Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos

Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos

  Crăciun postmodern sau pentru cine se mai naşte Hristos

Motto:

"In schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte.
Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii".
(Petru Creţia, Luminile şi Umbrele Sufletului)

Episodul naşterii Lui Iisus Hristos nu debutează cu fastul cu care orice odraslă de împărat era aşteptată. Nu sunt surle, tobe, petreceri, festine, moaşe şi doctori, catifea, ziare şi internet, care să dea amploarea cuvenită acestui eveniment, pentru a complexa toate celelalte naşteri, cu această naştere de viţă nobilă. O familie modestă, chinuită de drum, ajunge în Bethleem şi iată că, sorocul  naşterii se împlineşte neaşteptat, şi nimeni din casa de poposire, dupa cum Sfântul Evanghelist Luca relatează, nu cedează locul său. Omul în carne şi oase, cum ar spune Miguel de Unanumo, este surprins în desfăşurarea instinctelor sale primitive de  supravieţuire, nu arată prea multă blândeţe şi nobleţe pentru semenii săi. Şi, după cum spun Sfinţii Părinţi, Venirea Lui Hristos, a avut loc la plinirea vremii, iar omul era ajuns la apogeul decăderii sale. Căzut şi prins în patimi îi este imposibil să identifice adevărata semiologie a evenimentului din Bethleem. Şi, iată cum, o iesle umilă devine patul de catifea în care Mântuitorul va petrece prima Sa noapte, în lumea noastră. Cei care află de importanţa acestei veniri, nu sunt ambasadori, politicieni, savanţi, ci nişte păstori umili, cei care oferiseră adăpost familiei sfinte, şi cărora Dumnezeu prin îngerii Săi, le descoperă adevărata identitate a Celui abia sosit Dar  îngerul le-a zis: Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot  norodul: astazi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor care este Mesia, Domnul>>(Luca 2:10,11). Şi îndată parcă, o cortină se trase de pe această lume, lăsând să se dezvăluie coruri de îngeri, şi măreţia şi slava Celui ce este Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, "ce primise a se întrupa pentru ca omul să se îndumnezeiască", cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Dumnezeu în iubirea Sa "nebuna"(P. Evdokimov) pentru om, primeşte a se micşora(kenosis) pentru ca firea noastră orbecăind în întuneric, confuzie, urâciuni să recapete splendoarea sa originară, şi mai mult decât atât, să se îndumnezeiască.

Un arc peste timp şi spaţiu...Undeva, în urmă cu două milenii de magii ce I se închinaseră Mântuitorului aducând " aur, smirnă şi tămâie", undeva, cu mii de leghe departe de o ţară eminamente creştină, şi miros de cozonaci tradiţionali, şi arhaice colinde. Un Christmas canadian mă învăluie cu splendoarea sa autohtonă, bogat susţinută tehnologic şi comercial. Luminiţe, becuri, gingle bells, rudolfi, santaclauşi, bărbi greu de crezut, brazi din belşug împodobiţi pe fiecare metru pătrat, copaci care par ajunşi într-un apogeu al înfloririi de beculeţe multicolore, jucărele, ciocolate şi ceva ce parcă pluteşte în aer, un happy-end invizibil şi nedefinit. Şi presa, reclamele, televizoarele, internetul presară această bucurie a Christmas-ului, sute de moşuleţi au fost mobilizaţi să aducă enjoy- ul necesar acestei sărbători.   Un post de radio transmite non stop muzică de Christmas, cu antren şi voie bună. Oamenii se mişcă mai uşor, fericirea ameninţă să spargă toate geamurile, conturile şi uşile convenţionale, zâmbetele curg cu găleata, chiar şi indienii sikh, cu turban, vin cu copilaşii la câte-un Santa Claus decupat din reviste cu coperţi lucioase (şi mai  rar, unul cu barbă adevărată) să facă poze happy în stil north american, care să ajungă în pungeabul lor oriental. Chiar şi chinezii sunt încântaţi de existenţa lui Merry Christmas, şi, dezinvolţi şi politicoşi, fac urările cuvenite. Şi nu pot să nu recunosc starea specială de bucurie indusă de tot acest decor festiv al lui Santa Claus, înnobilând existenţa noastră prin ideea de dar, dăruire, semen.

Dar depăşind cadrul exterior feeric, mă întreb care este semnificaţia profundă şi interioară a tuturor acestor evenimente. Cine vine la noi?!!Şi ce vom primi?Dar de unde vin toate acestea? Cine mai ştie, cert este că prea puţini, de unde, de când şi cum s-a născut această sărbătoare. Şi chiar dacă noi creştinii, mai ştim care este sensul ei adevărat, nu este politically corect, să şi spunem. Decupăm din decor sămânţa religioasă, şi lăsăm gustul dulce al fructului. Şi e bine şi aşa, putem trăi în pace unii cu alţii, armonie deplină... Dar totuşi nu ar fi politically corect să şi spunem Adevărul, şi să mulţumim Celui care ne-a dăruit această Sărbătoare în toată plinătatea Sa, chiar dacă nu suntem obligaţi să credem şi să ne manifestăm cuvenit?!! Drepturile creaturii sunt, dar unde mai sunt Drepturile Creatorului?!!

Nu pot să-mi reţin atunci, o întrebare firească "Pentru cine, totuşi, Hristos se mai naşte?!!"

Dacă veţi spune că se naşte pentru creştini, îmi permit să vă întreb "Doar pentru ei?!!" Şi "Care mai suntem sau pe unde mai suntem?!!" Căci trebuie să întreb decent şi respectuos ce mai înseamnă a fi creştin în acest secol postmodern, şi ce mai poate defini clar apartenenţa la aceasta identitate, trecând peste convenţionale delimitări de apartenenţe etnice şi religioase?!! Nu că ar fi multe feluri, fiecare cu dreptatea lui, ci oare ce fel de gesturi hieratice pot mărturisi despre noi că suntem dintre cei pentru care esenţa acestei sărbători este Intruparea Lui Iisus Hristos-Dumnezeu şi Om Adevărat. A te naşte creştin, a merge la o biserică anumită, a face anumite gesturi caritabile, a repeta anumite stereotipii rituale, este oare suficient pentru a mărturisi dezinvolţi că adevărata semnificaţie a Christmas-ului este Taina prin care Dumnezeu intră pe uşa Istoriei în haine umile iar noi suntem fericiţi, asemeni magilor?!! Şi, oare fericirea noastră de cunoscători ai identităţii Celui ce timid deschisese poarta istoriei, are curajul de a mărturisi lumii întregi despre Lumina adevărata a Răsăritului Celui De Sus, nu neapărat prin fundamentalismul arogant şi specific oricărui sistem religios(des întâlnit în tările de origine, şi care propovăduieşte adeseori cu oarecare frustare pierzania lumii Occidentale) ci prin intensitatea Bucuriei interioare demne de  măreţia şi curăţenia evenimentului care e asociat cu simbolul Darului, prin excelenţă?!! Şi oare Hristos se naşte doar pentru ţările unde s-a instituit o tradiţie religioasă bogată, şi deja automatic respectată de marea parte a credincioşilor, lăsând la o parte pe ceilalţi?!!Unde este Universalitatea mesajului Său şi cine a greşit dacă astazi mai bine ne este să credem în Santa Claus, până creştem mari, decât să credem în Dumnezeu Cel Întrupat, pururea?!!De ce am pierdut suflul viu al Tradiţiei Vieţii proclamând mascată în ambalaje colorate, sau tradiţionalisme izolate etnic cultural, şi limbaj de lemn, cultul idolatru al morţii şi descompunerii fiinţei omeneşti. Nu mai credem în nimic, şi nici nu mai cerem dovezi, doar vrem să fim lăsaţi fiecare în stepa singurătăţii noastre. Unde este dragostea la doua mii de ani de la proclamarea ei, unde este Viaţa, unde este Pacea acestei lumi?!! Fiecare pasăre pe limba ei piere, spune un proverb. Cert este că omul nu a reuşit să întrebuinţeze corect nimic din ce i s-a încredinţat, sfâşiind mereu delicateţea iubirii, în numele propriei sale religii. Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa pe sacrificiul Său plenar, dar limita fiinţei omeneşti a strâmbat adevăratul chip al Lui Dumnezeu. Şi nu ne mirăm dacă astazi oamenii sunt dezamăgiţi de modelele oferite. Şi nu ne mirăm dacă tot prin modele palpabile, ei se vor întoarce la Creştinism, la credinţa in adevăratul Dar al Vieţii pe care Dumnezeu L-a trimis pe pământ în chip palpabil şi nu abstract. Dar cine să ofere modele, unde le putem găsi, dacă nu din vieţile noastre de zi cu zi...suntem responsabili cu ceea ce am făcut din Evanghelie, de modul în care am prezenat-o lumii întregi, indiferent de religie, neam, obârşie. Fiecare Episcop, preot, creştin, doar pătruns de credinţa în Naşterea lui Iisus Hristos poate resuscita din moarte clinica, lumea contemporană. Însă, să facem înlăuntrul nostru Lumină primind acest Dar al Luminii. Să nu mai rămânem spectatori pasivi! Căci, în vremurile din urma, apostazia, lepădarea de credinţă va veni de la sine, fără ca cineva să ceară aceasta ca în vremea prigoanelor. Iar sămânţa care a adus până în acest mileniu acest mesaj  a fost sîngele martirilor, cum scria Tertulian.

"Si Cuvântul trup s-a făcut, şi a locuit printre noi plin de har şi adevăr(Ioan 1,14)". Trebuie să spun că dacă Hristos se naşte în fiecare an aceasta se întâmpla nu la modul ostentativ, ci decent şi smerit. Să nu ne aşteptăm la Revoluţii de proporţii mondiale, răsturnări de guverne, şi alte lucruri năstruşnice   care să arate vizibil miracolul Naşterii Sale. Iar întreaga gamă de opţiuni pe care omul le poate îmbrăţişa ne arată cât de smerit este Domnul Care nu vrea să impună ci să fie Ales în măsura libertăţii. Dragostea înseamnă libertate deplină, şi paradoxal, regăseşti toată acestă eliberare alegând fiinţa iubită. Dumnezeu devine răsuflarea noastră fără să impună aceasta. Căci  Hristos nu a venit să fie Regele acestei lumi, ci să ne dechidă Ochiul de Taină spre Împărăţia Lui Dumnezeu ascunsă în inimile noastre şi impenetrabilă miscroscopului, telescopului şi măiastrelor, demne de respect, omeneşti  raţionamente.

Dacă vrem să vedem gloria Întrupării Lui Hristos să privim mereu spre Biserica Lui Hristos, ce a fost doar una singură, în plan nevăzut, întemeiată pe Golgota, şi în deplină putere la Cincizecime, crescând cu fiecare martir, mucenic, mărturisitor în Iubire şi înţelegere faţă de condiţia umană.

Să privim spre Bethleem-ul ascuns în fiecare gest gratuit de bunătate faţă de semenii noştri!

Să privim spre Bethleem-ul adevăratei noastre naturi, optimiste, încrezătoare, şi plină de credinţă şi recunoştiinţă!

Sa privim înspre Bethleem-ul Inimii noastre, care în aceste momente inocente de sinceritate, poate simţi ce lucru cutremurător şi tandru este să primeşti putere de a decide asupra copilului încredinţat nouă!

Să privim şi să ne apropiem de Bethleem-ul fiecărei Sfinte Liturghii în care Pruncul vine pe masa Sfântului Altar pentru a se jertfi pururea pentru noi!

Pentru că, de fapt, Hristos se naşte discret în fiecare inimă dechisă spre Viaţă şi Adevăr, vorbind înlăuntrul ei în culori şi emoţii de care lumea nu ştie.

Şi poate, dincolo de cuvinte, despre Naşterea Lui Hristos poate să vorbească  lacrima şi luminiţa aprinsă în privirea copilului în aşteptarea mult speratului
Dar.  

Cu dragoste întru Hristos,
Pr. Nicu Liuţă
Vancouver, la 20 Decembrie 2003