METAMORFOZĂ de Ioan Alexandru BRĂTESCU-VOINEȘTI (Povestire)

METAMORFOZĂ de Ioan Alexandru BRĂTESCU-VOINEȘTI (Povestire)

 

 

 

 

— Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie Știi unde e tutungeria?

Lina se gândește. Nu prea știe. Domnul explică:

— În târg peste drum de cofetăria aia mare Lina și-a adus aminte și face “Aha!”

— Să te duci acolo și să-mi cumperi un pachet de țigari Intim-club.

Și fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la țară, domnul o întreabă:

— O să ții minte, ori să-ți scriu pe hârtie?

Dar Lina vrea să dovedească domnului că e fată deșteaptă. Nu primește să-i scrie.

— Las’ ca țin minte. Zic până acolo: ”intinclup”.

Și se duce în odaia slugilor să-și puie basmaua în cap, că nu face să se ducă în târg cu capul gol. Pe când se gătește în oglindă, îi pare rău ca n-a îndrăznit să ceara cucoanei să-i dea șapte lei din leafă, ca să-și ia o pereche de pantofi dar mâine dimineață neaparat o să-i ceară. Șade rău cu picioarele goale jupaneasă la boieri, șapte lei nu e lucru mare.

Și Lina pleacă zicând până la poartă:

“Intinplug intinplug intinplug”

Când deschide poarta, dă cu ochii de un cal bălan, care de vreo două zile umblă singur de pripas p-aici pe uliță. Ieri, fiind poarta deschisă, a intrat în gradină și s-a supărat domnul foc, că i-a stricat niște flori.

“Al cui naibii o fi?” se gândește Lina, uitându-se în dreapta și în stânga; și nevăzând pe nimeni, pune mâna pe o piatră și-l gonește:

— Dii! gloabă, mânca-te-ar lupii!

Apoi, după ce calul s-a depărtat, se-ntoarce și o pornește spre târg, zicând cu grijă, ca să nu uite:

“Intimpliu intimpliu intimpliu.”

În colțul uliței, la Mihăescu, lucrează niște zidari la soclul casei. Unul dintre ei, văzând-o trecând, îii zice cu bunătate, făcând cu ochiul tovărașilor:

— Dragă, ți s-a descheiat pantoful.

E de crezut ca Lina ar fi primit mai bucuros o palmă, decât această batjocură, care arde la inimă. Așa se explică violența răspunsului ei, din care nu se poate transcrie decât sfarșitul:

— Bată-te Dumnezeu, de pârlit, ca nu-ți vezi de treabă!

Dar aducându-și aminte de țigările domnului, pe când zidarii râd de se prăpădesc, Lina grăbește pasul, zicând mereu în gând:

“Iplinitiu iplinitiu iplinitiu”

Când să treacă prin dreptul hanului lui Tașcu, iese în goană mare din gang, fără veste, un postalion mânat de un băietan. Ca prin minune scapă Lina necălcată, și tot băiatul întâi cu gura mare:

— Chioara naibii!

N-are dreptate Lina să se indigneze? Cum era să vadă ea prin zid că iese el prin gang! Așa se iese din gang? în goana mare?

— Ptiu! trăsni-te-ar Dumnezeu și Maica Precista de nebun! zice ea ca încheiere și pleacă explicând unei femei cum era cât p-aci s-o omoare.

Femeia povestește că tocmai, dar tocmi așa i s-a întâmplat și ei săptămâna trecută, “tot cu ticălosul ăsta de băiat”; ba încă ea de spaimă a scăpat din mână un clondir, care s-a făcut țăndări; că și pe madama lui Iosif tinichigiul era s-o omoare intr-o zi
Iaca și tutungeria. Lina, care, în tot timpul cât i-a povestit femeia pățania ei și a lui madam Iosif, n-a încetat de a repeta în gând cu mare

 

 

sfințenie numele țigărilor, intră cu încredere și, întinzând piesa de 5 lei, cere deslușit:

— Să-mi dai un pachet de tutun iflingiu.

— De care? întreabă tutungiul întinzând urechea peste tejghea. Lina, văzându-l bătrân, crede că e surd si-i strigă:

— Tutun iflingiu.

Tutungiul se uita la ea cu băgare de seamă. Nu cumva e nebună? Apoi îi respinge piesa îndărăt:

— Nu se găsește.

Dar Lina stăruie și, crezând că tot n-a priceput, îi silabisește răcnind:

— Tu-tun i-flin-giu.

Tutungiul, scos din răbdări, strigă și el:

— N-auzi că nu e? Ieși afara! Ce țipi așa?

Lina se întoarce repede acasă pe altă uliță, ca să nu mai dea ochi cu zidarii. Ajunsă în odaie, întinde banii și zice domnului cu un accent de mare părere de rău.

— Nu mai are.

— Cum nu mai are? întreaba domnul mirat. Cum ai cerut?

— Așa cum mi-ai spus dumneata: tutun aflangiu.