Azi mă opresc din drum, şi mă întorc,
copil prea obosit de anotimpuri,
pe care jucăriile-l gonesc ,
şi fruntea îl arde de gânduri.

Bătând cu pasul obosit deşerturi ,
de toamne care ard mocnit,
sperând neîntâlnitul capăt ,
de vis prea alb şi împlinit,
rătăcitoare printre porţi străine,
şi printre sute de oglinzi ce mint,
mă sfâşie pumnalul toamnei
de ursitoare azi tocmit.

Şi caut...
Ca un copil cu tălpile arse,
de-atâta mers prin praf lunar,
mi s-au ascuns scântei în orbite,
şi stele-mi ard în buzunar.

Şi caut...
O poartă, străjuind la capăt de singurătate ,
unde să adun iubirile toate.