Ianuarie - Colinda - Nick Sava

Ianuarie - Colinda - Nick Sava

Sfântul Augustin spunea într-una din scrierile sale: "Oamenii merg pe vârful muntelui, şi se minunează de zările deschise. Se uită la Ocean, şi se minunează de măreţia valurilor. Se uită la cer, şi se minunează de nesfârşitul rotirii stelelor. Şi se uită la semenii lui, şi nu se minunează de minunea existenţei lor!"

Acum, poate că un teolog învăţat o să mă contrazică. O să spună că Sf. Augustin nu a scris niciodată aceste cuvinte; dar, i-aş răspunde eu, dacă sfântul părinte nu le-a scris, ar fi trebuit poate să le scrie. Sau, dacă nu le-a scris, le-a gândit poate, stând într-un vârf de munte, sau la marginea unui ocean, sau privind nemarginirea cerului într-o noapte de vară... Sau poate le-a scris, dar acel pergament s-a pierdut; sau, le-a scris într-o altă formă, iar eu, auzindu-le, le-am uitat o vreme, amintindu-mi acum numai sensul lor, şi nu potrivirea minunată de cuvinte a talentatului autor...

Se încheie anul, şi orice sfirşit este un nou început. "Astă-zi anul se'nnoieşte!", cântă colindătorii noştri de mii de ani, din zorii istoriei, de pe vremea când strămoşii Celui ce avea să se nască într-o iesle nu ajunseseră încă pe locurile unde ieslea urma să fie pusă... Şi, fiind vremea urărilor, mă îndeamnă inima să zic şi eu o colindă cunoscuţilor şi necunoscuţilor mei, prietenilor şi neprietenilor mei, iubiţilor şi neiubiţilor mei.

"Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi!"

Staţi puţin şi priviţi pentru o clipă în jurul vostru. Bucuraţi-vă de fiecare clipă pe care vi-o dăruieşte viaţa. Lăsată să treacă acum, clipa nu va mai reveni niciodată. Nefericirea umană este suma momentelor irosite. Realizaţi-vă planurile şi visele, dar nu în dauna clipelor de bucurie pe care le puteţi împărtăşi cu cei din jurul vostru, sau chiar numai singuri. Agonisiţi şi păstraţi cu grijă, ca pe daruri de preţ, fiecare clipă de frumuseţe a vieţii, căci ea este bogăţia care contează. Când casa construită va fi rece şi goală, maşina ...cu nume' ruginită, mobilele scumpe zgâriate şi pline de praf, copiii duşi cu viaţa lor, dacă nu aţi avut grijă şi de sufletul vostru, viaţa va fi tare pustie. Nu o să te poţi anina de amintirea unui fluture jucând în lumina soarelui, de mirosul unei flori, de un râs de copil, de un fir de iarbă pe care luceşte o picatură de rouă, de o mângâiere de iubită, de un apus de soare, de un ghiocel itindu-se din zapadă curată, de un sărut înfiorat, de un cer spuzit de stele, de lemnele troznind într-un moment de tăcere, la un foc de tabără... Aceste clipe, împărtăşite cu alţii, te vor păstra în memoria lor!
Nu lăsaţi o zi fără a fi împreună cu copiii voştri. Când vor creşte mari, vă vor spune: "Te-am căutat, şi nu te-am găsit. Am avut nevoie de un părinte, de un prieten, de un confident... şi am găsit întotdeauna lemne, şi cârpe, şi bani!" Creşteţi-i ca pe mlădiţe de preţ care să ducă pădurea mai departe, nu-i lăsaţi să se răspândească în vânt. După pierderea rădăcinilor, a limbii, îşi vor pierde şi sufletul. Vor fi străini de toţi şi de toate - chiar şi de voi, părinţii lor! Nu vă vor mai înţelege, vă vor vorbi în limbi străine, nu vor mai râde la glumele voastre, nu vor mai şti de Păcală, Gruia, Danilă, Pepelea, Eminescu... "Limba nastră e o comoară!", spune poetul, să nu o îngropăm cu noi...

"Aho, aho, copii..."

Copiii mei, nu uitaţi glia din care vă trageţi. Este ...weird' să vorbeşti cu accent şi să spui că vii dintr-o ţară de care nimeni nu a auzit. Va fi şi mai ...weird' atunci când, crescut, cei din jurul tău vor povesti cu mândrie despre ţara din care au venit strămoşii lor, iar tu nu vei şti să spui cine eşti pentru că vei fi uitat...

"Lângă noi v-alăturaţi!"

Păşim în anul în care Centrul va împlini un an de existenţă. Măsura şi-a dat-o în ziua - mare zi! - în care, alături de alţii, a reuşit să-i unească pe românii din Vancouver. Pentru o zi, dar poate pentru totdeauna! S-a făcut primul pas, dar călătoria se anunţă frumoasă iar limanul spre care tindem, minunat. Fraţilor, aţi văzut că se poate?! Aţi văzut că efortul făcut nu este cu nimic mai mare decât celeteni, nici nu te umpli de scârbă bucurându-te alături de semenii tăi?!

Celor care puneţi piedici unirii, vă urez să vă dea Dumnezeu blândeţea mieilor şi sufletul pur al porumbiţei. Să uitaţi de propriile interese meschine, căci micimea şi urâciunea sufletească vor ieşi întotdeauna la suprafaţă, ca uleiul pe apă. Temeţi-vă de judecata Celui drept, căci El are alte măsuri şi cântăreşte cu altă balanţă. Puneţi în practică vorbele pe care le spuneţi din vârful buzelor, nu clevetiţi şi nu aduceţi mărturie falsă, căci aceste sunt urâciuni în ochii Domnului. Iertaţi celor care greşesc în faţa voastră cu voie şi fară de voie, daca vreţi să găsiţi iertare. Daţi oamenilor darurile scumpe primite de la Domnul ca pe seminţe puse în glie să rodească, căci din aceste daruri se va construi palatul în care va sălăşlui sufletul vostru. Primiţi cu inima deschisă mâna şi inima întinsă spre voi cu prietenie, şi daţi şi voi mâna şi inima celor din jurul vostru. Primiţi umărul prietenesc a semenilor voştri, şi puneţi şi voi umărul la greutăţile lor. Nu ne împărţiti în oi şi capre, căci Domnul nu o face, în ochii lui suntem cu toţii copii de inimă.

Revistei "Atheneum" îi urez ani mulţi! Să crească şi să înflorească ca un pom cu roade de preţ, căci rolul ei este minunat: să poarte făclia moştenirii peste anii de restrişte! Noi, cei care trudim la ea, suntem numai înainte-mergătorii; aşteptăm alţi oameni cu suflet, mai talentaţi şi mai experimentaţi decât noi, să clădească un adevarat Ateneu pe fundaţiile puse de noi.
Vouă, artişti români de aici şi de aiurea, vă urez multă răbdare şi speranţă. Să continuaţi buna voastră muncă, chiar dacă acum aceasta nu va aduce apreciarea pe care o meritaţi cu prisosinţă. Va veni timpul când românii vor înţelege că în casa lor o opera de artă este tot atât de importantă ca şi o fereastră. Dacă fereastra îţi aduce lumina soarelui în casă, opera de arta îţi aduce lumina spiritului în inimă! Iar o seară petrecută alături de cântecul şi jocul vostru sunt mai de preţ decât filmele făcute de alţii, fără har...

Prietenii mei din Centru, vă urez multă putere de muncă, răbdare şi speranţă, şi înţelegere din partea familiilor - neglijate uneori în folosul familiei mai mari, Comunitatea românească. Nu este departe vremea când alţii ni se vor alătura, spre folosul tuturor românilor. Iar familiilor voastre le urez multă fericire alături de oamenii minunaţi care le sunt soţi şi părinţi. Dacă voi faceţi ceea ce faceţi pentru Comunitate, o faceţi mereu cu ei în gând, să le creaţi un loc în această lume rece şi străină unde să poată trăi mândrii de ceea ce sunt.

Ţie, ţară de aici, îţi urez pace şi prosperitate, să ne fii mumă bună - chiar dacă ne-ai înfiat numai. Iar ţie, ţară de-acasă, România mea dragă, îţi urez un viitor care să te facă să uiţi clipele de restrişte prin care treci. Să nu ne uiţi, aşa cum nici noi nu te uităm cât vom mai avea suflet în noi!

Comunităţii româneşti de aici, fraţii şi surorile mele, îi urez mulţi ani de prosperitate şi fericire, sănătate şi unire în cuget şi simţire. Să apucăm vremea când alte comunităţi vor spune, cu invidie: "De ce nu putem face şi noi ca românii?" Să ne unim forţele să vedem ridicându-se o biserică ortodoxă românească, mândră şi frumoasă, la care să se minuneze străinii. Să găsim în noi puterea să îi ajutăm pe fraţii noştri de credinţa creştină şi de limba şi simţire românească, greco-catolicii, să aiba şi ei un loc de închinăciune în limba strămoşească - dacă asta şi-o doresc.

Dacă am lăsat pe cineva în afara acestei colinde, îmi cer iertare, căci am făcut-o fără intenţie. Ei sunt, ca toţi ceilalţi români ştiuţi şi neştiuţi, fraţi canadieni legaţi sau nelegaţi de sufletul românesc, în gândurile mele.

Am urcat pe munte şi m-am minunat de zările nesfârşite, care îmi luminează de atunci amintirile. Am poposit în linişte la malul mării, şi am învăţat să fiu liber şi puternic, trăgând seva perpetuităţii din zbaterea neliniştită a valurilor. M-am uitat la cer, culcat în iarbă, şi m-am minunat de importanţa vieţii noastre de o clipă, efemeridă pe cristalul Lumii, şi acolo, în rotirea eternă a stelelor, am găsit pe Dumnezeu.

Am privit atunci în jurul meu, la oameni, şi m-am minunat. Fără ei, fără oglinzile ochilor lor, nu ar fi existat nici muntele, nici oceanul, nici universul. Fără sufletul lor nu ar exista nici Dumnezeu! Omule, fratele meu, mă închin ţie că exişti, şi aduc mulţumire lui Dumnezeu că mi-a dat putere să te cunosc.

La mulţi ani!
Nick Sava