Eu consider că datoria mea este să îl împing să se gândească la acel ceva specific omenesc și etern care trăiește în sufletul fiecăruia. Dar acest ceva etern și important cel mai adesea este ignorat de om, deși soarta sa este în mâinile lui: el aleargă după fantome. Dar se pare că, până la urmă, totul se curăță până la această simplă particulă elementară, singura pe care se poate baza omul în viață: capacitatea de a iubi. Această particulă poate crește în sufletul fiecăruia într-o poziție de control al vieții, care este capabilă să dea sens vieții omului. Eu îmi văd datoria în a-l face pe om să simtă în el nevoia de a iubi, de a-și dărui iubirea, de a simți chemarea frumosului când se uită la filmele mele.”

(Andrei Tarkovski, Sculptând în timp)