Al doispelea ceas

Al doispelea ceas

...mirându-se
cum de-am crescut atât...

ştii mamă
de ochiul tău mă ascund
uneori
între genele mele încărcate cu de toate
ochiul tău noros nu mai poate vedea bine
dar încă mă soarbe tăcut
mirându-se
cum de-am crescut atât
ştii mamă
încă mai port universul difuz
pe umerii goi
îmi dănţuie părul şi
sunt oarecum mai timidă acum
am atâta nevoie de tine şi
parcă e frig în jurul tău
e multă rugăciune
şi-atunci
pe sub pleoape-mi curg
anii în care nu ne-am văzut

Cenaclu Literar: