Basarabia mea
Vă povestesc despre Basarabia pentru că este pământul bunilor mei, este locul în care am încă rădăcini şi de care mă simt legată, tărâmul dintre ape după care tânjim încă...
Nu se poate separa timp de secole istoria Basarabiei de istoria Moldovei pentru că la începuturi vorbim de acelaşi teritoriu, şi mi se pare firesc să încep această istorisire neconvenţională privind soarta teritoriului ce se cheamă azi Republica Moldova şi căruia noi îi spunem încă "Basarabia" , cu începuturile Moldovei ca stat locuit de români.
Campaniile ungare de la răsărit de Carpaţi din secolul al XIV lea au reuşit să determine o diminuare a dominaţiei mongole spre Bugeac şi valea Nistrului astfel că în teritoriile abandonate de tătari, ungurii au organizat în 1347 Episcopatul Milcoviei în sud (continuator al episcopatului cumanilor din selcolul al XIII lea - şi aici vreau să subliniez că e nedrept să nu pomenim de aportul cuman în formarea noastră ca naţie: nu suntem un amestec pur de daci şi de romani ci şi ceva cumani, pegenegi şi slavi) şi tot atunci marca Moldovei în nord, în frunte cu nobilul maramureşean Dragoş. Dar întărirea puterii regatului Ungariei a provocat împotrivirea forţelor politice locale iar în 1359, Nicolae Alexandru obţine acceptul patriarhiei de la Constantinopol pentru mutarea scaunului metropolitan de la Vicina la Argeş; are loc şi o mişcare antimaghiară în marca Moldovei reprimată de regalitate cu ajutorul unor nobili români maramureşeni! Aceasta este ironia istoriei... Şi pentru că asta nu e tot, lituanienii au adus un aport remarcabil apariţiei acestui stat românesc. Aceştia îi bat pe tătari la Sinie Vodi şi înaintează până la Nistru iar voievodul maramureşean Bogdan profită de conjunctura favorabilă, trece în Moldova şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. în 1364 încercarea regatului ungar de a restabili controlul eşuează şi iată că abea acum vorbim de un stat independent moldovean! Vreţi să vă spun şi o consecinţă interesantă a acestui fapt?! Ludovic I, având exemplul lui Bogdan şi a infidelităţii lui trece la represalii împotriva românilor ortodocşi din Transilvania încercând convertirea lor la catolicism şi condiţionând calitatea de nobil de apartenenţa la religia catolică...
Dar nu vreau să intru în amănunte şi o să mă străduiesc să nu vă prezint o istorie aridă, cu date şi nume de domnitori ci o istorie vie şi extrem de interesantă cum şi este de fapt. Dinastia Bogdăneştilor va fi cunoscută în istoriografia modernă ca Muşatină după numele unei femei, Margareta-Muşata, iar Domnul de la Suceava se intitula in 1390: "stăpân până la mare" având deja încorporat în Moldova, teritoriul sudic Basarabia, teritoriu cucerit de la munteni şi unguri, de atunci urmând o istorie comună de aproape patru secole. Din istoria statului moldovean o să vă amintesc succint câteva figuri de marcă ce au punctat prin calităţi remarcabile, drumul românilor moldoveni. Primul ar fi Alexandru cel Bun care are o domnie lungă şi sub al cărui sceptru Moldova se întinde până la Cetatea Albă (cetate veche bizantină deţinută apoi de genovezi, şi care acceptă suzeranitatea domnitorului moldovean). Alexandru este vasal al regelui Poloniei şi chiar a participat la o luptă faimoasă între polonezi şi cavalerii teutoni.
Cel mai remarcabil domnitor al Moldovei va fi însă Ştefan cel Mare, nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun, copil din flori, motiv pentru care a avut iniţial dificultăţi de a urca pe tron. Ştefan cucereste Chilia de la munteni şi unguri (atrăgându-şi astfel duşmănia lui Matei Corvin). De pe vremea lui datează deasupra intrării în Cetatea Albă, stema cu capul de bour (avem şi o emisie filatelică celebră cu această stemă moldovenească!), stemă ce se mai vede şi astăzi.
Ştefan s-a bătut nu numai cu turcii, cum ştim toţi, ci cu polonezii şi cu ungurii (chiar pe Matei Corvin l-a invins la Baia şi l-a alungat peste Carpaţi!).După ce îl învinge pe Soliman Paşa la Vaslui, în momentul în care Imperiul Otoman era în plină înflorire şi putere, faima lui trece graniţele Moldovei şi chiar Papa îl proclamă "Athleta Christi" - Atletul lui Christos!. Turcii revin după un an şi se înţeleg cu tătarii să atace simultan mica Moldovă. Răzeşii basarabeni părăsesc armata lui Ştefan pentru a-şi apăra vetrele ameninţate de tătari în sud, domnul rămâne cu o mică armată din boieri şi slujitori, fiind învins la Războieni în 1476 şi iată cum basarabenii au hotărât soarta bătăliei! Mai târziu pierde Chilia şi Cetatea Albă, atacate de turci, dar mai mult ca sigur şi prin trădarea genovezilor aflaţi sub asediu. Acest lucru a avut consecinţe economice majore, pentru că cele două cetăţi erau o importantă sursă de venit pentru visteria moldoveană, determinând sărăcirea ţării.
în istoria moldoveană mai trebuie menţionat momentul Mihai Viteazul, când pentru scurtă vreme Mihai este stăpân pe Moldova (dupa ce l-a alungat de pe tron pe Ieremia Movilă, care complotase cu polonezii să instaleze pe fratele lui, Simion Movilă, pe tronul Munteniei). Deci iată că nu animat de sentimente nobile naţionaliste, aşa cum am fost învăţaţi la orele de istorie în vremea comuniştilor, s-a gândit Mihai să uneasca cele trei principate! Motivele erau mult mai prozaice, chiar dacă paşoptiştii redescoperă figura acestui, fără îndoială, brav şi curajos domnitor, şi o reinventează deşi - paradoxal - a fost un domn nepopular printre românii contemporani lui! Pierde Moldova în faţa polonezilor care, conduşi de Jan Zamoyski, alungă garnizoana lăsată de Mihai. Şi ironia sorţii, mai târziu este alungat şi din Muntenia, iar Simion Movilă îi ia locul pe tron! - ştiti vorba românească, "de ce ţi-e frică nu scapi!"
Mai avem un domnitor în Moldova, ce merită remarcat, Vasile Lupu. S-a botezat Vasile pentru că "Vasilevs" înseamnă rege şi el avea pretenţia de a reînvia Imperiul Bizantin, lucru reflectat în luxul de la curte, fără precedent, dar domnia lui a dat strălucire Moldovei, străinii fiind impresionaţi de aceasta curte fastuoasă într-o ţară aşa mică.
Şi iată că ajungem la figura luminoasă a unui domn intelectual, Dimitrie Cantemir ce a domnit între 1710 şi 1711, domnie scurtă, dar însemnată. Dimitrie Cantemir avea o inteligenţă remarcabilă, fiind poliglot şi om de aleasă cultură (ştiaţi că el este inventatorul unui sistem de transcriere a muzicii turceşti?!). Ajuns pe tron (pus de otomani), îi trădează pe aceştia şi ia legătura cu Petru cel Mare, pentru a se elibera de sub dominaţia turcă. Patriotismul îl determină să nu vadă lucrurile clar şi semnează un tratat secret de vasalitate cu Imperiul Rus (trebuie să mulţumim acum pentru că ruşii nu au învins atunci, căci întreaga Moldova ar fi devenit o "gubernie" a imensului imperiu de la răsărit!). După înfrângerea suferită la Stănileşti, Dimitrie se retrage în Rusia, unde trăieşte până la moarte, în exil, lăsând în urmă o celebră Istorie a Imperiului Otoman şi Descrierea Moldovei (scrise în latină).
Dacă nu v-am plictisit încă povestindu-vă aceste lucruri, nici nu vreau să o fac de acum încolo, aşa că o să trec succint peste perioada fanariotă care şi în Moldova a avut acelaşi mers ca în Muntenia, dar nu trebuie să blamăm in corpore aceşti lefegii veniţi din cartierul Fanar al Constantinopole-lui, căci au fost şi domni luminaţi, cum a fost Constantin Mavrocordat, care aboleşte şerbia în Moldova în 1749 şi s-a preocupat de soarta poporului!
Şi acum ajung la momentul dureros pentru naţia română: pierderea Bucovinei şi mai apoi a Basarabiei.
Pe plan european situaţia politică devenise extrem de complicată, pentru că ciocnirile dintre marile puteri ce-şi disputau influenţele, mereu în căutare de noi teritorii care să le întărească statutul de stăpânitori ai continentului, generează o serie de războaie: războaiele austro-ruso-turce. în urma războiului din anii 1768 - 1774 se încheie o pace prin care Austria, ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, obţine în 1775 de la Poartă cesiunea unei părţi a nordului Moldovei, Bucovina (nume ce înseamnă în slavonă pădure de fag), teritoriu ce trebuia să le uşureze trecerea spre o regiune a Poloniei pe care o obţinuseră în 1771. Austriecii administrează bine provincia, dar favorizează popularea cu ruteni, românii devenind o minoritate, lucru accentuat în 1830 când are loc marea migraţie evreiasca din Galiţia şi Rusia. Exact aceeaşi situaţie ca în Kosovo-ul sârbesc. Teritoriu istoric, dar populaţie autohtonă ajunsă în minoritate.
Profitând de faptul că Austria înfruntă o nouă ameninţare venită din partea Revoluţiei Franceze şi a unui general genial numit Napoleon, Rusia îi provoacă pe turci la un nou război, ocupând "Principatele Dunărene", cum eram deja cunoscuţi în cancelariile occidentale, vreme de şase ani fiind sub stăpânire rusă (1806 -1812). Negocierile de pace durează luni de zile iar ruşii încep să se grăbească pentru că Napoleon se pregătea să atace Rusia. Un fapt inedit, pacea se semnează în fine, în celebrul Hanul lui Manuc din Bucureşti, unde pe data de 16/28 mai 1812, ruşii devin stăpâni pe Moldova dintre Prut şi Nistru, pe care o numesc "Basarabia", după numele purtat în Evul Mediu de teritoriul sudic al Moldovei.
Aceasta a fost o imensă greşeală diplomatică a Porţii, iar aceştia au găsit repede un ţap ispăşitor în persoana lui Dimitrie Moruzi, fiu de domn fanariot şi mare dragoman (funcţie importantă - un soi de translator, pentru că religia nu le permitea turcilor să înveţe limbi creştine "spurcate" şi atunci se foloseau de aceşti greci isteţi, culţi şi poligloţi). Dimitrie Moruzi a sfătuit încheierea păcii păguboase prin care am pierdut Basarabia, dar nu el a luat decizia căci şi sultanul şi marele vizir aveau toate datele pentru a cântări corect situaţia. Cum de ne-a păcălit destinul astfel, nu stiu, dar consecinţa o ştim prea bine cu toţii: 200 de ani Basarabia îşi va scrie istoria alături de Imperiul Rus!
Şi acum ajungem la momentul glorios de la 1918, România Mare, România Unita!
în timpul Primului Război Mondial am luptat alături de aliaţi; Ferdinand cel Loial (sprijinit de Regina Maria care a fost o femeie cu totul remarcabilă şi a făcut mai mult pentru ţara noastră decât lasă să se ştie manualele de istorie!), porneşte război împotriva ţării sale natale şi devine astfel mai român decât toţi românii. După ce armata germană ne-a silit să ne retragem guvernul la Iaşi, iar din regat mai rămăsese doar Moldova ca ultimă linie de rezistenţă, iar în Rusia se pornise revoluţia bolşevică, suntem siliţi să îi trădăm pe aliaţi şi să semnăm pace separată cu nemţii, greşeală care ne va îngreuna mult situaţia la negocierile de pace de la Versailles. Salvarea noastră a fost că regele nu îşi pusese semnătura pe tratatul din 17 mai 1918 şi astfel această chichiţă legislativă ne va oferi o portiţă de ieşire. între timp americanii au intrat şi ei în război şi astfel situaţia se răstoarnă şi aliaţii ies victorioşi.
Negocierile de pace au durat până în 1920 şi aveam de înfruntat reticenţa aliaţilor, care se considerau trădaţi şi pe bună dreptate, dar lucrurile aveau să evolueze spectaculos pentru ţara noastră: Basarabia profită de revoluţia rusă şi se desprinde iar la 27 martie (9 aprilie) 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău votează unirea cu România. în Ardeal, profitând şi ei de căderea imperiului Austro-Ungar, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana votează la 18 noiembrie (1 decembrie) acelaşi an, unirea cu ţara, bucovinenii făcând acelaşi lucru cu trei zile mai devreme şi astfel, în timp ce noi încă negociam cu aliaţii, în fapt România Mare deja era realitate! Se întâmplă că în Ungaria o lovitură comunistă condusă de Bela Kun ameninţă Europa întreagă cu răspândirea bolşevismului iar Armata Română, în ciuda interdicţiei din partea francezilor şi a englezilor, intră adânc până la Budapesta pe care o ocupă în 4 august 1919. Glorioase clipe pentru naţia română! în acelaşi an semnăm pacea cu Austria şi Bulgaria, iar la Trianon, în 4 iunie semnăm pacea cu Ungaria. România Mare are toate provinciile istorice reunite pentru prima dată şi după cum spune marele istoric Neagu Djuvara "suntem poate singura ţară din Europa, în afară de micile ţări, al cărei sentiment naţional este exclusiv întemeiat pe faptul că vorbim aceeaşi limbă de la Nistru până la Tisa, lucru care nu se întâmplă în alte ţări unde sentimentul naţional s-a clădit de veacuri, încetul cu încetul, în jurul unei istorii comune. La noi cimentul este limba!"
Iată un argument pe care îl pot aduce românilor din diasporă care se întreabă de ce trebuie copii lor să îşi păstreze limba şi nu mai bine să devină cetăţeni ai lumii, eliberaţi de românisme! Limba românească ne-a ţinut împreună ca naţie!
Şi după acest moment glorios al istoriei noastre (mulţi ne-au acuzat de oportunism politic dar asta este istoria şi noi am fost suficient de inteligenţi să profităm de conjunctură după atâta amar de veacuri), urmează momentul amar când după numai 22 de ani de la Unire, Basarabia este pierdută iarăşi în 1940 fără să tragem un foc de armă! Ruşinoasă atitudine a poporului român căci nu putem blama numai Consiliul de Coroană pentru această decizie! Dintre cei şase membri care s-au opus cedării fără luptă, doi au fost Nicolae Iorga şi un basarabean, Ştefan Ciobanu!
în iunie Ion Antonescu cu îndemnul faimos "Soldaţi români, vă ordon! Treceţi Prutul!" a recucerit teritoriul pierdut cu un an mai devreme dar pentru scurtă vreme, căci ştim toţi ce a urmat. Basarabia a rămas definitiv pierdută şi o dată cu ea, şi România ajunsă pradă comunismului! Jumătate de secol care ne-a marcat profund pe toţi cei care am cunoscut regimul opresiv de sorginte rusească, experimentul social început de Lenin şi continuat într-o înlănţuire de dictaturi obediente Moscovei!
In 1944 au venit şi bunii mei din Basarabia. Erau din satul Verejeni, judeţul Soroca (nordul provinciei) şi frica de bolşevici i-a făcut să îşi lase toată averea, pământul şi familia, au încărcat tot ce au putut într-o căruţă cu doi cai şi au pornit într-o lungă pribegie spre Regat. Sora bunelului meu nu a vrut sa plece si a fost exilata de rusi, care incepuseră un soi de epurare etnică in teritoriu, in Siberia. Ea a scapat cu viaţa, dar mulţi români şi-au lăsat oasele in pustiurile ingheţate, muncind ca sclavi. Şi străbunicii mei tot în gulag au murit!
Eu nu plâng atât pentru teritoriul pierdut, Basarabia, cât pentru oamenii locului, pentru basarabeni! Icoane îmi sunt bunicii, şi oameni mai muncitori şi cu frică de Dumnezeu nu am văzut! Vorbeau limba românească, nu ce auzim acum la moldovenii de peste Prut, cu "l"-urile ruseşti muiate şi cuvinte stâlcite. înainte de revoluţie, o rudă a reuşit să se întoarcă în Verejeni să vadă satul natal şi s-a întors în România cu inima neagră! Majoritatea trăiau din ce furau de la colhoz, lumea sărăcită şi parcă nu le mai păsa de viaţă, de viitor! Copii vorbeau ruseşte la şcoală şi nu te mai puteai înţelege cu ei, mulţi bărbaţi căpătaseră darul beţiei şi un cenuşiu general, ca peste tot unde materialismul dialectic devine "religie" supremă în stat.
Au distrus oamenii acelor locuri şi distrugerea este mai profundă decât ne putem imagina pentru că 50 de ani de comunism au făcut mai mult rău decât 200 de ani de stăpânire rusă. Priviţi la cele două Germanii, de Est şi de Vest! Un popor milenar, glorios, scindat doar pentru câteva zeci de ani şi acum, după atâta vreme de la căderea Zidului, există un soi ciudat de segregare: vesticii îi privesc de sus pe estici, ca şi cum ar fi o specie inferioară! Câtă vreme trebuie să treacă pentru a repara aceste răni profunde?! în Basarabia rusificarea este doar o palidă urmare a anilor de ocupaţie comunistă, ce este mai grav, critica comunistă a creştinismului a surpat credinţa în Dumnezeu şi a dărâmat scara de valori după care s-a ridicat peste vremi naţia română. Şi frumos expune Marin Preda în "Viaţa ca o pradă", consecinţa acestei surpări interioare: "biruitor nu iese un om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteiere a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi fanatismului".
Bunelu' a murit şi nu a mai apucat să vadă iar apele Nistrului, de care imi vorbea cu atâta dragoste! Dar ne-a învăţat să iubim acest tărâm - pentru noi încă virtual, un soi de Eden - povestindu-ne de frumuseţea pamântului bogat şi roditor, dealurile cu vii, de Nistrul atat de drag lui sclipind în soare, de căruţele pline cu peşte prins peste noapte în năvoade, de petrecerile de Sfântu' Petru când se întâlneau rudele din toată Soroca, de viaţa tihnită ce curgea molcom şi această lume idilică încă trăieşte în inima mea, care plânge după tine şi după oamenii tăi, Basarabia mea !...
Angela Ţapu
Comentarii