Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Submitted by Ionuț Caragea on 08/31/2007 - 12:27.
Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Degetele mele pianotează uşor pe formele ei
Compun simfonia atingerilor
Amprente în opus major
Orice iubire începe
În cheia sol
Vântul bate la fereastră
Trezeşte-te!
Iubirea ta se află la trei ore de zbor
Într-un cuib te aşteaptă
Fii pasăre!
Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Azi oare aerul este mai greu decât sufletul meu?
Curaj! Îmi spune Soarele şi-mi întinde o rază
Curaj! Îmi spun şi eu şi m-arunc zmeu
Ce vreme înşelătoare...
Plouă
Pământul moale
Sufletul greu
Degetele mele pianotează uşor timpul
Iarba-ncolţeşte din creştetul meu
Pe retină îşi face cuib
Umbra unei păsări
De pradă
Azi pe fruntea mea pianotează
Dumnezeu
Comentarii