Alban Berg

Ca și Schoenberg, Alban Berg își trage seva din tradiția germană, însă e mult mai romantic decât acesta, lucrările lui amintind de postromantici, de Wagner și de Mahler. Fiul Johhanei și al lui Conrad Berg s-a născut pe 9 februarie 1885, la Viena. N-a studiat prea multă muzică înainte să ajungă studentul lui Schoenberg, în octombrie 1904.  După ce a fost inițiat în armonie și contrapunct  de acesta, din 1906 începe să se ocupe doar de studiul muzicii. Alban era un bărbat înalt, frumos, cu înfățișare de om sănătos, însă realitatea era alta. Suferea de astm, motiv pentru care a fost reformat și demobilizat din armată. Cu profesorul său, Schoenberg, a ținut continuu legătura prin intermediul scrisorilor, își descriau unul altuia și își analizau lucrările . După ce îi apar primele lucrări în 1907, pe vremea când încă mai era student, în 1912 îi apar liedurile ”Altenberg” și în 1914 cele ”Trei piese orchestrale”. Între  1914 și 1922 să lucrează la capodopera sa, ”Wozzek,” al cărei libret  scris tot de Berg are la bază drama scriitorului german Georg Büchner, ”Woyzeck ”. Modificarea titlului se datorează unei erori de transcriere a lui Karl Emil Franzos. Despre  tragicul personaj al lui Büchner Elias Canetti spune:

"Există, însă, o cu totul altă atitudine care preamărește creaturile și nu pe Dumnezeu, care se interesează de ele împotriva lui Dumnezeu, care merge, probabil, atât de departe încât face întru totul  abstracție de el. Ea le vede imuabilitatea, deși le-ar dori altfel. Cu ură și cu pedepse nu te apropii de oameni. Ei se acuză, prezentându-se așa cum sunt, dar e vorba despre autoacuzare și nu de acuzarea altuia. Dreptatea scriitorului nu poate consta în a-i condamna. El îl poate inventa pe cel care este victima oamenilor, dându-le în vileag urmele asemenea unor amprente digitale. Lumea mișună de asemenea victime, dar lucrul cel mai greu pare a fi să concepi un personaj și să-l pui să vorbească astfel încât urmele să poată fi recunoscute și, totuși, să nu se prefacă în acuze. Wozzeck este acest personaj și noi percepem instantaneu ce se comite asupra lui și nu putem adăuga nici un cuvânt acuzator. La el urmele autostigmatizării pot fi recunoscute. Cei care l-au biciuit sunt prezenți și, în timp ce viața lui se sfârșește, a lor continuă.

Fragmentul (G. Büchner, Wozzeck) nu ne prezintă sfârșitul lui Wozzeck, ne prezintă doar ceea ce face, autostigmatizarea sa după autostigmatizările celorlalți."

(Elias Canetti, Büchner în pustie)

Alban Berg  a făcut parte din cercul  elitei artiștilor vienezi alături de  muzicienii Alexander von Zemlinsky și Franz Schreker,  de Gustav Klimt (pictor), Karl Kraus (scriitor),  Adolf Loos (arhitect) și Peter Altenberg, poet.

Premiera absolută a operei Wozzeck are loc în 1925, la Opera de Stat din Berlin, sub bagheta dirijorului Erich Kleiber, după foarte multe repetiții. Alban Berg și-a calificat opera drept sonată în care primul act este expozițiunea, al doilea, dezvoltarea și al treilea sub forma unei recapitulări. Construită pe forme clasice și preclasice este o operă atonală și expresionistă. Premiera a stârnit o asemenea senzație încât și alte opere au cerut s-o pună în scena. Pe de altă parte, printre critici părerile erau împărțite: cei de modă veche, precum Paul Zschorlich, spumegau de furie și revoltă: ”În timp ce părăseam clădirea Operei de Stat, aveam senzația că fusesem nu într-un teatru, ci într-un azil de nebuni”. Alții,  se simțeau, pur și simplu, stingheriți: ”Ascultătorul ajunge într-o stare de hipnoză în care își imaginează că zidurile teatrului sunt gata să se prăbușească peste ei.” (Erich Steinhardt).

În 1928, compozitorul  dă el însuși lămuriri asupra operei  sale:

”Nu am cochetat niciodată cu ideea de a reforma structura artistică a operei cu Wozzeck... Am vrut să compun muzică bună, să dezvolt din punct de vedere muzical conținutul dramei nemuritoare a lui Büchner, să transpun limbajul ei poetic în muzică; dar, pe lângă aceasta, când m-am hotărât să scriu o operă, nu mi-am propus altceva decât să dau teatrului ce aparține teatrului. Cu alte cuvinte, muzica trebuie elaborată în așa fel încât să-și îndeplinească în mod conștiincios datoria de a servi acțiunea în fiecare clipă. Mai mult chiar se impune ca muzica să fie pregătită să sprijine orice fel de acțiune care urmează să fie transformată în realitate pe scenă... În consecință, aceste scopuri trebuie să fie atinse prin folosirea formelor muzicale mai mult sau mai puțin vechi (considerate de critici drept una dintre cele mai ostentative reforme ale operei). În ceea ce privește libretul, am făcut o selecție din cele douăzeci și șase de scene cu o construcție lejeră, adeseori fragmentară. M-am văzut nevoit să evit repetițiile care nu se pretau unor variațiuni muzicale. În sfârșit, scenele au fost grupate la un loc, aranjate pe acte. Așadar, independent de voința mea, problema a fost mai mult muzicală decât literară, urmând să fie soluționată prin legile structurii muzicale. Indiferent cât de bun cunoscător poate fi un individ în privința formelor muzicale conținute în cadrul acestei opere, a preciziei și a logicii cu care este elaborat totul, a talentului care se manifestă în toate amănuntele din momentul în care se ridică cortina și până când se lasă pentru ultima oară, niciun ascultător nu trebuie să acorde atenție diverselor fugi, invențiuni, suite, părți sw sonată, variațiuni și passacaglii- nimeni să nu urmărească altceva decât ideea acestei opere, care trancende de departe destinul personal al lui Wozzeck. Cred că aceasta este realizarea mea.”

Adevărul este că Berg nu s-a desprins niciodată de romantism. Ultima lui lucrare, opera ”Lulu”, este una dintre cele mai bizare din istoria muzicii. Libretul  are la bază două drame ale lui Frank Wedekind – ”Spiritul pământului” și ”Cutia Pandorei”, iar Lulu este întruchiparea lui Lilith. Înainte de definitivarea ultimului act al operei, în 1934, îi scrie lui Webern că mai avea s-o fineseze pentru a fi pusă în scenă. N-a mai apucat.  La vârsta de 50, pe 24 decembrie 1935, Berg se stinge din viață în urma unei infecții. Compozitorul a lăsat schițe pentru partea neterminată și Erwin Stein a definitivat opera. Universal Edition, editorul lui Berg, a început să imprime opera după  partitura lui Stein, dar venirea lui Hitler la putere a determinat stoparea acesteia întrucât Alban Berg era pe lista neagră a național-socialiștilor. Abia pe 24 septembrie 1979, după moartea văduvei lui Berg (1976), a avut loc premiera operei ”Lulu” la Opera din Paris. Însă ”Wozzeck” rămâne lucrarea de căpătâi a lui Alban Berg, ”Lulu” fiind o compoziție mai puțin închegată.