Prunc zâmbind în somn

o lacrimă de sticlă prin iris trece-n jos
strivesc sub talpă viaţa şi sângele mi-l calc
cad pe pământ luceferi din cerul mat, lăptos
ca nişte lămpi de aur în drum spre catafalc

dorm sfinţi de-a curmezişul în pat de rugăciuni
prin neatinse locuri credeau că mai există
putinţa de a spune că pe pământ, minuni
se fac, dar că lumina, în noi, răsare tristă

în somn zâmbeşte pruncul visând cărări de lapte
o zi şi încă una vor trece, până când
mai teamă o să-i fie de paznicul de noapte
ca de călăul zilei securea ridicând

va învăţa încetul, cu-ncetul, noi cuvinte
în care iarba creşte şi vântul o alintă
din cântecele mamei vor curge note sfinte
iar la sfârşit, copilul, va învăţa să mintă...