Voyage, voyage

aceeaşi sâmbătă însorită porumbul cu plete cărunte
răsfirate de sufletul tumultuos al sfântului Laurenţiu
lunecau pe asfaltul şoselei umbre dreptunghiulare
semănau cu Dacii 1300 sau dacii luptând cu legiunile romane
mirosul de bălegar îmi aducea aminte de-acasă de viaţa la ţară

papura se unduia valuri valuri
îmi imaginam cum mulinez de la mii de kilometri
crapul cu ale sale mustăţi întinse peste mări şi oceane
Dunărea mă mângâia cu braţele prinse de umerii Polului Nord

cu cât mă apropiam mai mult de Atlantic mirosea a ciorbă de peşte
probabil lipovenii îşi întinseseră plasele meridionale până la aurora boreală
fumând Carpaţi prin Apalaşi sau prin Kahnawake vorbind mohawk
îndulcindu-şi borşul cu sirop de arţar pronunţând cu accent rusesc
cabane à sucre

aceeaşi sâmbătă însorită în care o Românie atât de mică
exploda în inimile noastre
cei doi stejari pregătiţi să cucerească reduta Québec-ului
proclamând independenţa
valoarea unei stări de spirit
ce nu se pierde niciodată într-o bătălie multinaţională
am învins

priveam cerul oftând norii îi atingeam cu degetele desenând avioane
când eşti singur înconjurat de străini Dumnezeu este mai aproape de tine
sunt pasăre călătoare izgonită de existenţa stearpă pe alte continente
aş vrea să zbor deasupra Tomisului
lingându-mi sarea de pe răni
sărutându-l pe Ovidius pe frunte
scrijelind o poezie de dor

surprind acest prezent ciudat
transpus în megapixelii unei singure dimensiuni
trecutul o megaiubire m-a transformat într-un megaloman
de fapt este o suferinţă fără margini
sufletul îmi este un gheţar
trăiesc în cuaternar
ce ştii tu cum lupt cu morile de vânt arctic ce-mi cristalizează amintirea
biciuindu-mi faţa lacrimile îngheţate odată fierbinţi de fericire
ce ştii tu cum este să bei Pinot Noir de Murfatlar
gustând strugurii ce-i culegeai în practică la liceu

te-ai gândit vreodată la patria ta ca la un cimitir de cuvinte
pierdute printre atâtea limbi covârşitoare devii o limbă mută
te îmbeţi cu sentimente singulare între patru pereţi
biserica ocrotită de legea chiriei universale

sunt regele gândurilor de iubire imposibilă metamorfozate în versuri
Snowdon muntele pe care m-am căţărat spânzurându-mă de Lună
m-au salvat visurile în care-mi spuneai noapte bună

je ne veux pas oublier le passé pour un jour à venir
je me souviens toujours ton sourire
dis-moi que tu m"aimes ça suffira je peux mourir
en regardant ton visage mon dernier souvenir