Colț de aur

 

 

 

Găleata de foc verde cădea prin pădurea

de oameni fără fețe luminoase.

Parcă erau temple neclătinate

de soarele răstignit la orizont.

 

…

 

Vulturii fără gheare aduceau

în ciocul uscat

mărul lui Adam

furat de la șarpele de aramă.

 

Era iarnă.

 

Căderea frunzelor de pe trupul Evei

provoca nașterea titanilor.

tic-tac… și ultima ramură!

S-a dus clipă cu gândul

la viața adormită din chilia călugărului.

 

Ah! Pe marginea cărării fără anotimp,

picăturile de umilință scurse din turnul Babel

păreau idei inocente.

 

N-am îndrăznit să trezesc îngerii;

dormeau de aproape o veșnicie.

Poarta raiului era nepăzită.

 

Adame, rămâi unde ești!

 

La cina din Paradis,

pe masa din lemnul de brad,

eu, adam și eva rescriam istoria,

fără colțul de aur…