Cu o cultură remarcabilă pentru un român din acele vremuri, Asachi era un poliglot. Pe lângă limba română vorbea poloneza, germana, franceza și italiana, la perfecție. A studiat la Lemberg, la Viena și la Roma unde a stat din 1802 până în 1812. Se știe că Asachi a cultivat atât poezia cât și pictura. Ne-au rămas de la el o serie de sonete petrarchiste scrise în limba italiană. La Roma a fost cooptat în Societa letteraria romana, unul din grupurile care gravitau pe lângă Academia dei Arcadi. Tot la Roma fiind, a făcut cunoștință cu frumoasa pictoriță  italiancă Bianca Milesi. A iubit-o cu o profunzime rar întâlnită. Întors în Moldova, timp de 59 de ani până în pragul morții, i-a dedicat asemeni marelui maestru, Petrarca,  sonete de dragoste. Bianca a fost pentru Asachi așa cum a fost Beatrice și Laura pentru Petrarca și Dante. 

Bădăranilor contemporani, astfel de sentimente de o anumită ținută morală li se par ridicole. Cum ar putea fi considerate locuri comune astfel de însemnări făcute pe o carte ? ”Questo libro illustrato dai disegni, mi fu offerto da Signora Bianca Milesi, che fu la Mia Musa ed el primoAmor. Roma, 1809, Alviro”. ”Amorul care naște din virtute este nemuritor.” Importanță nu au cuvintele, ci înălțimea de la care cad. Cultul intelectual  și afectiv al Eternului Feminin are o gamă întreagă de semnificații, de la exaltarea erotică, până la știința contemplației intelectuale, formulată de Goethe și Dante. 

”Das  ewig weibliche

Zieht uns hinan.”

Sau 

”Beatrice in suso ed io in lei gardara.”

Există în felul lui Asachi de a-și exprima iubirea față de dona Bianca anumite particularități care în lumina tradițională devin un repertoriu de iamagini prototip în care vizibila și superficiala imagine este în esență vigoare tehnică.

Iată numai o simplă însemnare pe portretul iubitei,  ”Bianca Milesi 1811-1812. Questa per fermo naque in Paradiso.” care are o puternică încărcătură esoterică. Numai genealogia spirituală a unei ființe născută în Paradis  poate atrage la sine pe alții.

Așa cum am spus, Asachi fusese cooptat ca membru al Societății literare romane, subgrup al ”Academiei dei Arcadi”. În secolul al XVII-lea celebra regină Cristina  a Suediei se așează la Roma, adunând în jurul ei  un grup considerabil de scriitori și artiști plastici, muzicieni. După moartea Reginei aceștia s-au constituit într-o Academia dei Arcadi cultivând cu precădere linia pindarică, petrarchescă. Alfieri și Goethe au făcut parte din ea. Numele este deja semnificativ. 

 Din studiile lui Rene Guenon  reiese că Arabia a fost în antichitate un substitut al centrului hyperboreean extrem nordic.  Arktos înseamnă Nord, de unde Arctic, Arcturus, Arthur. La fel de semnificativ e și faptul că membrilor Academiei li se conferea un nume nou, bucolic. Li se conferea, nu și-l luau. Ținând cont de marele număr al membrilor, se descoperise un mod ideal de a camufla un eventual nucleu inițiatic și activitatea lui, de a deruta curiozități și indiscreții - după principiul acului în carul cu fân. Dacă în inima Academiei era ocultată o organizație inițiatică, doctrina ei era, cu siguranță, nordică, așa cum o arată și numele. Lui Asachi i s-a dat numele Alviro dacico Corintio. Criticii neavizați l-au considerat un pseudonim, dar el a fost un hieronim.

Asachi schimbase numele iubitei în Leuca, traducând în grecește Bianca. Leuke, insula Albă și Arcadia sunt, în fond, același lucru, amândouă desemnând habitatul nordic originar. Mai știm că Leuke este vechiul nume al Insulei Șerpilor unde cei vechi îi localizau pe hiperboreeni. Poeziile scrise în itslisnă și dedicate Biancăi au fost numite Leucaide. De pe stâncile Leukade s-a aruncat Sapho în mare, gest al cărui simbolism l-a explicat Jerome Carcopino in La basylique pythagoricienne de la Porte Majeure. Sapho, îndrăgostită fiind, s-a aruncat de pe stâncile Leukade în mare,  în sensul ei esoteric, fiind condusă de Apollo în Empyreu. Astfel, Asachi o consideră pe Bianca o fiică a Leukei atunci  când o numește Leucaidă.

La 81  de ani, cu câteva luni îninte să moară Asachi scria următorul catren în italiană de o impecabilitate simbolică:

 

 

Iar sensul acestui catren este: gândul meu este etern concentrat asupra Stelei- care este Sinea, Steaua mea, adorată și benignă, adică asupra Inteletto-ului d Amore. Steaua Magilor m-a condus în vârsta primă. ”Eta primiera” înseamnă și tinerețea, dar și Vârsta Primordială. În italiană, formula are impecabil ambele sensuri, prin urmare, versul poate fi tradus:

”Stea care m-a condus în vârsta primă”

Sau 

M-a condus teafăr printre stâncile crudului râu, simbolismul  râurilor, al torentelor și al stâncilor fiind acela al Mării Pasiunilor. Steaua este incontestabil Steaua polară.

În urmă cu 60 de ani, Asachi, îndemnat de Bianca – Leukaida, părăsise Italia și revenise în țară cu misiunea de-a pune bazele unei noi direcții în cultura românească. 

 Semnificația numelui Alviro Dacico Corintio

În hermeneutica tradițională se cunoaște importanța  asonanței fonetice. Așadar, Alviro poate fi o asonanțare a numelui italian Albero care înseamnă Arbore. Cei inițiați cunosc sensul axial al Arborelui în toate tradițiile. Atunci Albero dacico simbolizează un ax, un pol dacic al cărui reprezentant exterior, conștient sau nu, a fost Asachi, pentru o anumită epocă, destinat să facă legătura între Leuca și Leuke, între Arcadiaa italică și cea nordică, originară. Albero dacico, Albero arcadico...

Bianca a fost doar un suport, o purtătoare de influențe spirituale. Desigur, sentimentele, operele celor doi îndrăgostiți, culturalizarea Moldovei, au o importanță minimă raportat la misiunea esoterică avută de Asachi. În mijlocul numelui Alviro este cuvântul latinesc vir care nu are sensul de bărbat, de reprezentant al genului masculin. În acest sens, latina are cuvântul mas. Vir  înseamnă viteaz, bărbat prin excelență ca și cuvântul sanscrit vira sau grecescul pros, erou.

Vir este omul prin excelență, omul primordial care, pe cale eroică, virulentă, și-a recuperat starea dintâi. Nu e vorba de Asachi, ci de Superiorul Necunoscut care se ascunde în dosul lui, întrebuințându-l ca instrument. Vir este omul primordial identificat cu Arborele primordial, adică Albero dacico.

În ”Bănuțul lui Ștefan Vodă”  din ”Biografia unui român contemporan” Asachi povestește o amintire personală. În 1805, înainte de plecarea în Italia, se afla cu tatăl său în ruinele Cetății Neamțului. A apărut un sihastru de 80 de ani  care i-a dăruit un ban de-al lui Ștefan cel Mare. Banul era în realitate un depozit,  o misiune și un mesaj. Tânărul avea misiunea să descifreze semnele adânci ale banului și să le fructifice în viitor. Este un caz tipic de reîncarnare a unui lanț inițiatic prin încredințarea unui talisman conferit de cineva care îl avea în mod legitim în depozit, altuia din altă generație căruia îi era destinat. Rene Guenon explică în Le Regne de la Quantite rolul esențial pe care îl are moneda în transmiterea unor influențe spirituale. 

 

 Vom afla unde se află talismanul lui Asachi?...Nu se știe...Încercăm.

 

Bibliografie: Vasile Lovinescu