Joc în spirală învăţat în hinta atârnată de Mărul Domnesc... Aureole de mici vietăţi care ne îndrăgesc, agrişele coapte ce de viaţă mustesc, bătrânii dragi ce stau lângă vatră şi blând povestesc. Cu mâinile-n poală şi năframa legată pe frunte Bunica grăieşte de munte. Iar Psalmii iubirii, cu glas tare şi răguşit, Doar Bunicul i-a mai citit. Mirosul pâinii calde, un cald sentiment. Iubire ce vine dinlăuntruri, cum lumea dinlăuntrul Fiinţei. Şi Lumina ne locuieşte în egală măsură.
Dimineaţa, în straie de Duminică, Îngerul cel Sfânt şterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopţii. Într-unul copil şi bătrân. Şi iată-mă sunt Doamne Scribul tău mult iubit! Nu de tot bun, Nu de tot cuminţit! Fiecare pas ar putea fi ultimul, iar ultimul poate chiar primul şi ori ce oprire un mai mare avânt. La capătul Muntelui Îngerul surâde-n Cuvânt.
Cu gleznele frânte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitaşi, Pradă, întoarcere transparentă urmând vânătorul. Acoperă-mi ochii Tată Ceresc, sângerează Lumina în Pietre... Sunt Roua Drumului rănită de umblet, mereu, mereu căutând. Dar cine ştie Puntea unde Îngerii înnoptează şi câtă Lumină odihneşte-n Cuvânt!?
Cărare tăcută, arsă de furnici în căutare de ploaie. Numai Dragostea Tatălui Ceresc ţine pământul. Câmpie netulburată, Lumină de piatră, Ţărm unde toate căile hrănite din trupul Pământului şovăind se opresc. Apoi liniştit ţipăt de paseri trepidând peste moale amiază.
Azi mă opresc din drum, şi mă întorc, copil prea obosit de anotimpuri, pe care jucăriile-l gonesc , şi fruntea îl arde de gânduri.
Bătând cu pasul obosit deşerturi , de toamne care ard mocnit, sperând neîntâlnitul capăt , de vis prea alb şi împlinit, rătăcitoare printre porţi străine, şi printre sute de oglinzi ce mint, mă sfâşie pumnalul toamnei de ursitoare azi tocmit.
Cu gleznele frânte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitaşi, Pradă, întoarcere transparentă urmând vânătorul. Acoperă-mi ochii Tată Ceresc, sângerează Lumina în Pietre... Sunt Roua Drumului rănită de umblet, mereu, mereu căutând. Dar cine ştie Puntea unde Îngerii înnoptează şi câtă Lumină odihneşte-n Cuvânt!?
Comentarii