Iulie 1880

Dragul meu Theo

”Îți scriu cam fără tragere de inimă, căci n-am mai scris de atâta timp și asta din mai multe pricini. Până la un anumit punct, ai devenit pentru mine un străin, tot așa cum sunt și eu un străin pentru tine, și poate mai mult decât îți închipui , poate c-ar fi mai bine să nu mai continuăm așa. Probabil nu ți-aș fi scris nici acum dacă nu m-aș fi simțit obligat, dacă n-ar fi fost necesar să-ți scriu, dacă, zic -eu tu nu m-ai fi adus la necesitatea  de a-ți scrie. Am înțeles la Etten că tu ai trimis cincizeci de franci pentru mine, ei bine, i-am primit. Desigur, fără tragere de inimă, desigur, cu un sentiment de melancolie, dar am ajuns la fundul sacului, cum altfel aș fi putut să procedez?

Iată deci că îți scriu ca să-ți mulțumesc. După cum știi, m-am întors la Borinage, deși tata mi-a spus să rămân mai degrabă în apropiere de Etten, n-am zis nu, dar cred că am ales mai bine așa. Fără să vreau am devenit în familie un personaj nespus de suspect, oricum n-aș fi, unul care nu merită încredere, cum aș putea eu să mai fiu util cel care am ajuns să fiu? De aceea am ajuns să cred că e mai avantajos și e mai bine să plec și mai rezonabil să stau la  distanță, fiind cel care sunt. E ca o năpârlire a păsărilor, timpul în care ele își schimbă penajul, aceasta este adversitate sau răutate, timpuri grele pentru noi toți  ca să mai putem  fi și umani. Putem rămâne în acest timp de năpârlire, putem de asemenea să ieșim înnoiți, dar toate acestea nu se fac în public, este mai greu să te amuzi, de aceea e mai bine să rămâi acoperit. Bine, fie”

Așa își începea Vincent scrisoarea către fratele său, Theo, la sfârșitul lunii iunie când se întorsese la Borinage. Aparent, voia să-i mulțumească pentru banii primiți de la el, dar adevărul era că nu mai putea suporta înstrăinarea și nu-i era deloc ușor să-i recapete încrederea lui și familiei. Cu un an înainte, Theo îi sugerase să-și folosească talentul artistic și să devină litograf. Vincent se simțise atunci insultuat, nu dorea să ajungă un simplu executant de cărți de vizită. Acum, începuse să deseneze și își dăduse seama că era mai fericit ca niciodată atunci când desena. Cu pasiune și perseverență își petrecea zilele umplând pagini de desen cu schițe în grafit și peniță de trestie. La sfârșitul lui august, îi scria din nou lui Theo: ”Află că sunt tocmai pe cale să schițez câteva desene mari după Millet...Ei bine, poate că, dacă le-ai vedea, n-ai fi prea mulțumit.” Îi cere lui Theo să-i trimită orice reproducere după lucrările artiștilor pe care îi aadmiră și Theo i le trimite alături de o scrisoare. Legătura dintre cei doi frați se refăcuse. Vincent desenează tot mai mult, stăpânește bine instrumentele de lucru și începe să vadă lumea cu ochi de artist. Speră că va începe să câștige bani din munca lui din care va trimite și familiei, dar, până atunci, încă mai era el în nevoie. Oare chiar va fi și el îngenuchiat de sărăcie și nu va fi capabil să se realizeze?

Theo este promovat și este numit director general al filialei Goupil din Paris, de pe Bulevardul Montmartre, numărul 19. Zona e înțesată de oameni bogați și eleganți și părinții sunt mândri de avansareaa fiului lor. Doar gândul la Vincent le întunecă bucuria și, pe bună dreptate, pentru că pleacă de la Borinage la Bruxelles îndreptându-se către un nou eșec. Primăvara îl găsește pe Vincent la Bruxelles în atelierul pictorului Van Rappard. După Paști, se mută acasă,  în Etten, și  începe să deseneze în creion, în cărbune. Peste vară, vine în vizită la ei Kee Vos, verișoara lor, rămasă de curând văduvă și cu un copil de opt ani. Vincent se îndrăgostește de ea și-i cere s-o ia de nevastă, însă ea îl respinge. Vincent insistă, Kee pleacă de la ei și părinții încearcă să-l convingă s-o lase în pace. Se îndrăgostise atât de tare de ea și pentru nimic în lume nu voia să renunțe, însă în toată această vâlvătaie plină de dramatism Vincent continuă să lucreze și să-i trimită crochiurile lui Theo. Îi cere bani să meargă la Amsterdam s-o vadă pe Kee. Nici părinții ei nu sunt de acord cu această iubire pentru verișoara lui bună. Pleacă la Haga la pictorul Anton Mauve și-i cere să-l lase să ucenicească pe lângă el, dar nu stă mult nici pe lângă acesta. Împrumută 100 de guldeni de la el să-și închirieze o cămăruță și să cumpere câteva piese de mobilier decente. ”Cred că este foarte bine că te-ai instalat la Haga, îi scrie Theo și sper să fac cât pot de mult până vei putea să câștigi singur bani, dar ceea ce nu-mi place este felul cum ai plănuit să-i părăsești pe Ma și pe Pa. Pa nu poate trăi făcându-și sânge rău pentru tine. Este de datoria ta săpui lucrurile la punct cu orice preț.” Între cei doi are loc un schimb de scrisori în care fiecare își susține punctul de vedere, însă, până la urmă, fiecare lasă de la el- nu-și pot permite să se despartă. Vincent e un copil mare care are încă nevoie de susținere. Theo îl iubește ca pe ochii din cap și știe că fără ajutorul lui s-ar pierde.

Vincent muncește din greu sub îndrumarea lui Mauve pe care îl divinizează. Trebuie să te perfecționezi, îi spune acesta și-l sfătuiește să renunțe a copia după alții și să-și ia modele adevărate, însă modelele trebuie să fie plătite. Și cu toate că Theo îi trimite bani nu sunt suficienți să-și plătească modele tot timpul. În cele din urmă, găsește o femeie de treizeci de ani însărcinată și cu un copil de patru ani care trăia într-o sărăcie lucie. Are de asemenea o mamă și o soră tânără care ar fi dispuse să pozeze și ele. Pe femeie o cheamă Clasina Maria Hoornik. Vincent îi spune Christien sau Sien. O învață să pozeze, dar din cauza ei se ceartă cu Mauve.

În aprilie 1882, Vincent îi trimite lui Theo un desen reprezentând o femeie. Era un nud intitulat ”Suferință”, bine executat, tulburător, plin de melancolie. Femeia era redată exact așa cum o vedea el cu toată suferința vieții ei, dar și cu suferința lui că nu-i poate spune lui Theo cine-i Sien, că dacă ar afla Ma și Pa s-ar supăra cumplit, că din cauza ei Mauve nu voia să-l mai vadă, intuind relația lor. Suferință, pentru că totul trebuia să fie ținut  departe de ochii celolalți care l-ar fi judecat aspru. Tersteeg află de la Mauve despre relația lui Vincent cu Sien și-l amenință că-i va spune lui Theo să nu-l mai susțină material. Care era mărul discordiei? Vincent o întâlnise pe Sien pe străzi unde se prostitua, flămândă plină de mizerie și gravidă pe deasupra. O aduce acasă, dar mai înainte o duce la spital că era bolnavă. Când a întâlnit-o prima dată nici nu i-a trecut prin cap să-și lege viața de a ei. Până la urmă, consideră că suferința o făcuse să dobândească un suflet frumos și intenționa să se însoare cu ea. Îl imploră pe Theo să le spună părinților și să-i înțeleagă relația.

Sien se reface și se străduiește să-i intre în voie lui Vincent mulțumindu-se cu pâine și cafea pentru munca ei de model. E o pereche potrivită pentru faptul că se acceptă așa cum sunt și nu-și încalcă unul altuia teritoriul. O vreme, Theo nu-i mai răspunde la scrisori, apoi îi spune că nu-l va abandona, că-l înțelege că trăiește c-o femeie cu un statut inferior față de al lui, dar îl roagă să nu se căsătorească cu ea. Nu era ceva ieșit din comun ca un tânăr să trăiască cu o prostituată și el ca frate îl înțelegea. Între Paris și Haga circulă scrisorile până când, la un moment dat, Theo tace din nou.

Vincent se aruncă nebunește în muncă, nu doarme, nu mănâncă și încearcă se reînnoade legătura cu Theo trimițându-i alte lucrări. Salvarea îi vine de la unchiul Van Rappard care îl vizitează și-i plătește să restaureze un desen. Îi laudă lucrările lui și Vincent e foarte încântat. Insomnia, febra cronică, senzația de slăbiciune și alte simptome dovedesc că Vincent se îmbolnăvise de gonoree. Este internat de urgență la spital și nu peste mult timp, Dorus îl vizitează fără să știe adevărata situație. Constată, totuși, că Vincent arăta tot mai rău și erau slabe speranțe să-și mai revină. După ce se externează, Sien dă naștere la un băiețel și Vincent închiriază un apartament mai mare unde o aduce cu amândoi copiii. Îl roagă pe Theo să-l viziteze ca să vadă cât de fericit este. Nu vine Theo, ci Tersteeg, fostul lui șef  care refuză să-i mai vadă vreo lucrare și-l amenință că-l va spune părinților. Era inacceptabil să trăiască pe banii lui Theo cu o femeie cu doi copii. Dar Vincent are nevoie de Theo mai mult decât de oricine.

Ca să-l îmbuneze, Vincent pictează moara lor de vânt, imagine a legăturii lor indestructibile, indiferent de vicisitudinile vieții. În realizarea acestei lucrări Vincent folosește acuarele, creion și peniță cu tuș pe hârtie. În pictură apar patru personaje, dar proieminente sunt siluetele a doi bărbați – Vincent și Theo. Pe lângă desen îi trimite o scrisoare: ”Îți repet, totodată, că mi-e foarte dor de tine, izolat cum sunt de toți și de toate, fiindcă am nevoie de empatie și de căldură”. Theo se lasă convins și vine în vizită la fratele lui. Cei doi sunt legați prin multe fire nevăzute, mai mult prin diferențe decât prin asemănări; un liant puternic îi ține strâns uniți și-i face să se sprijine reciproc, să simtă că unul fără celălalt nu mai poate respira.