificarea plânge
plutind cu barca-n stele o ultimă fantomă
şi gata! Himera-n coş, cu râul se opreşte
şi Totul nu mai curge. E linişte.
Deodată, cu ecoul, pulsează amintirea
spre un timpan absurd şi de prisos
şi-acidul nume desface-n bulgări luna
pe geam, aşa cum este scris, pe dos;
o inimă mai bate, o inimă, atâta,
pe Terra, din mâl abiogen, de abanos.

Cenaclu Literar: