Autoportret cu ochii închişi
Submitted by Ionuț Caragea on 01/24/2008 - 12:43.
odată cu oamenii mor şi ideile măreţe
moare şi gloria lumii
vanitatea rămâne o zdreanţă
cu care orbii se şterg de lacrimi
ce fericit sunt când vine o poezie
aşa ca un înger ce-şi caută aripile
printre cuvintele mele
aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă
iubindu-mă departe de ochii lumii
aşa ca între două vieţi ca între două
pete de sânge ca între două şoapte
ca între două vise
aşa ca într-un autoportret
cu ochii închişi
Comentarii