Cu siguranţă, Radu Paraschivescu nu este un autor comod şi, sub aparenţa râsului, cărţile lui te invită la meditaţie. În 2006, la editura Humanitas, publică „Ghidul nesimţitului”.  Pe îndelete, mânuind cu fineţe bisturiul cuvântului autorul face o  disecţie a nesimţirii autohtone. „Balaur şleampăt, ubicuu, intratabil, mondial”,  aşa cum o numeşte Andrei Pleşu în Cuvântul înainte, nesimţirea autohtonă are marca ei specifică care o pune în topul mondial. Şi care ar fi această marcă? Nesimţitul mioritic este, în primul rând, produsul “imbecilizării comuniste, dar şi al postcomunismului”, “omul de tip nou”, schizoid şi ubicuu, ce nu-ţi lasă timp măcar să respiri oriunde te-ai întoarce: pe stradă, acasă, la serviciu, la televizor, în politică, pe şosele, pe net. ”O carte tristă, plină de umor”,pe care n-o poţi citi decât încercând o detaşare totală. Nu de alta, dar cine ştie ce trăiri puternice îţi poate induce astfel încât bătăile cordului s-o ia razna. O carte ce-ţi provoacă acea stare, genial numită de Nichita Stănescu, de „râsu-plânsu”, stare pe care doar un român adevărat o poate trăi şi simţi din plin. Dacă nu ţi-ar trezi atâtea amintiri răscolitoare ale unor momente în care ai fost agresat, maltratat, umilit  de nesimţire, poate rândurile citite ţi-ar putea aduce o urmă de zâmbet.

Mie, sincer, mi-a îngheţat zâmbetul şi mi-a produs o sfâşietoare tristeţe învăluită în neputinţa ieşirii din labirintul nesimţirii generale. Iluzorie speranţa domnului Andrei Pleşu (aşa cum recunoaşte şi domnia-sa), ca textul în sine să cadă pe mâna vreunui nesimţit şi să-i provoace niscai zvârcoliri existenţiale care l-ar face la final de lectură să-şi vină în simţiri şi să se schimbe. Asta pentru că, într-adevăr, nesimţiţii nu prea citesc, din contră, se simt ofensaţi atunci când le indici apropierea carte.

Volumul s-a bucurat şi de o ante introducere în atmosfera nesimţirii româneşti prin Balada lui Nesimţilă, scrisă de Şerban Foarţă după tipicul baladelor lui Francois Villon, marele vagabond poet, ce cunoştea lumea până la ultima fibră : „La ce mai este bună pielea/ precum a unei pachiderme/ de groasă ?E că n-ai să semeni/ cu toate neamurile elea/ strivibile precum un vierme/ şi care, cică, ţi-ar fi semeni.”

Pornind de la una din definiţiile pe care ni le pune la îndemână DEX-ul, în care nesimţirea este caracterizată ca fiind ”o proastă creştere, lipsă de bună-cuviinţă şi delicateţe”, autorul constată că nesimţitul a ieşit de mult din tiparele acestei descrieri şi a devenit o prezenţă mult mai stridentă, mai agresivă, mai invazivă. Spaţiul în care nesimţitul se simte precum peştele în apă este spaţiul public, altfel ce valoare ar mai avea comportamentul lui strivitor dacă nu s-ar manifesta vis-a-vis de fraierul ce dă înapoi din faţa atacului frontal al mârlăniei şi al bădărăniei. Dar, aşa cum recunoaşte şi autorul, cartea lui a surprins doar o tipologie restrânsă de nesimţiţi şi, mai ales, pe cei cu care te confrunţi în mod direct.

„Agent al unei molime” în faţa căreia societatea n-are leac, nesimţitul român nu se manifestă haotic, profilul său putând fi conturat adunând laolată un soi de decalog al pricipalelor trăsături de caracter. Primul lucru care-l defineşte pe nesimţit este limbajul: cel gestual şi cel verbal. Nesimţitul nu pătrunde frontal în viaţa ta, ci se insinuează, alunecând precum un şarpe, mieros până ajunge să-ţi sufle-n ceafă. În acel moment, gesticulaţia lui se dezlănţuie: mâinile pornesc o adevărată morişcă, ochii se bulbucă, te înghesuie, se scobeşte-n nas, se descalţă-n tren, fumează unde are chef, clefăie hot-dogul plescăind şi umblând cu limba roată-mprejur după zemurile ce i se scurg pe mâini, butonează la mobil chiar şi la cimitir, râgâie din tot sufletul ştergându-şi unsoarea de la gură cu faţa de masă, se scobeşte-ntre dinţi purtând scobitoarea de la stânga la dreapta, mai trage câte-un vânt, se mai scarpină-n dos şi, cu cât devii mai retractil în faţa abundenţei de gesturi din partea sa, cu atât mai mult se umflă-n piept. El se hrăneşte din stinghereala şi din oripilarea celuilalt aşa că, maxima lui satisfacţie este de a-şi perplexa auditoriul. Retorica nesimţitului vine ca o dublură peste gesticulaţia luxuriantă: răstit, ofensator, trivial, grosier, acoperind pe oricine ar încerca să-l completeze cu ceva. Limbajul caracterizează cel mai bine nesimţitul de pe net, personajul principal al acestui „mileniu internautic şi globalizant”.

 Profitând de această ocazie voi încerca să punctez şi eu trăsăturile definitorii ale noului tip de nesimţit, în ton cu noile cuceriri ale ştiinţei: nesimţitul de pe net.  Asta pentru că se pare că strada, scara blocului, şoseaua, nu-l mai satisfac pe nesimţitul actual şi locul în care poate fi văzut în toată splendoarea lui este net-ul, la umbra anonimatului sau chiar în nume propriu pe care şi-l prezintă cu emfază. Spaţiul în care se manifestă se întinde de la forumurile jurnalelor până la reţelele de socializare, ori cele cu o anume tendinţă culturală. Pentru că tendinţă rămâne în aceste spaţii cultura, după ce apare nesimţitul.  Primul lucru după care-l poţi defini pe nesimţitul de pe net este  agramatismul pe care-l etalează cu multă emfază.Limbajul colorat mustind de trivialităţi în care numele organelor sexuale abundă precum bună-ziua. E aproape urlat în comenturile lui. Nu citeşte niciodată decât titlul articolului pe care vrea să–l comenteze. Chiar dacă ar citi, înţelege doar ce vrea el şi  răspunde cum vrea, grija principală fiind aceea să-ţi arate cât eşti de prost, de ignorant, considerând revolta ta drept o ifoseală de doi lei. Reţelele denumite artistice au început să crească un nou soi de nesimţit, la fel de agramat ca cel de pe forumurile tabloidelor, însă mai spilcuit, învăluit întra -o aură de artist aflat în eternă suferinţă.

Este cel mai vocal şi mai productiv, se lăbărţează peste tot site-ul, plânge, îmbrăţişează pe toată lumea-virtual, desigur, îşi dă cu părerea ştie,
ori nu ştie despre ce-i vorba-n subiect, apostrofează pe cei ale căror păreri nu coincid cu ale lui. Cu un aer doctoral, emite tot felul de judecăţi despre
intelectualii veritabili   pornit fiind să le împroşte cu mizerie verbală  „aşa–zisele” roluri de modele pe care „fraierii” le-au promovat. Ştiu ei mai bine cu cine au de-a face. Singurul mod de-a-i câştiga nesimţitului bunăvoinţa şi de-a te accepta în raza lui de acţiune este să-i adopţi limbajul şi armele, dând impresia că eşti din aceeaşi echipă cu el. Pe FB, nesimţitul îţi suflă continuu în ceafă, te abordează fără jenă, îţi face propuneri, te urmăreşte să ştii că nu eşti de capul tău.

              Revenind la cartea lui Radu Paraschivescu nu se poate să nu te apuce un soi de frică existenţială atunci când retrăieşti o dată cu autorul experienţele alături de nesimţitul din mijloacele de transport în comun, cel care ţine să te şocheze prin limbaj şi prin duhorile pe care le exhală. Nici nesimţitul de pe şosea nu se lasă mai prejos: la volanul unui 4x4- Mitsubishi, Nissan, ori Toyota din care se revarsă urletele lui Guţă, sau Jean de la Craiova merge pe unde vrea muşchii lui, în primul rând, pe trotuar, acolo unde-şi parchează matahala şi unde te claxonează să te duci dracului din faţa lui.    N-ai decât să te caţeri în copac, tot eşti un pârlit şi-un troglodit atâta vreme cât mergi ca maimuţa per pedes. Nu degeaba România, ţara
săracilor e supradenumită Jeepango, aşa cum altădată Japonia se numea Cipango.

        Crezi că dacă te retragi de pe şosea şi încerci să pleci într-o călătorie cu trenul, maşina săracului, ai scăpat. Aş! Aici mai ai şi nefericirea de-a suporta nesimţitul până la capătul călătoriei. Ba, deseori este însoţit de urmaşul vrednic al tatălui său, puiul de nesimţit, care te scoate din circulaţie, prin urletele pe care le scoate, prin zoaiele pe care ţi le lasă pe haine. Înainte vreme căsuţa era un cuibuşor în care să te retragi din faţa civilizaţiei invazive şi agresive a nesimţitului, spaţiul public fiind principalul loc în care era stăpân de necontestat. „Gata, ţi-ai zis. La mine-n casă, nu intră decât dacă-l primesc.” Necredinciosule, cum poţi să uiţi de nesimţitul harnic care se scoală la ora 4 şi-şi bate covoarele sub geamul tău? Dar de cel care a doua zi de Anul nou  are chef să schimbe gresia şi faianţa că n-a plăcut musafirilor de la Revelion şi pune picamărul în funcţie? Dar de cel care serbează majoratul ipochimenului cu toată gaşca din cartier, cu zeci de decibeli, în care başii fac toată smântâna, cu tropăituri îndesate de bocanci cu blacheuri în parchetul de tip nou, cu o rezonanţă înfiorătoare? Dar de cumătrele care umplu scara de coji de seminţe, socializând în casa scării? Dar de ţăranul neţăran, dar nici orăşean care şi-a-nchis grădiniţa de la parter cu gard de sârmă ghimpată şi încinge cu neamurile nişte party-uri la iarbă verde cu mici şi bere de te-apucă scârba de-atâta fum? Să mulţumeşti cerului dacă n-are şi-un coteţ cu un godac pentru Crăciun, ori niscaiva orătănii, că doar n-o mânca aşa ca tot amărăşteanul mâncare cu „euri ! Dar de nesimţitul care-şi turează motorul noapte de noapte, după ce şi-a tunat maşina de ai impresia că eşti pe circuitul de la Monte Carlo? Dar de nesimţitul care ocupă 3-4 locuri în parcarea blocului bătând ţăruşi de metal şi legând lanţuri între ele, în caz că ar avea musafiri. Tu n-ai decât să parchezi  în parcarea cu plată a oraşului !

Cum intri-n scara blocului dai de nesimţitul care-şi goleşte zilnic cutia poştală înjurând printre dinţi şi aruncând pliantele şi fluturaşii pe jos. Sau  de nesimţitul care merge la crâşma din colţ la o bere şi-l apucă graba-n lift şi, pentru că n-are chef să se-mbolnăvească, face din lift toaletă publică.

„Pe trotuar sau pe stradă, acasă sau la serviciu, în tren sau autobuz, la televizor sau la petreceri, în magazin sau la restaurant, la volan sau la iarbă verde, la meci sau la înmormântare, nesimţitul nu ratează prilejul să polueze aerul, să scandalizeze asistenţa. Zgomotul, excesele şi o sfântă nepăsare pentru cei din jur îi marchează invariabil comportamentul. Virusul nesimţirii are o tulpină în faţa căreia nimeni nu poate întreprinde nimic. Nesimţitul paralizează eforturile de reformă şi impune domnia propriilor criterii. Paşii lui fermi prin viaţa celorlalţi denotă încredere, stimă de sine şi conştiinţa infailibilităţii.” (Ghidul nesimţitului, Radu Paraschivescu)

N-o să vă vină a crede dar nesimţitul are şi viaţă mondenă, participând la toate evenimentele culturale, nu neapărat din interes sau din curiozitate, ci din dorinţa de-a fi remarcat de ceilalţi şi  de-a da iama prin bufetul care de obicei, le  însoţeşte.

La restaurant, nesimţitul vrea să se simtă un domn adevărat : începe să dea indicaţii chelnerilor, să aprecieze fundul ori sânii chelneriţelor, să cearămuzică la maxim care nu poate să fie altceva decât o manea de inimă albastră. Doar plăteşte, nu-i aşa?  Nesimţitul se implică puternic şi în viaţa culturală a târgului. Merge la film cu nelipsita pungă cu bomboane agricole şi cu Cola după care râgâie să afle sala cât e de relaxat. Merge la teatru şi la operă lăsând mobilul deschis care-i sună din 5 în 5 minute. „Deh! El munceşte, are bisnis, nu ca cioflingarii de pe scenă.” Nici când merge la biserică nu-şi lasă telefonul mobil acasă. Dumnezeu ştie ce om bun e el, câte pomeni face şi-i iartă toate păcatele, însă el nu-şi poate ierta să-l caute cineva şi să nu răspundă.

Dar, aşa cum spune Radu Paraschivescu, nesimţitul nu ia forma şi culoarea mediului în care îşi duce veacul, dimpotrivă obligă mediul să se plieze după toanele şi comportamentul lui. Aşa se manifestă  oriunde, inclusiv în politică sau în viaţa publică. Pentru că viaţa e făcută în aşa fel încât să fie toată lumea mulţumită, alături de nesimţitul de rând, cel despre care am vorbit până acum avem şi nesimţitul V.I.P. Una din condiţiile de afirmare ale acestui soi de nesimţit  este să uite de unde a plecat. Că-i politician, ori lider sindical, moderator tv, ori vedetă de carton, nesimţitul ţine să-i oripileze pe toţi cu statura sa imensă de zeu între muritori : prin limbaj, prin gestică, prin aroganţa pe care o afişează. N-am reuşit să aduc pe scenă toate tipurile de nesimţit care populează plaiul mioritic, aşa cum nici autorul cărţii n-a putut-o face pe motiv de mare diversitate. Fiecare e liber să identifice orice tip de nesimţit.