Giuseppe Verdi

Giuseppe Verdi

 

 

 

 

S-a născut la 10 octombrie 1813 în localitatea Roncole. De timpuriu, s-a bucurat de succes, prima lui operă Oberto, a fost foarte bine primită la Milanoîn 1839, iar cea de-a treia, Nabucco i-a adus notorietatea în 1842. Treisprezece ani mai târziu, după ce a compus ”Rigoletto”, ”Trubadurul” și ”Traviata”,  a devenit cel mai cunoscut compozitor de operă din lume, depășindu-l pe Meyerbeer. N-a pretins niciodată că era un mare specialist. Iată ce i-a scris unui prieten în 1869: ”La mine în casă aproape că nu se face niciun fel de muzică. Nu mă duc niciodată la biblioteca muzicală, nici la edituri ca să examinez vreo piesă. Mă informez cu privire la câteva dintre cele mai bune lucrări contemporane nu studiindu-le, ci ascultându-le ocazional la teatru...Repet, așadar, că sunt cel din urmă erudit printre compozitorii trecuți și prezenți”.

N-a fost un copil înzestrat cu geniu ca Mozart sau Mendhelssohn. Avea talent, dar nu bănuia nimeni că va ajunge titanul muzicii de operă. A studiat muzica în Roncole cu organistul satului, iar la zece ani a fost trimis de tatăl său să locuiască cu un prieten de-al lui la Busseto, unde a fost remarcat de Barezzi, un negustor bogat și generos. Barezzi l-a luat la el acasă ca ucenic și i-a oferit cea mai bună educație muzicală. A lucrat cu organistul local  care dirija și orchestra, apoi, a devenit adjunctul lui. Tot Barezzi l-a trimis la Milano și l-a înscris la Conservator. La vârsta de optsprezece ani, Verdi era un tânăr scund, taciturn, cu fața palidă ciupită de vărsat, cu părul, sprâncenele și barba negre, inteligent  și foarte dedicat studiului. La Conservator n-a făcut față, neavând în spate o pregătire temeinică- cânta slab la pian și nu avea suficiente cunoștințe teoretice. A mai stat doi ani la Milano și a mai studiat în particular. A început să lucreze la opera ”Oberto” pe care a terminat-o în 1834. S-a întors la Busseto și s-a căsătorit cu fiica lui Barezzi. Totodată, a trimis opera lui Bartolomeo Merelli, impresarul de la Scala din Milano. L-a prins într-un moment bun că i-a oferit lui Verdi un contract și opt luni mai târziu, Verdi termina prima operă la comandă ”O zi rege”. Era o operă comică pe care Verdi a fost nevoit s-o scrie după ce își pierduse soția și pe cei doi copii, astfel că nu e de mirare că n-a avut succes. A fost puternic marcat, încât a pus capăt carierei sale pentru o vreme. Își pierduse definitiv încrederea în sine. Interiorizat de felul lui, și-a ascuns dezamăgirea provocată de dezastrul cu premiera operei. Din fericire, Merelli nu și-a pierdut încrederea în el și i-a dat un libret compus de Otto Nicolai și  pe 9 martie 1842 are loc premiera la ”Nabucco” care a repurtat un imens succes. Era o muzică nouă pentru publicul italian de la acea vreme. Martorii au povestit că în timpul repetițiilor personalul care deservea opera- mașiniști, vopsitori, muncitori erau atât de fascinați de muzică încât lăsau totul baltă și ascultau cu gura căscată. Cu această operă a început cariera artistică a lui Verdi. Chiar și lumea muzicală italiană a fost luată prin surprindere de noua formulă a operei de belcanto, de noua dimensiune a orchestrei care avea acum o putere tonală mult mai mare, de măreția spectacolului. Dar n-a fost numai atât. ”Nabucco” conținea numeroase aluzii politice lucru care a făcut din compozitor un simbol al rezistenței ”Va pensiero” (Du-te gândule) corul care exprimă dorul de patrie al evreilor a fost identificat de italieni cu propria lor năzuință de libertate.Verdi trăia cu speranța unificării Italiei și a apucaat să-și vadă visul împlinit. ”Va pensiero” a devenit în curând imnul rezistenței de el fiind legat și un acrostih ”Vittorio Emmanuele, Re d Italia”.

După ”Nabucco” au urmat ”Lombarzii” în 1843 și ”Ernani” în 1844 care i-a adus succesul în afara Italiei fiind pusă în scenă la Paris la Teatrul Italienilor. În 1847 a urmat ”Macbeth”, operă stranie, posomorâtă, tenebroasă, neconvențională la caare Verdi a lucrat foarte mult tocmai pentru a reda atmosfera shakespeareană.

În 1848 când au început repetițiile cu ”Macbeth” la Paris Verdi îi scria dirctorului Operei solicitându-i altă solistă în rolul lui Lady Macbeth: ”...Vă rog să-mi permiteți să vă spun câteva cuvinte despre ea. Rolul lui Lady Macbeth  i-a fost încredințat Eugeniei Tadolini și mă mir că a aceptat să-l joace. O admir sincer pe Tadolini, și ea știe lucrul acesta; dar în interesul nostru comun ar trebui să cumpănim mai bine lucrurile. Tadolini are calități prea mari pentru acest rol...Prezența Eugeniei Tadolini este plăcută și frumoasă, eu însă vreau ca Lady Macbeth să fie urâtă și chinuită. Tadolini cântă perfect, dar eu nu vreau ca Lady Macbeth să cânte...pe lady Macbeth mi-o imaginez cu o voce găunoasă, aspră, poticnită. Vocea Eugeniei are ceva angelic. Lady Macbeth însă trebuie să aibă ceva diavolescîn glas”.

 

Deși libretele operelor lui Verdi păreau publicului lipsite de calități literare (lucrul cu care compozitorul nu-și bătea capul prea mult) muzica lui inegalabilă, strălucitoare, compensa sărăcia mesajului literar.

Între 1851-1853, au apărut primele trei creații ale maturității: ”Rigoletto” (1851), ”Trubadurul” și ”Traviata” în 1853.  Toți marii cântăreți își disputau onoarea de a-i interpreta operele lui Verdi. Berlioz a sesizat esențialul creației lui Verdi: ”Are minunate izbucniri de pasiune. Ce-i drept, pasiunea lui este brutală, dar e preferabil să fii pătimaș decât să nu fii. Muzica lui pare uneori exasperantă, însă niciodată nu plictisește audiența”.

În această perioadă de grație, Verdi a trăit cu marea soprană Giuseppina Strepponi, însă, nevrând să se căsătorească, au devenit eroii unui mare scandal aprins de Biserică pentru că un bărbat și o femeie nu puteau trăi împreună dacă nu erau căsătoriți. Cu multă demnitatea Verdi îi scria lui Barezzi cerându-le tuturor bigoților  să-și vadă naibii de treaba lor: ”În casa mea locuiește o doamnă, liberă și independentă, posedând o avere care o plasează în afara oricăror nevoi materiale și care îmi împărtășește dragostea și sihăstria. Nici ea, nici eu nu trebuie să dăm nimănui socoteală de acțiunile noastre”.

Se cunoștea anticlericalismul lui Verdi și de aceea compozitorul se întreba cu ce drept se amesteca Biserica în viața lui privată. În 1859, s-au căsătorit legal și a fost o căsnicie fericită.

 

După câteva curajoase experimente, în 1862, Verdi compune pentru St. Petersburg ”Forța destinului” care, în ciuda libretului ei lamentabil, are un mare succes. Operă impresionantă și originală, ”Aida”, este  compusă pentru noua clădire a Operei din Cairo. În scena Nilului, Verdi  a arătat de ceea ce era în stare și opera se transformă într-o capodoperă. Musorgski era pur și simplu îndrăgostit de ea: ”Verdi merge înainte pe o scară uriașă; acest inovator nu se simte deloc intimidat. Aida lui depășește orice, chiar și pe el însuși. I-a făcut knock-out pe Trubadurul, Mendhelssohn și Wagner”.

După ”Aida”, următoarea lucrare importantă, care înmoaie inima până și lui Hans von Bulow, este ”Recviemul” compus în onoarea poetului și romancierului Alessandro Manzoni. O lucrare colosală și plină de patimă, cu un sunet glorios, de un dramatism spectaculos. Criticat și adulat ”Recviemul” rămâne multă vreme în atenția publicului. Dar lui Verdi nu-i pasă de reacțiile negative. Retras la Sant` Agata, contemplă detașat scena muzicală a Italiei știind cu certitudine unde îi este locul și  având de gând să termine cu compoziția. Din fericire, la începutul anilor 60,  îl întâlnește pe libretistul Arrigo Boito (avea doar 26 de ani!)  care-i furnizează libretele pentru ”Othello” și ”Falstaff”.

În ”Othello”, operă de maturitate, Verdi condensează toată experiența acumulată pe parcursul vieții. Este cea mai dramatică și cea mai netipică operă a lui Verdi. ”Falstaff”, în schimb, n-a avut niciodată același impact emoțional asuptra publicului. Verdi știa că aceasta va fi ultima lui operă: ”Tutto e finito. Va, va vecchio John...” Premiera mondială a avut loc pe 9 februarie 1893, la Scala din Milano și a fost un uriaș succes. Deși ”Falstaff” a încheiat ciclul operelor, Verdi a mai compus un ”Te Deum” și patru piese religioase. În 1897, îi moare îngerul păzitor, Giuseppina,  și Verdi se retrage definitiv la Sant` Agata unde moare pe 27 ianuarie 1901.

Cenaclu Literar: