Zamfir - un Maestru al naiului românesc - Sebastian Stoica

Zamfir - un Maestru al naiului românesc - Sebastian Stoica

Naiul este un instrument care s-a "născut" acum 6.000 de ani. Conform mitologiei, fluierul trebuie să fi fost creat din întâmplare, datorită vântului, care trecând prin beţigaşe de bambus, producea sunete plăcute la deschiderea de la celălat capăt. Deşi mitologia greacă îl asociază cu zeul Pan, putem găsi instrumente asemănătoare naiului în creaţia folclorică a unor ţări ca Japonia, Peru, Columbia, Grecia şi România.

Gheorghe Zamfir este cel care a inventat naiul modern, în 1968, şi de atunci a continuat să creeze noi şi noi modele, care l-au ajutat să folosească instrumentul favorit în a interpreta cu har şi măestire diverse stiluri muzicale.

Zamfir îşi crează şi acordează singur naiurile. De la tradiţionalul nai soprano cu 20 de tuburi, el a inventat ulterior naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bass (28 de tuburi) şi în final naiul contrabas (30 de tuburi - apărut în 1972). În 2003 a confecţionat naiul numit "Gigantul", având nu mai puţin de 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime.

Caracterul oarecum strident de până la el al acestui instrument a fost atenuat şi sunetele ajustate pentru un registru mai coborât, astfel încât Zamfir a reuşit să acopere o arie mult mai mare de repertorii. În consecinţă, se pot cânta la nai doine, cântece de leagăn, bocete şi chiar se pot reda unele inflexiuni ale vocii umane.

Ca estet al muzicii, Zamfir a ales lemnul de bambus pentru a fabrica tuburile. Apoi le acordează introducând cateva picături de miere de albine înăuntrul lor. Sunetul devine astfel unic, fermecând şi emoţionând. Coeziunea om-instrument este astfel totală, vraja poate să coboare.

Zamfir nu este numai un muzician de excepţie, el este o persoană pe deplin spirituală şi îşi descrie muzica sa ca fiind "o rugăciune imensă ce eliberează o forţă colosală, ajutând la înţelegerea forţei Divine". El crede de asemenea că suntele naiului au "profunde valori cosmice, menite să elibereze fiinţa umană, să salveze natura şi planeta Pământ."

Să fii în contact cu publicul este - pentru orice artist - un moment privilegiat. Clipele dintr-un concert oferă oportunitatea unei dedicări totale şi a unei comuniuni intime între artist şi publicul său. Pentru Gheorghe Zamfir, concertul reprezintă un prilej de regenerare, o altă "respiraţie ". Cei critici pot considera că un concert de nai presupune un efort fizic minim. Zamfir însă ne dezvăluie câteva aspecte inedite ale "străduinţei" sale. Fiecare apariţie este în acelaşi timp o experienţă fizică, având în vedere "suflul" artistului şi mişcările mâinilor lui. Poate că termenul "comuniune" pare oarecum exagerat, însă Zamfir în concerte acoperă aceste senzaţii şi sentimente care determină publicul să se simtă "conectat" la ce se întâmplă pe scenă. El doreşte să provoace emoţia purificării, recitalul poate fi comparat cu o călătorie. Nu a fost pentru nimeni o surpriză să afle că Gheorghe Zamfir este un împătimit susţinător al meditaţiei şi al tehnicilor yoga, două îndeletniciri pe care le practică zilnic. Pentru el fiecare concert este ca un miracol, în care el se presupune că este Demiurgul. El consideră fiecare reprezentaţie ca fiind cea din urmă şi acesta este motivul pentru care încearcă, ajutat de naiul său, să redea sentimentul eternităţii.

"GENIUL NAIULUI " s-a născut la Găieşti, lângă Bucureşti, la 6 aprilie 1941. La vârsta de 13 ani nu visa la nimic altceva decât la muzică: să cânte la acordeon cu ţiganii. Astfel a ajuns să practice melodii ţigăneşti la acordeon, pe când păştea caprele familiei sale pe câmp. Tatăl său, un fabricant de vinuri, l-a dat la Liceul de Muzică, la vârsta de 14 ani. A intenţionat să studieze acordeonul, dar, din motive tehnice, a fost acceptat la clasa de nai, unde, la acea vreme, era profesor Fănică Luca. Acesta a hotărât să îi ofere tânărului talent unul din cele trei naiuri pe care clasa le deţinea. În acelaşi timp a studiat pianul şi tehnicile de dirijare a unei orchestre, la Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1968. Din acelaşi an începe să dirijeze ansamblul folcloric "Ciocârlia" în turneele sale internaţionale.

Numele lui Zamfir este strâns legat de cel al lui Marcel Cellier, un iubitor de muzică elveţian, care în emisiunea sa radiofonică "De la Marea Neagră la Baltică", în peste 25 de ani de activitate, a avut sute de ediţii dedicate artiştilor de nai Damian Luca, Constantin Oprea, Simion Stanciu "Syrinx", Gheorghe Zamfir, Nicolae Pîrvu şi Radu Simion.

Prin anii "60, Marcel Cellier îşi lua repertofonul şi călătorea prin Balcani, în căutare de folclor inedit. În timp ce îl vizita pe profesorul Tiberiu Alexandru la Institulul de Folclor din Bucureşti, el a descoperit şi înregistrările tânărului muzician Zamfir. Vrăjit de măiestria acestora, Cellier şi-a exprimat intenţia de a se întânli cu tânărul artist. În urma întânlirii, acesta a efectuat câteva înregistrări care au fost difuzate ulterior în emisiunea sa radiofonică.

În 1969 Cellier îl invită pe Zamfir în Elveţia, iar într-o după-amiază îl ia cu el la biserica din Cully, unde îl surprinde pe acesta cu câteva doine româneşti interpretate la orga bisericii. Zamfir a fost uimit la început, deoarece nu-şi auzise niciodată melodiile sale interpretate la o orgă. Toate înregistrările sale erau de obicei acompaniate de instumentele obişnuite ale unei orchestre: ţambal, acordeon, contrabas şi vioară. Emoţionat de interpretarea la orgă, el şi-a luat naiul şi a improvizat pe loc, acompaniindu-l pe Cellier. Astfel s-a născut ideea concertelor de nai şi orgă. Este greu de imaginat o altă pereche de instrumente care sună atât de armonios împreună.

Imediat artistul elveţian a organizat un program de doine româneşti împotriva voinţei lui Zamfir, program care mai târziu i-a făcut pe cei doi interpreţi celebri în întreaga lume. Premiera a avut loc în biserica de 460 de locuri din Cully. Peste 750 de spectatori au umplut până la refuz sala bisericii, mulţi stând pe treptele de la intrare, în spaţiul alocat corului în jurul orgii, în jurul altarului şi chiar pe podea. Niciodată în istoria bisericii nu se întâmplase ca numărul participanţilor să fie atât de mare, iar concertul a fost un real succes.

Câteva luni mai târziu Marcel Cellier organizează un alt concert la Victoria Hall în Geneva, sală de 2000 de locuri, care s-au vândut complet. Ziua următoare, ziarul "Elveţianul" menţiona: "de la prima până la ultima notă totul a fost un preludiu la o aventură muzicală nemaiîntâlnită."

Au urmat alte conerte în alte părţi ale Elveţiei, Franţa, Germania şi Australia. Concertul din Australia a fost înregistrat în direct, iar rezultatul s-a concretizat în discul de aur: "Nai şi Orgă". Pentru acelaşi disc, lui Zamfir şi Cellier le-a fost decernat în 1984 de către Preşedintele Franţei, "Marele premiu al audiovizualului pentru Europa" acordat anual de către Academia de discuri franceză.

Începând cu anii "70, Zamfir decide să se întoarcă la o formă acustică mai simplă. Adună lângă el câţiva muzicieni şi dă naştere tarafului. Franţa îi cade la picioare în 1971, când ţine 45 de reprezentaţii la Teatrul Gaite-Montparnasse. Seduce întreaga audienţă prezentă în faţa legendarei scene de la Olympia. În acelaşi timp, pleacă într-un turneu mondial. Din America de Sud în Japonia, din Australia în Scandinavia, farmecă lumea cu sunetele sale mistice.

În 1976 Zamfir intră pe locul patru în topul celor mai bune zece melodii din Anglia, cu "Doina de jale", o melodie pe cât de neobişnuită pe atât de tradiţională în folclorul românesc. Ulterior, melodia a devenit cunoscută în întreaga lume sub numele de "Păstorul singuratic" ("The Lonely Shepherd").

În 1982 a fost exilat din România datorită încălcării doctrinei totalitare a preşedintelui Ceauşescu şi a regimului său, prin dedicarea în public a cântecelor sale lui Dumnezeu. Are turnee în toată lumea, dar alege Montrealul ca loc al exilului său de opt ani.

"Exilul a fost un fapt absolut teribil pentru mine. Am suferit enorm datorită regimului comunist care a distrus toate valorile umane. Dacă nu plecam în exil eram arestat, condamnat şi poate pierdut fizic. Ceauşescu era gelos pe celebritatea mea şi nu-i convenea să se vorbească despre cineva mai mult decât despre el.

După întoarcerea mea din exil, în 1990, am suferit tot atât de mult ca în timpul exilului, fiind de 15 ani total marginalizat de o campanie de discreditare, de dezinformare, plină de insulte şi calomnii, care au contribuit enorm la ştirbirea reputaţiei mele. Venit din exil, guvernele Iliescu şi Constantinescu s-au dezlănţuit ca un uragan asupra mea pentru că la putere se aflau aceeaşi comunişti dar machiaţi cu alte farduri.

La întoarcere, în 1990, am avut unica dorinţă de a ajuta la schimbarea României în bine, la progresul cultural, social, economic, pentru că veneam cu o imensă experienţă trăită şi acumulată în cele mai democratice ţări din lume Franţa, Germania, Elveţia, Canada dar m-am înşelat. Cărţile comuniste erau făcute de mult, chiar înainte de căderea lui Ceauşescu. Se ştia perfect cine şi în ce fel se va prelua puterea. Menţinerea mea pe poziţii avute în timpul lui Ceauşescu a dus la distrugerea mea totală fiind pradă uşoară în mâinile lui Ion Iliescu şi ale celor ce au condus România din 1990 până astăzi.

Fiindcă am creat prima catedră de nai la nivel universitar din lume, a stârnit gelozia rectorului Dan Buciu şi a decanului Şerban Soreanu, prin felul în care au avut studenţii performanţe în numai 4 ani". (interviu apărut în ziarul Timpul)

În ciuda persecuţiei politice constante la care a fost supus, Zamfir a rămas în România şi a creat primul departament universitar din lume de studiu al naiului. În zilele acestea, el continuă să aibă concerte în toată lumea şi să-şi îmbogăţească repertoriul creaţional cu noi şi noi piese în fiecare an. Discurile sale au ajuns în America de Nord pentru prima dată în 1981 şi au avut un succes deosebit. Compozitorul şi interpretul Gheorghe Zamfir are în prezent un catalog de 180 de discuri, fapt ce reprezintă un succes deosebit pentru un artist al geniului clasic şi al muzicii naţionale româneşti.

Duke Ellington spunea odată că un muzician atât de talentat, cu un stil foarte particular, trebuie să facă parte din categoria artiştilor înzestraţi de Dumnezeu. Se pare că Zamfir, prin talentul său nemărginit, este parte activă a acestui tărâm imaginar dintre bine şi excelent. A concertat de două ori la Carnegie Hall, New York (1981 şi 2003), a primit invitaţii de la Împărăteasa Japoniei, de la Papa Ioan Paul al II-lea (cu care s-a şi întâlnit de trei ori), de la şefi de state care l-au întâmpinat ca şi cum ar fi fost un egal al fiecăruia dintre ei. Cu milioane de discuri vândute, din care peste 90 de discuri de aur şi platină, concerte cu casa închisă (25.000 de persoane la Teatrul Antic din Efes, Turcia), elogii din partea tuturor statelor lumii, Gheorghe Zamfir este o veritabilă mărturie că bunătatea, armonia cu natura, echilibrul şi perfecţiunea sunt ingredientele unei frumuseţi artistice dincolo de orice comparaţie.

A compus muzică de cameră, simfonii pentru orchestră, muzică sacră pentru orchestră şi cor şi peste 300 de opusuri pentru nai şi orgă sau pian. Marea majoritate a albumelor sale reprezintă rapsodii, concerte şi sonate proprii, dar şi interpretări ale marilor compozitori clasici, cum ar fi Bach, Mozart, Vivaldi.

Compozitorul recunoaşte că tema muzicală pe care el a creat-o special pentru coloana sonoră a filmului "Once Upon a Time in America" - de Sergio Leone, a contribuit la recunoaşterea creaţiei şi carierei sale în toată lumea. Muzica sa o putem asculta deasemenea în filmele "The Karate Kid" regizat de Bill Conti, "Picnic at Hanging Rock" de Peter Weir, "Kill Bill vol I" de Quentin Tarantino, "The Tall Blonde Man with One Black Shoe". Aceste filme i-au adus şi o altă categorie de fani, fani ce pot acum fredona cunoscuta sa piesă "Păstorul singuratic".

Zamfir este fericit să revină în Canada cu un turneu grandios în următoarele oraşe: Toronto, Montreal, Ottawa, Winnipeg, Calgary, Edmonton şi Vancouver, pentru că, aşa cum mărturiseşte el "Canada este patria a peste 130.000 de români. Prin anii "80 am concertat în Vancouver şi am avut un succes extraordinar. De exemplu, în 1984 am avut şapte concerte cu casa închisă."

Gheorghe Zamfir va concerta pe 27 ianuarie în Vancouver, la "The Center for Performing Arts", împreună cu Cvintetul de coarde Atheneum, alcătuit din Gabriel Gheorghe - vioara întâi, Viorel Buştean - vioara a doua, Lucian Moraru - viola, Dan Joitoiu - violoncel şi Silviu Prodan - contrabas. Din program amintim ciclul "Anotimpurile" de Vivaldi, "Umbra zâmbetului tău" al lui J. Mandel (Shadow of Your Smile), "O Sole Mio" aparţinând lui Di Capua, precum şi "Summertime" a lui George Gershwin, muzică de jazz, cât şi multe din celebrele şi cunoscutele sale piese proprii. Biletele pot fi cumpărate prin Centrul Comunitar Românesc, persoană de contact Lucian Mircioiu, telefon 778-893.0155.

Sebastian STOICA