Nu mă ştie
Submitted by Sanja Cristea T... on 05/26/2006 - 04:13.
Se face ziuă înspre seară
se-aprinde un luceafăr sus
mă-nconjură tăceri de ceară
pând...
Se face ziuă înspre seară
se-aprinde un luceafăr sus
mă-nconjură tăceri de ceară
pândind cuvintele ce nu-s
mi-s munţii-alături la picioare
şi trece-un mâine peste ieri
mai cântă-un cântec, mă mai doare
mai suflă-un vânt de nicăieri
Mă mai arăt într-o oglindă
mă mai privesc un pic şi las
să-mi ardă stelele în tindă
în linistea ce mi-a rămas
Un val se-nalţă peste-o mie
o zi s-a dus, o alta nu-i
m-am rătăcit şi nu mă ştie
nici Dumnezeu de sunt a Lui...
Comentarii