Porphyrios - Viaţa lui Pitagora

Pitagora

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1a/Kapitolinischer_Pythagoras_adjusted.jpg

 

Opera lui Porphyrios, destul de bine cunoscută la ora actuală în Occident - cel puţin în mediul universitar - aşteaptă încă la porţile culturii române. Cele două lucrări traduse şi adnotate în cartea de faţă inaugurează, poate, un destin. Nu ne-am fi petrecut luni de zile în tovărăşia acestui filozof, dacă n-am fi fost convinşi că lucrul merita făcut - iar timpul merita investit. Porphyrios nu are nevoie de publicitate; doar de înţelegere şi răbdare. Dar pentru a-i convinge pe toţi cititorii că un asemenea autor merită citit, şi nu doar citit, ci frecventat, vom aduce cîteva argumente de ordin istoric. Aşadar prin ce se justifică Porphyrios în faţa cîrcotaşilor zei ai culturii? În primul rînd ca editor al scrierilor lui Plotin. Nu trebuie să uităm că Enneadele, aşa cum au ajuns ele pînă la noi şi cum le cunoaştem astăzi, reprezintă opera de editor (extraordinară!) a lui Porphyrios. Noua ediţie, întreprinsă de Pierre Hadot, constituie fără doar şi poate o revoluţie în domeniu, dar asta nu umbreşte cu nimic ediţia tradiţională. Citindu-l pe Plotin prin "schema" propusă de către discipolul său ne situăm în interiorul paideii neoplatoniciene, participăm într-un fel la un tip specific de filozofare (pervertit ori pur şi simplu uitat după aceea). Structurarea scrierilor lui Plotin pe trei paliere - etică, fizică, teologie - implică şi o grilă specifică, formativă de lectură. Iar această grilă specifică, deşi impietează oarecum asupra originarităţii Enneadelor, are meritul de a conferi un sens (şi nu unul oarecare, ci mistagogic!) unei mase amorfe de tratate redactate sub semnul arbitrariului (adică al inspiraţiei sau pur şi simplu al polemicilor conjuncturale). Regretabilă şi de neînlocuit este însă pierderea tuturor comentariilor şi introducerilor făcute de Porphyrios la Enneade. Cunoscîndu-i geniul filologic şi abilitatea hermeneutică, ne putem închipui cît de utile erau, chiar şi pentru contemporanii săi (crescuţi în platonism), exegezele respective.



1. Cei mai multi sînt de acord ca este fiul lui Mnesarchos. În schimb, cu privire la neamul lui Mnesarchos s-au ivit controverse. Unii pretind ca era din Samos; însa Neanthes, în a V-a carte a scrierii sale Mythica, noteaza ca era syrian, nascut la Tyr, în Syria. Pe vremea unei lipse de grîne în Samos, Mnesarchos a plecat pe mare spre Insula cu intentia de a face comert cu grîu; pentru care fapt a fost rasplatit cu dreptul de cetatenie. Deoarece înca din copilarie Pitagora era înzestrat pentru orice stiinta, Mnesarchos l-a dus la Tyr. Aici îl încredinteaza chaldeenilor în preajma carora tînarul îsi însusi o sumedenie de cunostinte. Atunci cînd parasi acest oras se întoarse în Ionia, frecventa mai întîi scoala lui Pherekydes Syrianul iar apoi, în Samos, pe cea a lui Hermodamas, descendent din Kreophilos, aflat în pragul senectutii.
2. Neanthes însa spune ca alti biografi îl considera pe tatal lui Pitagora drept unul din acei tyrrhenieni care au colonizat insula Lemnos. De aici, ducîndu-se la Samos în interesul treburilor ce le avea, a ramas acolo si a dobîndit cetatenia. Atunci cînd Mnesarchos s-a îndreptat pe mare spre Italia, Pitagora l-a însotit, la o vîrsta foarte frageda. Mai tîrziu s-a întors pe aceste meleaguri deosebit de prospere. Neanthes îi atribuie si doi frati mai vîrstnici, si anume pe Eunostos si pe Tyrrhenos. în biografia sa, Viata lui Pitagora, Apollonios consemneaza numele mamei lui Pitagora, Pythais, coborîtoare din neamul lui Ankaios. Alti autori povestesc ca s-a nascut din Apollon si din Pythais, dar Apollonios afirma raspicat ca, în realitate, parintele sau era Mnesarchos. Indiferent cum stau lucrurile, un poet din Samos graieste asa:
Pitagora, drag lui Zeus, pe care Pythais,
cea care întrece cu mult în frumusete pe femeile din
Samos, l-a nascut lui Apollon".
Dupa spusele lui Apollonios, el a audiat nu numai pe Pherekydes si pe Hermodamas, ci si pe Anaximandru.
3.  Duris din Samos în Cartea a Ii-a a Analelor sale îi atribuie drept fiu pe Arimnestos, despre care spune ca a devenit magistrul lui Democrit. Acest Arimnestos, la întoar­cerea sa din exil, a consacrat în templul Herei din Samos o ofranda votiva de bronz, cu un diametru de aproape doi coti, pe care era gravata aceasta epigrama:
Arimnestos, fiul iubit al lui Pitagora, m-a consacrat; El este cel care prin cuvinte a dezvaluit multe învataturi criptice".
Ofranda a fost ridicata de Simos, muzicologul, iar acesta, dupa ce si-a adjudecat canonul prin furt, l-a înfatisat ca fiind al sau. Pe inscriptie erau înfatisate sapte învataturi criptice însa, din pricina uneia singure, pe care Simos a înlaturat-o, au disparut concomitent si toate celelalte cîte fusesera gra­vate.
4.  Dupa altii, Theano, fiica lui Pythonax, de obîrsie cre-tana, îi daruise lui Pitagora un fiu, pe Telauges, si o fiica, pe Myia. Alte surse o numesc si pe Arignote. De la aceste proge­nituri au ramas scrieri pitagoreice. Dupa cîte povesteste Timaios, fiica lui Pitagora, pe vremea cînd înca nu era casatorita, conducea tinerele fete din Crotona; iar dupa ce s-a maritat, femeile casatorite. Crotoniatii au transformat casa în care a locuit într-un templu închinat zeitei Demeter, iar  drumeagului  pe   care   se   gasea  i-au  dat  numele   de Sanctuarul Muzelor.
5.  Lycos, în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, evoca faptul ca au existat controverse asupra patriei lui Pitagora si spune asa: icît despre patria si despre cetatea al caror cetatean a devenit acest om, daca ti se întîmpla sa nu le cunosti, nu-ti face griji. Unii pretind ca era din Samos; altii, din Phlius, iar altii din Metapont.
6.  Iata ce se mai spune despre educatia sa intelectuala: pentru cei mai multi, stiintele denumite mathematika si le-a însusit de la egipteni, de la chaldeeni si de la fenicieni; într-adevar, înca din timpurile stravechi, geometria i-a interesat pe egipteni, stiinta despre numere si calcule pe fenicieni, iar pe chaldeeni cercetarile asupra cerului. în ce priveste cultul zeilor si celelalte precepte privitoare la viata zilnica -pe cît se spune - a audiat prelegeri tinute de Magi însu-sindu-si învataturile lor.
7.  Toate acestea sînt considerate veridice de majoritatea cercetatorilor deoarece au fost consemnate în Memorii. Res­tul practicilor sînt mai putin cunoscute în, afara de ceea ce mentioneaza   Eudoxos   în   Cartea   a  Vil-a   a    Descrierii Pamîntului. Era un om deosebit de curat la suflet, avînd grija sa evite crimele si criminalii. Mergea pîna acolo_ca ocolea nu numai tot ce_nu mai era  în viaţă,dar j-a ocolit întotdeauna pe macelari si pe vînatori. Antiphon, în tratatul sau Despre aceia care au excelat prin virtute, povesteste si despre auste­ritatea pe care a aratat-o în Egipt; el mentioneaza ca Pitagora, apreciind viata pe care o duceau preotii egipteni, dornic sa o împartaseasca, l-a rugat pe tiranul Polycrates sa se adreseze în scris regelui Egiptului, Amasis, prietenul si oaspetele acestuia, ca sa-l accepte ca membru în procesul de formare educativa a preotilor. Odata sosit la Amasis, a obtinut reco­mandarile necesare pentru preoti si, dupa ce a petrecut cîtva timp la cei din Heliopolis a fost îndreptat catre Memphis, ca spre niste oameni mai vîrstnici decît el - în realitate, doar un pretext al celor din Heliopolis - iar de aici, sub acelasi pretext, spre preotii din Diospolis.
8. Acestia din urma, din teama fata de rege, n-au mai avut ce scuze gasi, dar nascocira sa-l îndeparteze de la nazuinta ce-o avea printr-o serie de silnicii. Asa încît îl obligara sa se supuna unor încercari grele, fara legatura cu modul de viata grec. El însa le duse la bun sfîrsit si stîrni o asemenea admiratie încît obtinu îngaduinta sa aduca zeilor sacrificii dupa cum voia si, totodata, sa asiste la practicile lor religioase. Asa ceva nu s-a mai pomenit sa se întîmple cu vreun alt strain.
9.  Reîntors în Ionia, a fondat în patria sa o scoala, numita pîna în zilele noastre "Hemiciclul lui Pitagora" unde cetatenii din Samos se întruneau pentru a delibera treburile publice. In afara Cetatii, amenaja o grota potrivita pentru discutii privitoare la propria sa filozofie. în aceasta grota îsi petrecea
o mare parte a zilelor si a noptilor în compania unora din adeptii sai. Ajuns la vîrsta de patruzeci de ani, noteaza Aristoxenos, si vazînd ca tirania lui Polycrates devenea din ce în ce mai aspra pentru ca un om liber sa poata suporta în conditii convenabile o supraveghere atît de despotica, iata cum de a ajuns sa se îmbarce pentru a pleca în Italia.
10. De vreme ce Antonius Diogenes, în lucrarea sa Minu­nile de necrezut de dincolo de Thule, a relatat corect toate cîte îl privesc pe filozof, m-am hotarît sa nu trec nimic cu vederea din toate acestea. El afirma ca Mnesarchos, tyrrhenianul, ca neam apartinea acelora care au colonizat insulele Lemnos, Imbros si Skyros. De aici încolo, schimbîndu-si mereu rese­dinta, strabatu multe cetati, multe tinuturi pîna ce într-o buna zi gasi un copilas culcat sub un plop mare si înfrunzit. Se opri din drum si privi micutul asezat pe spate, care privea drept spre soare, fara a clipi. în gura tinea o trestie subtire, fragila, întocmai unui flaut. Plin de uimire, uitîndu-se la copilul care se hranea cu o seva picurata din plop, îsi dadu seama ca în nasterea copilului era ceva divin. Asa ca îl lua cu el, ridicîndu-l în brate. Odata stabilit la Samos a fost primit de unul din locuitorii Insulei, un anume Androcles, care îi încredinta administrarea casei sale. Deoarece traia în conditii foarte bune, îsi lua sarcina de a-l creste si pe baietel-caruia îi pusese numele de Astraios - alaturi de ceilalti trei fii ai sai, si anume, Eunostos, Tyrrhenos si Pitagora; ulti­mul, cel mai mic, a fost adoptat de Androcles.
11.  înca din copilarie Androcles îl trimise sa învete la un chitharist, la un paidotrib si la un pictor; apoi, în adoles­centa, la Anaximandros din Milet, ca sa învete geometria si astronomia. Au urmat - continua Diogenes - popasurile lui Pitagora la egipteni si la arabi, la chaldeeni si la evrei. Acestia din urma îl instruira în stiinta interpretarii viselor. A fost primul care a folosit tamîia cînd facea divinatii. în Egipt a fost primit în preajma preotilor unde lua cunostinta de învata­turile lor tainice si deprinse limba egipteana.
12. Precum si cele trei feluri de scriere egipteana: epistolo-grafica, hieroglifica si simbolica. Cuvintele sînt luate uneori cu propriul lor sens, prin imitatie cu obiectele pe care le semnifica; altele, cu un sens alegoric, în conformitate cu
anumite enigme. Aici, capata si informatii suplimentare despre zeii lor. în Arabia, îl vizita pe rege. La Babilon se întîlni cu alti chaldeeni si ajunse pîna la Zaratos, care îl purifica de pacatele vietii sale anterioare. Totodata, îl învata de ce anume trebuie sa se fereasca oamenii buni pentru a ramîne puri. A audiat, de asemenea, prelegeri despre natura si despre elementele primordiale. si asa a fost. în cursul calatoriilor la aceste popoare, Pitagora si-a însusit cea mai mare parte a întelepciunii sale.
13.  Urmarea a fost ca Mnesarchos îl darui pe Astraios lui Pitagora. Dupa ce accepta darul, Pitagora îl supuse pe baiat la un examen physiognomonist al corpului în miscare si în stare de repaos. Apoi începu sa-l educe. Filozoful initiase de curînd aceasta disciplina de cunoastere a omului cu scopul de a întelege temeinic natura fiecaruia. si nu si-ar fi facut din nimeni un prieten sau un discipol fara a-l fi supus în prealabil unui examen amanuntit al calitatilor fizice, pentru a se lamuri asupra naturii lui.
14. în preajma sa se mai afla un tînar, provenit din Tracia, numit Zalmoxis. Acest nume îi fusese dat deoarece de îndata ce s-a nascut a fost învelit într-o piele de urs. într-adevar, tracii numesc o asemenea piele zalmos. Pitagora, care-l iubea pe baiat, îl instrui în stiinta astronomiei, în aceea a cultului sacru si a ritualurilor datorate zeilor. Unii autori afirma ca numele tînarului era Thales. Ei adauga ca barbarii i se în­china ca unui zeu, asimilîndu-l cu Herakles.
15.  Dupa spusele lui Diosophanes, Zalmoxis a fost sclavul lui Pitagora. Cazînd în mîinile piratilor, acestia îl tatuara si, atunci cînd tulburarile locale îl silira pe Pitagora sa fuga, el îsi lega fruntea din pricina semnelor ce le avea.
Atunci cînd Pherekydes se îmbolnavi în insula Delos, Pitagora îl îngriji si, dupa moartea lui, îl înmormînta. Mai pe urma se întoarse la Samos mînat de dorinta de a intra în legatura cu Hermodamas, descendent al lui Creophylos. Pentru un timp oarecare ramase aici si se ocupa de atletul Eurymenes care, în ciuda staturii sale de om marunt, a învins pe multi adversari de statura înalta si a obtinut victorii la Jocurile Olimpice, datorita sfaturilor primite de la Pitagora. Iata ce se întîmpla. Ceilalti atleti continuau sa se hraneasca numai dupa vechiul obicei cu brînza si smochine. Eurymenes însa a fost primul atlet care a mîncat zilnic dupa prescriptia lui Pitagora, o portie de carne care îi întarea vigoarea tru­peasca. Mai tîrziu, desi Pitagora cîstigase si mai multa price­pere, el continua sa sprijine prin sfaturi atletismul, fara a urmari victoria în lupta. Ideea era ca atletii trebuie în acest chip sa învete ce înseamna truda competitiei si, totodata, modul de a ocoli invidia, provocata de victorie. Mai era în joc si evitarea coruptiei care-i pîndea pe atletii încununati.
16.  Dupa toate acestea, cînd tirania lui Polycrates deveni insuportabila în Samos, Pitagora socoti ca nu se mai cade pentru un filozof sa-si duca traiul într-o asemenea cetate. Atunci s-a hotarît sa se îmbarce pentru Italia. în timpul calatoriei pe mare se opri la Delfi unde pe mormîntul lui Apollon a gravat o elegie prin care arata ca Apollon era fiul lui Silenos, ca a fost ucis de Pyton si ca ramasitele lui pamîn-testi au fost depuse în ceea ce a fost numit "tripod". Porecla de tripod se tragea de la faptul ca cele trei fiice ale lui Triopas intonasera aici cîntece de jale pentru Apollon.
17.  Calcînd pe pamîntul Cretei lua legatura cu initiatii (mystai) lui Morgos, unul din Dactylii din Ida, care-l purificara cu piatra atinsa de trasnet. în cursul ceremoniei, Pitagora a stat întins pe tarmul marii de cînd s-au ivit zorile iar în cursul noptii zacu lînga un fluviu, încoronat cu smocuri din blana unui ied negru. Odata coborît în pestera asa numita "a Idei", avînd cu sine fuioare de lîna neagra, a petrecut acolo cele noua zile rituale, de trei ori a adus jertfe lui Zeus, a vazut tronul împodobit în fiecare an în cinstea lui Zeus cu ramuri înflorite si a gravat pe mormîntul lui urmatoarea inscriptie, intitulata Pitagora catre Zeus, al carei început era asa:
,^.ici zace mort Zan, pe care oamenii l-au numit Zeus".

18. A ajuns la Crotona, dupa ce a debarcat în Italia-ne informeaza Dicearchos - acest barbat, sosit dupa înde­lungate rataciri, înstarit, înzestrat de la natura în privinta fizicului sau, caci era înalt, avînd aspectul unui om liber, fermecator la culme datorita timbrului vocii sale, dar si carac­terului pe care-l avea, ca sa nu mai vorbim de alte calitati, lasa o impresie atît de buna printre cetatenii Crotonei încît
dupa ce entuziasma Consiliul local al Cetatii prin numeroase si maiestrite discursuri, la insistenta membrilor Consiliului compuse exhortatii potrivite pentru vîrsta frageda a tinere­tului ; în continuare se adresa atît copiilor adunati în numar mare din scolile unde învatau, cît si femeilor. în cinstea lui, ele se organizara într-o asociatie.
19. Datorita acestei activitati faima lui crescu si, din aceeasi Cetate, Crotona cîstiga de partea lui multi adepti, nu numai barbati, ci si femei, dintre care, cel putin una, Theano, si-a cîstigat un frumos renume. în afara de concetateni de prin împrejurimi, regi si dinasti de neam barbar. în privinta celor rostite de catre oamenii ce-l înconjurau îndeaproape, nimeni nu este în stare sa le redea exact deoarece, adevarat este, între ei se lasa o tacere rituala. Cu toate acestea, se admite fara rezerve afirmatia prioritara a magistrului ca sufletul este nemuritor; în al doilea rînd, ca migreaza în alte specii animale; în afara de acestea ca, dupa anumite perioade de timp, cele ce s-au întîmplat vreodata se întîmpla din nou. Nimic nu este simplu. Trebuie sa consideram toate cîte sînt drept o singura specie.
20. în asa masura fermeca publicul care-l asculta încît, dupra spusele lui Nicomachos, numai dupa o singura confe­rinta tinuta cu prilejul debarcarii sale în Italia a cîstigat prin vorbele sale mestesugite atentia a mai mult de doua mii de auditori. împreuna cu sotiile si copiii lor, barbatii ctitorira o imensa sala pentru reuniuni, cea care pretutindeni în Italia se numeste Magna Graecia. De la Pitagora, ei primira legi si norme de viata, întocmai unor precepte divine; acestea îi angajau sa nu savîrseasca nici un act care sa le încalece. Asociatii si-au pus bunurile lor materiale în comun iar Pitagora a fost inclus în rîndul zeilor. Acest lucru a fost facut deoarece alegînd una din tainele lor stiintifice - de altfel deosebite - cu implicatii în nenumarate savîrsiri ale naturii, tetraktys (tetrada), lumea prinse obiceiul de a jura pe ea, în orice afirmatie s-ar fi facut, invocîndu-l pe Pitagora ca pe un zeu: "Nu! noi juram pe cel care generatiei noastre a lasat mostenire tetraktys-a pentru ca aceasta poseda ca fundament de la natura eterna, în continuu flux, atît izvorul, cît si radacina".
21. în privinta cetatilor-stat din Italia si din Sicilia, pe care le-a vizitat cu prilejul calatoriilor sale, le-a gasit aservite unele altora, fie cu multi ani în urma, fie mai de curînd -Pitagora le-a eliberat, insuflîndu-le un spirit de libertate cu ajutorul adeptilor ce-i avea în fiecare din ele, si anume: Crotona,   Syabaris,   Catana,   Rhegion,   Himera,   Agrigent, Tauromenion si înca alte cîteva carora le stabili legislatii57 prin mijlocirea lui Charondas din Catana si a lui Zaleucos din Locroi; datorita noilor legislatii acestea devenira pentru un timp îndelungat tinta invidiei vecinilor. Iata însa ca Simichos, tiranul din Kentoripinoi, cînd l-a audiat pe Pitagora, a renun­tat la puterea politica ce-o stabilise si îsi împarti bunurile ce le avea între sora sa si concetateni.
22. Dupa o informatie din Aristoxenos, spre el s-au îndrep­tat lucani, messapi, peuceti si romani. Pitagora izbuti sa înabuse cu desavîrsire nu numai discordia ivita între cei apropiati, ci si pe aceea ivita între descendentii cîtorva generatii adica în general vorbind, în toate cetatile-stat ale Italiei si ale Siciliei, atît în interiorul lor, cît si în ceea ce privea relatiile interstatale. Cel mai adesea, tuturor acelora veniti sa-l asculte le adresa urmatoarea maxima: "prin orice mijloc se cuvine sa alungam boala din corp, fie folosind lama cutitului, fie fierul rosu sau oricare alt corp; din suflet, sa alungam nestiinta; din pîntece, preaplinul; din cetate, dis­cordia; din familie, duplicitatea si, pretutindeni, la modul general, lipsa de masura".
23.  si, daca ar fi sa dam crezare vechilor si valorosilor cercetatori care s-au ocupat de Pitagora, avertismentele date de  el  se  întindeau pîna  si  la  animalele  necuvîntatoare. Ursoaica din Daunia - dupa cum spun ei - facea pagube localnicilor. El o captura si o domestici dîndu-i pentru o buna bucata de timp sa manînce pîine si ghinda. în cele din urma o puse sa-i jure ca nu va mai ataca fiinte însufletite si îi dadu drumul. De îndata ursoaica se îndrepta spre munti si spre desisurile padurii. De atunci n-a mai fost vazuta atacînd pe nimeni, fie si un animal negraitor.
24. La Tarent a mai remarcat un bou care pastea bob verde într-o pajiste unde cresteau felurite ierburi. Pitagora, oprin-du-l pe vacar, îl sfatui sa-i spuna boului sa se abtina de la bob. Cum vacarul îsi batea joc de el si tot îndruga ca nu cunoaste limba boilor, Pitagora se apropie de taur si îi sopti la ureche nu numai sa paraseasca pajistea, unde creste bob, dar si de aici înainte sa se abtina de a-l mai mînca. Taurul avu o viata foarte lunga. El ramase la Tarent unde a îmba-trînit, adapostit lînga un Sanctuar al Herei. Era numit "boul sfînt". Hrana lui consta din cele ce i le întindeau vizitatorii Sanctuarului.
25. La Olimpia, un vultur se învîrtea deasupra crestetului sau în vreme ce el era ocupat sa discute cu cîtiva fruntasi ai Orasului. Discutia se tinea pe tema prevestirilor, a simbo­lurilor, a semnelor venite de la Zeus. El le spunea oamenilor ca toate sînt semne venite de la zei, precum si voci destinate celor cu adevarat iubiti de ei. Pe cît se spune, facu pasarea sa coboare, o mîngîie si apoi îi dadu drumul. Alta data, aflîndu-se alaturi de niste pescari a caror plasa tragea o captura bogata, a prezis întocmai cantitatea de peste prins, precizînd si numarul bucatilor. Oamenii i-au fagaduit atunci ca ei vor face întocmai cele ce el le-ar porunci daca prezicerea s-ar dovedi adevarata. El le-a poruncit sa arunce înapoi în mare pestii vii, dupa ce mai întîi îi vor fi numarat cu exac­titate. Dar latura cea mai spectaculoasa a fost aceea ca nici unul din pestii scosi afara din apa în timpul numararii nu s-a sufocat în prezenta lui Pitagora.
26. Multora dintre aceia pe care îi întîlnea le aducea aminte de viata pe care o traise odinioara sufletul lor înainte de a fi fost înlantuit în actualul lor corp. El însusi, prin marturii de necontestat, demonstra ca era reîncarnarea lui Euphorbos, fiul lui Panthoos. Din versurile lui Homer, de preferinta, el cînta urmatoarele, acompaniindu-se în cadenta la lira, cu multa dibacie:
"Cade cu bufnet Euforb de zuruie-arama pe dlnsul
Sîngele-i uda tot parul si pletele-i cîrliontate
Parca-mpletite de Gratii si prinse-n argint si în aur
Ca o mladita de verde maslin care-i bine-ngrijita
Singura-n loc osebit, unde suera ape destule,
Ea leganata de line-adieri de tot felul se-nalta
Mîndra, ticsita-n podoaba ei verde si-n florile albe;
Dar cu naprasna venind si vifor cumplit vijelia
Din radacina o smulge pe loc si o culca pe glie;
Tocmai asa pe dibaciul în lanci Euforb, pe-al lui Panthos
Fiu îl doboara Menelau si sta sa-l despoaie de arme".
[Iliada, XVII, v. 5l-60]
27.   Cele ce se povestesc despre scutul lui Euphorbos, frigianul, consacrat la Micene în cinstea Herei din Argos printre alte prazi de razboi troiene le voi sari, deoarece sînt bine cunoscute. Dupa traditie, trecînd o data peste fluviul Caucasos cu o ceata de adepti, el dadu binete fluviului, iar acesta îi raspunse cu o voce clara si inteligibila, auzita de toti cei de fata: "numai bine, Pitagora". în una si aceeasi zi a fost vazut la Metapont în Italia si la Tauromenion în Sicilia. Se întîlnea si discuta cu adeptii sai din amîndoua orasele, întîmplarea este confirmata de aproape toata lumea, desi stadiile de parcurs pe uscat sau pe mare între cele doua localitati sînt destul de multe, iar zilele cît dureaza calatoria nu sînt mai putine.
28.  Iar povestea ca si-a aratat coapsa de aur lui Abaris hiperboreanul, care îl confundase cu Apollon al hiperboree-nilor, al caror preot era Abaris si care sustinea adevarul întîmplarii, este prea bine cunoscuta. La fel si povestea cu vasul care tocmai acosta. Prietenilor sai care înaltau rugi ca vasul sa le aduca intacta încarcatura ce-o avea, se zice ca Pitagora le-ar fi spus: "veti avea asadar un mort". Asa a si fost. Nava trase la mal cu un mort. Nenumarate alte fapte care de care mai minunate si mai divine au circulat în legende, toate de o masura. într-un cuvînt, despre nimeni altul nu s-au nascut atît de multe si extraordinare întîmplari.
29.1 se mai atribuie preziceri fara gres ale unor cutremure, puterea de a stinge repede epidemiile, faptul ca era în stare sa stavileasca vînturile naprasnice si grindina, sa linisteasca volbura fluviilor si a marii în scopul de a înlesni trecerea discipolilor sai. Empedocle, Epimedide, Abaris, deoarece au avut si ei parte de astfel de haruri, au savîrsit la rîndul lor ispravi asemanatoare. Drept dovada stau poemele pe care le-au scris. Mai mult decît atît, porecla de "Alunga vuit", data lui Empedocle, cea de "purificator", data lui Epimenide si cea de aithrobates, "purtat pe aripile eterului", data lui Abaris. Aceasta din urma, pe cît se povesteste, strabatea într-un anume fel eterul, purtat de o sageata, primita în dar de la Apollon hiperboreanul, trecînd peste fluvii, mari, locuri inaccesibile. Capacitatea de a zbura unii i-au atribuit-o si lui Pitagora atunci cînd acesta s-a aflat în aceeasi zi si la Metapont si la Tauromenion pentru a sta de vorba cu adeptii sai.
30.  Pitagora molcomea suferintele sufletului si pe cele ale trupului prin ritmuri, cîntari si incantatii. Toate acestea erau potrivite pentru discipolii sai. El personal asculta armonia Universului, apt cum era de a prinde armonia universala a sferelor si a astrelor, care se misca automat. O asemenea armonie noi nu o putem percepe din pricina nimicniciei naturii noastre. Este tocmai ceea ce marturiseste Empedocle, cînd spune urmatoarele:
printre acestia traia un barbat învatat fara seaman
Care avea în pastrare tezaur de-aleasa stiinta;
El stapînea mestesuguri din cele mai felurite.
De cîte ori se-ncorda cu fortele-i toate
El usor observa orice lucru din tot ce exista
Vreme de zece, vreme de douazeci de vîrste".
31.  Asemenea expresii, cum ar fi, "deosebit", "întrezarea orice lucru în realitate sau în amanuntime", "tezaur de cunos­tinte", precum si altele de acest fel semnifica în primul rînd o organizare de exceptie a spiritului lui Pitagora, mai rigu­roasa decît oricare alta în ce priveste vazul, auzul si gîndirea. "A alcatuit grupul celor noua Muze din sunetele produse de cele sapte planete, din acelea provenite din sfera stelelor fixe precum si din acelea sosite din sfera care se afla deasupra noastra si pe care [pitagoricii] o numesc antiterra.
Cît despre îmbinarea tuturor acestor rezonante, anume symphonia, cu alte cuvinte intercomunicarea tuturor Muzelor, o numea Mnemoyne (Memona). Fiecare Muza din acest grup este o emanatie a eternitatii nenascute".
32.Cînd descrie viata zilnica a lui Pitagora, Diogenes marturiseste ca el recomanda tuturor sa evite ambitia si vanitatea care, cu osebire, stîrnesc invidia; de asemenea, conversatiile cu multimea. Prelegerile ce le tinea începeau din zori, în pragul casei sale. Vorbea acompaniindu-se la lira si cînta vechi peane compuse de Thaletas. Cînta si fragmente din Homer si Hesiod, pe care le socotea demne sa linisteasca sufletele. Uneori executa anumite figuri de dans care i se pareau apte de a procura trupului miscari suple si sanatate. Cît despre plimbarile sale, nu le facea însotit de multi dis­cipoli, pentru a nu stîrni invidie, ci doar de doua, trei per­soane, în gradina sanctuarelor sau în paduricele sacre, alegînd cele mai linistite si mai frumoase locuri.
33.  Aprecia din plin prietenii ce-i avea, el care cel dintîi declarase ca între prieteni totul este comun si ca prietenul este un alter ego. Erau ei sanatosi, nu pregeta sa-si petreaca timpul cu ei; erau suferinzi, le îngrijea corpul; tulburati sufleteste, îi înconjura, asa cum spuneam mai sus, fie prin incantatii magice, fie prin muzica. si pentru maladiile fizice avea arii vindecatoare în urma carora cîntecul sau îi punea pe picioare pe cei bolnavi. Mai avea si alte cîntece prin care izbutea sa faca uitata suferinta, sa calmeze izbucnirile de violenta si sa alunge dorintele necurate.
34.  Acum despre regim. La masa de prînz, faguri de ceara sau de miere; la cina, pîine de mei sau de ovaz, legume fierte sau crude; uneori, carnea animalelor sacrificate, dar nu din orice parte. Cel mai adesea, Pitagora, cînd trebuia sa intre într-un sanctuar al zeilor ca sa petreaca acolo cîtva timp, se folosea de hrana care potoleste atît foamea, cît si setea. Pentru a-si potoli foamea facea un amestec de samînta de mac si de susan, de scoarta de scilla, bine clatita, pîna ce se pierdea orice urma de suc, de tulpina de asphodela [aisor], de frunze de nalba, faina de grîu, de orz, mazare, naut, totul pregatit în cantitati egale si stropit cu miere de Hymettos. Pentru a-si potoli setea, amesteca samînta de castravete cu struguri copti carora le scotea sîmburii. Adauga floare de coriandru, nalba, împreuna cu samînta, iarba grasa, brînza rasa, faina fina de grîu, smîntîna, totul amestecat cu miere din Insule.
35.  Toate aceste retete, pretindea el, Herakles le învatase de la Demeter pe cînd se îndrepta spre desertul Libyei. Respectînd aceste prescriptii, corpul sau pastra mereu aceeasi buna stare, de parca ar fi fost tras la sfoara, fara sa fie cînd bolnav, cînd sanatos, cînd slab, cînd gras, subtire sau umflat. La rîndul sau, sufletul, prin privire, arata mereu aceeasi stare de spirit. Nici datorita placerii nu se lasa în voia expansiunii, dar nici nu era doborît de plictiseala; nu-si punea în evidenta nici bucuria, nici durerea. Nimeni nu l-a vazut vreodata rîzînd sau plîngînd.
, 36. Cînd aducea sacrificii nu îsi atragea mînia zeilor caci izbutea sa si-i faca binevoitori folosind faina cernuta, turte rituale, tamîie si mirt, foarte putine jertfe vii, pui si purce-lusi, si numai la anumite ocazii. Daca totusi odata a sacrificat un bou, a fost un bou din aluat, dupa cum afirma scriitorii cei mai rigurosi. Aceasta s-a întîmplat atunci cînd a descoperit ca patratul ipotenuzei unui triunghi dreptunghiular este un numar egal cu cel al sumei catetelor ridicate la patrat. Toate subiectele pe care le trata în fata discipolilor sai erau exhor-tatii discursive sau simbolice. si asa era.
37. Sistemul sau de învatamînt era dublu. Dintre discipolii sai, unii erau denumiti mathematikoi, iar altii akousmatikoi. Mathematicienii învatasera deja, în profunzime, argumen­tarea (logos) stiintifica superioara, prezentata pîna în cel mai mic detaliu: akusmaticii nu avusesera parte sa ia cunostinta decît de principiile elementare din opera scrisa [a magis­trului], neînsotite de o expunere mai precisa.
38. Iata ce recomanda el: despre natura zeilor, a demonilor si a eroilor sa se vorbeasca cu respect; despre ei, sa avem opinii juste; sa ne purtam cum trebuie fata de parinti si fata de binefacatori; sa dam ascultare legilor; sa-i cinstim pe zei, dar nu în chip exagerat, ci parasind domiciliul în acest scop. Sa aducem sacrificii zeilor uranici în numar impar,, iar celor chtonieni în numar par. Caci, dintre fortele opuse, el numea "monada" pe cea mai buna, lumina, dreptul, egalul, stabilul, directul;  pe  cea  mai  putin  buna,   "dyada",   obscuritatea, stîngul, inegalul, circularul, raul.
39.  Iata cîteva dintre recomandarile sale. Sa nu distrugi nici sa vatami o planta comestibila care are fructe; nici sa ucizi sau sa ranesti vreun animal care nu este periculos. Daca cineva ti-a încredintat un tezaur, nu numaidecît de bani, ci si de cuvinte, pastreaza-l cu credinta pentru cel care ti l-a dat; sa recunosti trei categorii distincte de lucruri demne de a fi cercetate care se cuvin întelese si puse în practica; mai întîi, ceea ce este nobil si frumos, apoi ceea ce este folositor vietii; în al treilea si în ultimul rînd, ceea ce este placut, cu observatia ca Pitagora nu admitea placerea vulgara si însela­toare, ci numai pe cea ferma, decenta, care nu da prilej de calomnii. Adevarul este ca exista doua categorii diferite de placere. Cele care desfata pîntecele si simturile prin exacer­bare si pe care el le compara cu cîntecele ucigatoare ale sirenelor"; în sfîrsit, placerile legate de lucrurile frumoase, drepte, necesare vietii, care totodata sînt agreabile, nu aduc remuscari dupa sine si care se aseamana, dupa parerea lui, unei armonii muzicale.
40. Dar erau mai ales doua momente pe care ne îndeamna sa le luam bine în seama si anume acela care precede somnul si acela al trezirii dupa somn. Cu prilejul fiecaruia din aceste doua s-ar cuveni sa supunem unui examen riguros faptele pe care le-am facut sau pe care avem de gînd sa le facem, ca un fel de dare de seama catre noi însine, pentru cele ce am savîrsit si pentru cele ce avem de gînd sa facem. înainte sa ne fure somnul, fiecare din noi ar trebui sa cînte urmatoarele versuri:
,,Nu adormi atunci cînd somnul îti închide ochii
mai înainte de a-ti trece de trei ori prin cuget fiecare
lucru înfaptuit în ziua care a trecut;
ce-am trecut oare cu vederea ? ce-am facut ?
ce nu s-a împlinit din cele ce erau de datoria mea ?"
si înainte de a ne trezi:
,,Mai înainte de toate, cînd te scoli, o data cu trezirea din somnul cel dulce, ia bine seama la cele ce ai de facut în timpul zilei".
41.Acestea erau îndemnurile sale; în primul rînd, respect pentru adevar, singura cale pentru oameni de a deveni asemenea zeilor.Caci asa cum aflase de la magi, zeul însusi, numit de ei Oromazes, în privinta corpului seamana cu lumina, iar dinspre suflet, cu adevarul. Mai propovaduia si alte învataturi pe care le detinea, dupa cîte afirma el, de la Aristokleia din Delfi.De asemenea, vorbea de o maniera
misterioasa, folosindu-se de simboluri. Aristotel a notat cîteva din ele. Iata, de exemplu: Ursele, "mîinele Rheei"; Pleiada, "lira Muzelor", iar planetele, "Cîinii Persefonei".
42. Avea si o alta categorie de simboluri, de urmatorul fel: sa nu treci peste o balanta, ceea ce vrea sa spuna sa nu aspiri la mai mult decît ceea ce esti. Sa nu atîti focul cu un cutit [folosit] adica sa nu-l înfurii prin cuvinte grele pe omul care deja clocoteste de mînie. Unei cununi sa nu-i smulgi frunzele, ceea ce vrea sa spuna sa nu vatami legile, caci ele sînt cununile cetatilor. Iata acum si altele de acest fel: nu mînca inima, ceea ce ar echivala cu "nu te lasa abatut de necazuri"; nu te aseza pe o banita, pentru "a nu trai fara sa faci ceva"; nu te întoarce cînd pleci în calatorie, adica "nu te agata de viata cînd vine moartea"; nu o lua pe drumul mare - aceasta însemna ca el era împotriva obiceiului de a urma opinia multimii si pleda pentru luare aminte la cele ce spuneau putinii oameni educati; nu primi rîndunele în casa, adica "nu accepta sub acoperisul tau guralivi care nu stiu sa taca"; ajuta-l pe cel care duce o povara, nu însa pe cel care o descarca- prin acest sfat îi îndemna pe oameni sa nu dea nimanui o mîna de ajutor cînd era vorba de indolenta, ci numai atunci cînd aparea silinta; sa nu porti chipuri de zeu pe inele, ceea ce vrea sa spuna sa nu ai, sa nu comunici multimii opinii sau cuvinte nepotrivite, nici fatise despre zei; sa nu aduci libatii zeilor decît înclinînd cupa de partea toar­tei - prin acest sfat el îndemna sa-i onorezi pe zei si sa-i celebrezi prin muzica, pentru ca sunetele patrund în urechi; sa nu manînci ceea ce nu este îngaduit, si anume: ceea ce reprezinta nasterea, cresterea, începutul, sfîrsitul, si nici cele care alcatuiesc primar fiintele.
43. Mai predica abstinenta de la rinichi, testicule, partile genitale, maduva, picioarele si capul animalelor sacrificate. Rinichii îi numea "suport", deoarece peste ei, întocmai ca deasupra unei fundatii, se zamisleau vietatile; maduva, o numea "crestere", caci pentru toate fapturile vii de aici provine dezvoltarea; picioarele le numea "începutul", iar capul "sfîr­situl", dat fiindca aceste parti au în seama lor cele mai impor­tante functii de comanda a corpului. Interzicea, de asemenea, consumul de bob, de parca ar fi fost vorba de antropofagie.
44.  Dupa cîte se povesteste, iata motivul acestei inter­dictii: la începutul originii Universului geneza era în mare dezordine. Multime de germeni se gaseau laolalta, semanati de-a valma în pamînt unde putrezeau împreuna. Cu încetul, s-a ivit o geneza si distinctia între animalele care se nasteau si plantele care încolteau dimpreuna asa încît din una si aceeasi putreziciune s-au ivit oamenii, iar bobul a încoltit, în aceasta privinta, Pitagora aducea argumente de necon­testat: sfarîmati în dinti un bob; dupa ce l-ati mestecat bine, lasati-l sa stea cîtava vreme la caldura razelor de soare. Plecati si întoarceti-va nu dupa mult timp. Este posibil sa gasiti mirosul samîntei omenesti. Sau, atunci cînd bobul înfloreste, luati putina floare negricioasa, puneti-o într-un ghiveci de pamînt închis si apoi îngropati ghiveciul; dupa ce l-ati îngropat îl veti lasa sa stea nouazeci de zile. Cînd îl veti scoate din pamînt, ridicati capacul. în locul grauntelor de bob s-ar putea sa gasiti un cap de copil, gata format, sau un sex de femeie.
45. Mai recomanda si alte abtineri. De pilda: de la mitra, de la rosioara, de la actinie si aproape de la toate celelalte fiinte ale marii. Cu acest prilej se referea la încarnarile lui precedente, pretinzînd ca mai întîi a fost Euphorbos, apoi Aithalides, în al treilea rînd Hermotimos, în al patrulea, Pyrrhos si acum, Pitagora. Prin aceasta genealogie de­monstra ca sufletul este nemuritor si ca la cei care au fost purificati se întîmpla sa le revina amintirea vietii lor de apoi.
46. Practica o filozofie al carei tel era acela de a descatusa si de a elibera definitiv intelectul care ne-a fost harazit din orice alt mijloc de încatusare si legare. Fara intelect n-am fi în stare sa învatam sau sa percepem nimic din cele de bun simt nici din ceea ce este adevarat, indiferent de simtul pus în actiune. Caci intelectul (nous) prin sine însusi "vede totul, aude totul: restul este surd si orb". Dupa ce intelectul a fost purificat este nevoie sa i se puna la dispozitie ceva care sa-i fie de folos. Iar Pitagora îi procura acest deziderat imagi-nîndu-si urmatoarele procedee: în primul rînd, îl conduce usor spre contemplarea incorporalelor de aceeasi esenta cu el care ramîn vesnic într-o stare identica si neschimbata. Progresul este lent, de teama ca nu cumva intelectul tulburat de neprevazutul si bruschetea schimbarii sa nu devina cumva descurajat si dezgustat, ca urmare a faptului ca a primit pentru o prea lunga perioada de timp o hrana nociva lui.
47. Asadar, datorita stiintelor si speculatiilor care îsi au locul la limita dintre corporale si incorporale - cu trei dimen­siuni corporalele, fara nici o rezistenta fizica incorporalele -intelectul se exercita, treptat, pentru cunoasterea realului, ghidîndu-si metodic ochii sufletului si avînd corporalul ca punct de plecare. Corporalul nu ramîne cîtusi de putin identic cu sine însusi, nici imuabil pîna la dobîndirea hranei ce-i este necesara. Prin acest mijloc, întroducîndu-i în contemplarea realitatilor adevarate, îi face pe oameni fericiti. Iata dar de ce exercitiile matematice au fost introduse în scoala pita­gorica.
48.  în ceea ce priveste studiul numerelor, dupa cum, între altii, afirma si Moderatus din Gaza, care a reunit în unspre­zece carti într-un chip foarte priceput opiniile (to areskon) filozofilor, el s-a impus din urmatorul motiv: nefiind în stare sa explice limpede, prin cuvinte, anume ce sînt "formele" (eide) si principiile primare, din pricina dificultatilor con­ceptuale si a expunerii lor, pitagoricii s-au întors la numere, în vederea claritatii învatamîntului, imitîndu-i astfel pe geometri si pe învatatori. Acestia, într-adevar, pentru a preda valoarea elementelor [vorbirii] cît si elementele în sine, au recurs la literele alfabetului, prezentîndu-le drept elemente cînd este vorba despre începutul predarii; abia ceva mai tîrziu încep ei sa predea aratînd ca literele nu sînt, de fapt, "ele­mente", ci numai un mijloc de a-ti putea reprezenta ade­varatele elemente.
49. întocmai este si în privinta geometrilor; acestia, nefiind în stare sa redea prin cuvinte "formele" lucrurilor, au recurs la conturul figurilor. Ei afirma ca acesta este un triunghi si nu intentioneaza sa sustina ca un triunghi ar fi ceea ce intra în cîmpul nostru vizual, ci acel ceva care poseda o carac­teristica determinata si, prin acest mijloc, ei sugereaza repre­zentarea triunghiului. Iata, deci, ce anume au stabilit pita­goricii în privinta rationamentelor si a "formelor" primare. Neizbutind sa lamureasca prin cuvînt formele asomatice si principiile primare au recurs la reprezentarea prin numere. si astfel, au numit "unu" (hen) ratiunea unitatii, a identitatii, cauza acordului si a sympathiei Universului, a salvgardarii a tot ceea ce se mentine într-o identitate imuabila; si, într-adevar, "unul" în parti este ca atare, deoarece ramîne legat de parti si conspira cu ele datorita participarii sale la cauza primara .
5O.["Cît despre ratiunea alteritatii (heterotes), a inegali­tatii, a tot ce este divizibil si schimbator si îmbraca diverse forme l-au numit "dublu" sau "dyada"; aceasta este natura dualului în cele particulare. Asemenea conceptii nu au valoare doar pentru unele, fara a avea si pentru altele. Dupa cum se poate constata, si alti filozofi au admis existenta unor puteri unificatoare ale Universului, capabile sa-l sustina. si acestia la rîndul lor admit ratiunile de egalitate, de disimilitudine si de alteritate. Ei bine, pentru claritatea predarii ei dau acestor ratiuni denumirile de "unu" si "dyada"; nu ar fi însa nici o diferenta daca li s-ar zice "binare", inegale si disimile.
51. Acelasi lucru se poate spune si despre celelalte numere. Este vorba despre una si aceeasi facultate de cunoastere (logos). într-adevar, fiecare numar în parte corespunde unei anumite puteri. Relativ la o asemenea "forma" si la o asemenea natura ei au harazit numarul trei. Iata de ce au denumit ternar tot ce se afla în pozitie de mijloc. si cu acelasi termen au denumit tot ceea ce corespunde întocmai acestui principiu si este dispus în conformitate cu el. în lipsa de alt nume mai potrivit i-au atribuit numele de triada; si, pentru a ne familiariza cu notiunea, au facut-o prin inter­mediul acestei "forme".  si pentru celelalte numere  au aplicat acelasi procedeu (logos). Prin urmare, iata normele dupa care se însira numerele pe care le avem.
52.  Numerele urmatoare sînt clasate într-un singur com­partiment, tin de o singura putere denumita de ei "decada", de parca ai zice receptacul. Asadar, din aceasta cauza ei pretind ca zece este un numar finit, (perfect), cel mai perfect dintre toate deoarece cuprinde toate diferentele numerice, toate speciile de rationamente si toate proportiile numerice. Daca este adevarat ca natura universala este determinata dupa legi rationale si dupa proportii numerice, daca ea la rîndul ei determina prin legi rationale numerice tot ceea ce se naste, creste si atinge o dezvoltare maxima si daca, pe de o parte, orice lege rationala, orice proportie si orice forma numerica este continuta în decada, cum oare altfel s-ar putea numi decada decît numarul perfect?
53. Iata deci teoria pitagorica despre numere. si din cauza originalitatii ei exceptionale s-a întîmplat ca aceasta filozofie sa se extinda, cu precadere datorita caracterului ei enigmatic, dar si datorita faptului ca textele erau scrise în dialect doric. Dialectul doric este întrucîtva neclar. Ei bine, iata de ce opiniile formulate în acest dialect erau suspectate de a fi apocrife si greu inteligibile sub pretextul ca autorii lor nu erau adevaratii pitagorici. în afara de aceste suspiciuni, Platon si Aristotel, Speusippos, Aristoxenos si Xenocrates, dupa cîte sustin pitagoricii, si-au însusit ceea ce era mai fecund în sistemul pitagoric, cu unele neînsemnate schim­bari. Cît despre ceea ce era superficial, fara valoare, toate cîte erau vînturate de calomniatorii scolii cu intentia de a o ponegri si a o face de rîs, unii le-au adunat si le-au clasat, prezentîndu-le drept propriile lor clasificari ale învataturilor sectei. Dar acest lucru s-a întîmplat mai tîrziu.
54. Pitagora si însotitorii sai erau într-atîta de admirati în Italia, pîna la mari distante, încît cetatile încredintau forma lor de guvernamînt (politeia) adeptilor lui Pitagora. Cu toate acestea, ceva mai tîrziu în timp, ei au devenit victime ale invidiei si împotriva lor s-a înfiripat un fel de conjuratie. Iata cum, Kylon, un barbat din Crotona care-i depasea pe toti concetatenii prin origine, prin renumele stramosilor cît si prin viata de mare risipa ce-o ducea, altfel, un om sucit, violent, cu porniri tiranice, îsi folosea anturajul de sustinatori si puterea banilor ce-i avea pentru impunerea prin forta a tot felul de nedreptati. El personal se considera demn de tot ce era frumos pe lume. între altele, îsi închipuia ca era cel mai potrivit sa se împartaseasca din filozofia lui Pitagora. Asadar, iata-l ca se duce drept la Pitagora, laudîndu-se peste masura si exprimîndu-si dorinta de a intra în cercul lui. Dar de îndata ce Pitagora îl supuse unui examen physiognomonic si îsi dadu seama cam cine este, dupa semnele pe care le descoperea pe tot corpul lui, îl invita sa plece si sa-si vada de treburi.Un asemenea afront l-a suparat cumplit pe Kylon care se considera insultat, el care era atît de absurd si în alte privinti, si care nu-si putea stapîni mînia.
55. Asadar, îsi aduna prietenii pentru a-l vorbi de rau pe Pitagora. Intre timp pregatea un complot împotriva lui si a sustinatorilor ce-i avea. Dupa spusele unora - în vreme ce adeptii lui Pitagora erau reuniti în casa lui Milon, atletul, fara prezenta lui Pitagora (caci el se dusese la Delos pentru a se întîlni cu fostul sau profesor Pherekydes din Syros, ca sa-l îngrijeasca, caci era bolnav - suferea de asa numita boala a paduchilor - si apoi sa-l înmormînteze) dadu ordin sa fie cu totii arsi de vii prin foc pus jur împrejurul casei si, la nevoie, lapidati. Din incendiu au scapat doar doi, dupa spusele lui Neanthes, Archippos si Lysis; unul din ei, si anume Lysis, a izbutit sa ajunga în Grecia unde s-a stabilit la Teba. Aici a fost gazduit de Epaminonda, al carui magistru a si devenit.
56. Cu toate acestea, Dicearchos si alti autori mai con­stiinciosi afirma ca Pitagora era de fata cu prilejul acestui atac, deoarece Pherekydes murise cu mult înainte de plecarea lui din Samosf Patruzeci din discipolii lui, adunati într-o casa particulara, au fost capturati; majoritatea însa au fost asa­sinati prin oras, fiecare pe unde se gasea. Pitagora, o data cu înfrîngerea sustinatorilor sai, mai întîi a scapat cu fuga, ajungînd în portul Calauniei iar de aici, mai departe, la Locroi. Cînd locuitorii din Locroi aflara de prezenta lui au trimis pe cîtiva batrîni la hotarele teritoriului lor. Acestia, cînd îl întîlnira, iata ce i-au spus: "Pitagora, te cunoastem drept un om întelept si abil; cu toate acestea, cum nu avem nimic de spus cu privire la legile noastre noi încercam sa ramînem în cadrul prescriptiilor legale de acum; în ce te priveste, du-te în alta parte, luînd cu tine de la noi tot ceea ce crezi ca îti va fi de folos pentru nevoile ce le ai. Dupa ce parasi cetatea Locroi, în chipul mai sus descris, Pitagora pleca pe mare spre Tarent. Dar din nou, fiind supus si aici unor afronturi asemanatoare cu cele de la Crotona, el se îndrepta spre Metapont. Adevarul este ca, pretutindeni, se si iscasera razmerite grave. Locuitorii de prin acele parti înca îsi aduc aminte si le pomenesc, numindu-le "cele de pe vremea lui Pitagora". Iar întreaga fictiune care l-a urmat pe Pitagora a fost numita pitagorica.
57. Cît despre Pitagora, dupa cît se spune, a murit la Metapont. El se refugiase la Sanctuarul Muzelor unde a ramas timp de patruzeci de zile, fara cele necesare vietii. Dupa alte spuse, cînd incendiul facea prapad în locuinta unde din întîmplare se adunasera pitagoreii, acestia, facînd punte în fata flacarilor, au deschis drum magistrului cu propriile lor corpuri. Trecînd deci în acest chip prin flacari, Pitagora, descurajat de pierderea celor apropiati lui, s-a sinucis. Cu privire la nenorocirea care în acest chip i-a lovit pe pitagorei amanuntele s-au pierdut; au ramas însa pîna azi, acoperite în tacere, în inimile oamenilor. Singura amintire care s-a pastrat despre cele întîmplate, printre cei neinitiati, a fost doar aceea a conceptelor ininteligibile. Cei doi, care au scapat cu viata, Lysis si Archippos, precum si toti cei care se nimerisera sa fie în exil n-au mai putut salva decît cîteva scînteieri din acea filozofie, din pacate obscure si greu de înteles.
58.  Pitagoreii izolati, descurajati de cele întîmplate, s-au împrastiat care încotro, evitînd compania oamenilor. Cu toate acestea, din teama ca nu cumva numele filozofiei sa dispara si astfel, din aceasta cauza sa-si atraga asupra lor mînia zeilor, au redactat   Memoriile sumare în care au strîns scrierile [pitagoreilor] mai vechi, cît si propriile lor amin­tiri. Fiecare în parte le-au lasat la locul unde i-a ajuns moartea. Au atras atentia fiilor sau fiicelor ori sotiei sa nu le încredinteze nimanui altcuiva în afara celor din casa. Familiile mostenitoare le pastrara vreme îndelungata trans-mitînd succesiv din [generatie în generatie] aceeasi recoman­dare urmasilor.
59.  Putem aduce marturie, zice Nicomachos, grija lor extrema de a evita prieteniile din întîmplare, precum si hota-rîrea lor ferma de a urma aceasta linie; de asemenea, dimpo­triva, grija de a întretine puternicul sentiment de prietenie ce-i lega unul de altul, neîngaduind sa se destrame timp de mai multe generatii. Acelasi lucru îl afirma si Aristoxenos în Viata lui Pitagora. El pretinde ca l-a auzit personal pe tiranul Dionysos al Siciliei confirmînd acest fapt pe cînd acesta, dupa ce îsi pierduse monarhia, dadea lectii într-o scoala la Corint. Iata ce spunea: "acesti oameni se fereau de tînguieli si de lacrimi... cît si de rugaminti, de suplicatii si de orice altceva de acest gen".
60.  într-o buna zi, din dorinta de a-i pune la încercare pe pitagorici, în timp ce anumite persoane îl asigurau ca daca ei ar fi scuturati si înfricosati n-ar mai persista în fidelitatea mutuala ce si-o aratau, iata ce a pus la cale. Phintias a fost arestat si adus în fata tiranului. Dionysos îl acuza ca a pus la cale un complot împotriva lui. Cum lucrurile erau limpezi, învinuitul a fost condamnat la moarte.  Iata ce raspunse acesta: "daca tu, Dionysos, asa ai hotarît, acorda-mi cel putin restul zilei, cît a mai ramas, pentru a-mi orîndui treburile pe care le am eu, precum si pe cele ale lui Damon". Era vorba despre un bun prieten al lui, totodata si un asociat. Cum Phintias era mai vîrstnic, preluase o buna parte din interesele prietenului sau. Ca urmare, cerea aceasta îngaduinta, ofe-rindu-l pe Damon drept cautiune. si Dionysos a fost de acord. Chemat la curte si aflînd cele ce se petrecusera, Damon accepta sa astepte întoarcerea lui Phintias.
61.  Dionysos se arata profund impresionat de cele întîmplate. Cei din jur, care la început pusesera la cale încercarea, îsi bateau joc de Damon pe care îl si vedeau parasit. Dar, spre apusul soarelui, iata ca Phintias sosi, gata pentru executie. Toata lumea ramase înmarmurita. Dionysos însa îi îmbratisa afectuos pe cei doi barbati, rugîndu-i sa fie acceptat ca al treilea prieten al lor. în pofida insistentelor lui, în nici un chip nu a fost posibil sa fie acceptat. Toate acestea sînt raportate de Aristoxenos care sustine ca le-a auzit chiar de la Dionysos. Hippobotos si Neanthes povestesc la rîndul lor despre Myllias si Timyche....

 

Editura Polirom 1998

Știri Atheneum: