Colindul Cerbului (fragment)
În colindele românești unul dintre cele mai vechi este Colindul Cerbului- Cerbul identificându-se uneori cu Ion Sînt-Ion. Ion Sînt Ion (Iuon) este o divinitate floclorică rezultată în urma unui lung sincretism. După anumite tradiții este fratele vitreg sau fratele de cruce al Bătrânului Crăciun.
„Tună cerbu’ mândru-n codru
Nime-n lume nu-l vedeare
Aşa bine că-mi intrare
Numa’ Pătru arcaş mare
Pe cerb el că mi-l vedeare.
Patru dete-al săgeta
Cerbul către el grăia:
– Petre nu mă săgeta
Că eu sunt închipuire
Eu nu sunt ce par a fire
Io-s Ioan, Sântul Ioan
Io-s Ioan cel năzdrăvan
Pe pămant am venit eu
Să scap oamenii de rău.”
*
„Mândru-și cântă-on cerb în codru,
Dimineața lui Crăciun.
Nime-n lume nu-l aude,
Num-o dalbă-mpărăteasă,
De pe-o dalbă de fereastră.
La-mpărat o alergat,
-Da`nălțate împărate,
De doi ai și jumătate,
Mândru-și cântă-on cerb în codru.
Împăratu s-o sculat,
Pușca-n mână și-o luat,
Jos la codru-o alergat.
Află cerbu hodinin`,
Su` tufă de rojmalin.
`Tinsă pușca să-l împuște:
-Ho, ho, ho nu mă-mpușca,
Că io nu-s cine gân`ești,
Că nu-s fiară codrioară,
Dar m-o blăstămat maica,
Nouă ai și nouă luni,
Eu aii plini-mi-oi,
Jos la țară traje-m-oi,
Mesă mândre-ntinde-voi
Și seracii strânje-voi.”
În eseul ”Steaua fără nume”, Vasile Lovinescu scoate în evidență faptul că vechile Colinde pun continuu accentul pe ortodoxia creștinismului față de Tradiția Primordială și altoirea noii religii pe trunchiul Tradiției. În multe dintre ele se pomenește despre o mănăstire albă și de entități cu caracter precreștin cum sunt Bătrânul Crăciun care este ”Saturnus Senex” și Ion Sînt Ion care este ”Ianus”. Într-o variantă de colind Bunul Dumnezeu, Bătrânul Crăciun și Ion Sînt Ion stau în jilțuri de aur, într-o mănăstire albă și se întreabă care e mai mare. Bătrânul Crăciun îi spune Domnului:
”Tu ăi fi mai mare
Și mai de demult
Dar de bătrânețe
Sunt mai bătrân eu.”
Asta înseamnă că în Ceruri, Domnul, ca Bătrân al Timpurilor și generator al Ciclurilor, e mai de demult, dar înlăuntrul unui Ciclu, Crăciun, ca reprezentant al Tradiției Primordiale, este mai vechi. Apoi, intră în competiție Ion Sînt Ion (Ianus)
”Io oi fi mai mare
Și mai de demult
O Doamne, O Doamne
Tu când te-ai născut
Și te-ai coborât
Din cer pe pământ
Eu te-am sprijinit
Și te-am păzit
Și te-am înfășat
În caș te-am băgat
Și te-am înfășat
În faș de mătase
Scutec de bumbac
În brațe te-am luat
Și te-am ridicat
Sus la înaltul cer.”
Iată, așadar, cât de importantă este imaginea lui Ianus (Ion Sînt Ion) care face legătura de trecere de la Tradiția Primordială către creștinism el fiind cel care l-a înfășat pe Isus, l-a ridicat la cer la Steaua Polară în centrul lui Oson (Hosana), adică în centrul swasticii cerești. Într-un alt colind, Ion Sânt Ion, Ianus, spune:
”Dumnezeu că m-a trimis
Pământul să i-l măsor
Pământul cu umbletul
Și cerul cu cugetul.
De menționat că ipoteza de studiu a lui Vasile Lovinescu este mult apropiată de teoria lui Nicolae Densușianu.
În ”Dicționarul de mitologie generală”, Victor Kernbach aduce un alt șir de explicații privind semnificația numelui Ion Sînt Ion. Uneori, spune el, Ion Sînt Ion este un judecător universal, eliberator chiar al unei divinități aflată în captivitate, un mare inițiat și un arcaș arhetipal. Statutul său inițiatic și de eliberator îl găsim într-o colindă din Dobrogea în care le reproșează sfinților adunați sus la Cheia Raiului că se roagă unui Dumnezeu pe care nu-l cunosc:
”Voi citiți, prorociți
Și-mi citiți de Dumnezeu
Și pe Dumnezeu nu-l știți,
iar eu viu și bine-l știu
Jos la cheia raiului?
În Stîlp piatră mi-e -ncheiat.”
Așa coboară Ion Sînt Ion cu cărțile oraculare în brațe, alunecând pe o coloană de piatră profetizând trei zile și trei nopți. Citându-l pe Ioan G. Bibicescu cu ale sale ”Poezii populare din Transilvania” Ion Sînd Ion apare și ca judecător divin sugerând că el ar fi fost Marele Preot daco-roman, urmaș sacerdotal al lui Deceneu:
”Sub poalele cerului
Frumoasă masă e-ntinsă.
Dar la masă cine șede?
Șede Ion-Sînt Ion
Și cu Bunul Dumnezeu
Și judecă pe Adam.”
În culegerea de folclor a lui Ion Pop Reteganul, ”Datinele Crăciunului”, Ion Sânt Ion apare în ipostaza unui voinic care se luptă cu Dulful. Mai târziu, în creștinismul popular românesc lui Ion Sînt Ion i se substituie parțial figura Sfântului Ioan Botezătorul.
Bibliografie: Vasile Lovinescu, Steaua fără nume, Editura Rosmarin, 1994
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
Comentarii