dintotdeauna,
spune Borges, trei coşmaruri m-au urmărit
trei balauri îmi cotropesc fiinţa
de câte ori
învăluiţi de noaptea din câmpiile Argentinei
ochii mei de orbete
cad pradă morţii câte puţin

uneori,
visez că mă cheamă Dedal şi sunt sclavul cumplitului Minos
pun cărămidă peste cărămidă
şi uit de unde-am pornit jocul

alteori,
numele meu e Homer
alerg ca bătrânul aed printr-un lan de cuvinte
îmi pierd echilibrul
alunec pe hârtia lucioasă pe care litere albe şi roşii
dansează frenetic

sunt nopţi
când Narcis mă cheamă-
chipul palid mi-l spăl în oglinda râului Lethe...

însă
toate nenorocirile
şi toate umilinţele
şi-nchipuirile toate
mi-au fost date cu un singur scop :
să le frământ ca pe un lut din lacrimi şi tină
din ele versuri să fac
suspin şi lumină