Între august 1826 și  aprilie 1827, Caspar David Friederich a fost vizitat la Dresda de poetul Wassilij Andrejewitsch Shukowski. În urma discuțiilor pe care le-au avut au pus la cale un proiect: să picteze pe hârtie transparentă cu o muzică în fundal și pe lună plină. În urma acestei experiențe a rămas un singur desen - o alegorie muzicală în care sunt ilustrate corespondențele dintre muzică și pictură - desen care i-a fost dăruit marii ducese Alexandra Feodorovna cu o dedicație pentru tânărul țarevici Alexandru. Prima compoziție simboliza ”Muzica profană” și într-o scrisoare din 9 februarie 1830 Friederich o descrie: ”În fața unei ferestre gotice este așezată o harpă, de fiecare parte două tinere cântă și dansează la mandolină și la chitară ca și cum ar aștepta-o și pe harpistă. Prin fereastră străbate lumina strălucitoare a lunii pline.”Au mai fost trei compoziții, dar au dispărut. ”Muzica celestă”  este cunoscută prin copia sa aflată la Muzeul din Hamburg, alta care reprezenta o pădure era o meditație asupra trecerii timpului și a morții. Și cea de-a treia, ”Muzica sacră” se află la Chemnitz (Städtische Kunstsammlung). Înălțând peisajul la rang de istorie, ciclul de desene pe hârtie transaparentă, fără a fi considerate picturi religioase, face o trecere plină de grație de la sonoritatea muzicii către atmosfera mistică a luminii de lună. Se pune astfel problema corespondenței  dintre sunet și culoare, element estetic nou în pictura germană din prima parte a secolului al XIX-lea. Cu siguranță, proiectul inițiat de Caspar David Friederich ține de imaginarul romantic, fiind în același timp un preambul la necesitatea colaborării dintre pictori și muzicieni care va lua amploare prin scrierile fraților Schlegel, prin poezia lui Novalis și a lui Tieck aflate în corespondență cu lucrările pictorului Philipp Otto Runge.  Corespondențele dintre muzică și artele plastice dau naștere ideii de pictură muzicală.

În spatele tehnicii utilizată de Friederich stă modelul dioramei inventat în 1823 de Daguerre. Utilizând lumina naturală, simbolismul aduce în prim plan și atestă dimensiunea artistică a dioramei. Corzile harpei aflată în fața acelei ferestre gotice sugerează ideea că biserica este imaginea transfigurată a sunetelor harpei. Totodată, Caspar David Friederich lansează o reflecție de ordin metafizic asupra simbolismului naturii, ea însăși având un caracter efemer. O operă de artă are menirea de-a înălța sufletul sub impulsul sacrului, chiar dacă aceasta nu-i singura și unica lui creație.