Nu mi-e teamă de moarte
Submitted by Marina Nicolaev on 02/13/2008 - 20:00.
nu mi-e teamă de moarte, mi-e teamă de mine
de lucrurile lăsate aşa cum sunt
aşa cum trebuiau de dinainte să fie
nelimpezite de-acelaşi cuvînt
timpurile încep să miroasă strident a spaimă
se-ndeamnă-nvrăjbite sub norii de sânge
nimic nu mai este ca altădată
o fiară prin suflet tăcut se prelinge
nu mi-e teamă de vremuri, mi-e teamă de munte
nu mai am loc prin gînduri se rotunjesc
cînd pietrele vechi crescute prin oase
sub lespedea muntelui încet mă strivesc
nu mi-e teamă de moarte, mi-e teamă de mine...
Comentarii