odată cu oamenii mor şi ideile măreţe
moare şi gloria lumii
vanitatea rămâne o zdreanţă
cu care orbii se şterg de lacrimi

ce fericit sunt când vine o poezie
aşa ca un înger ce-şi caută aripile
printre cuvintele mele

aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă
iubindu-mă departe de ochii lumii

aşa ca între două vieţi ca între două
pete de sânge ca între două şoapte
ca între două vise

aşa ca într-un autoportret
cu ochii închişi