Au înflorit magnoliile în Ottawa

Este sfârşit de aprilie şi încă mai bate vântul rece. Vine direct de la Polul Nord, neoprit de nimic, nici un lanţ muntos nu-i stă în cale, doar nişte dealuri izolate, cam pitice, şi o vale mare cât un continent, aşezată pe un brâu de piatră şi plină de lacuri, astfel încât, văzută din spaţiu, ţara arţarului are părul roşu şi mii de ochi albaştri. Dar ce contează că a mai trecut o iarnă cât o jumătate de an? Important este că de două zile au înflorit magnoliile. Direct din boboci, nici nu i-au mijit mugurii. Am descoperit şi un ghiocel stingher, era să călcăm pe el când ne-am dus să mirosim magnoliile. Ne-am întors rebegiţi, dar fericiţi. Bucurie efemeră. Deşi ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aceasta nu intenţiona să fie chiar aşa.

Au înflorit magnoliile în Ottawa

Este sfârşit de aprilie şi încă mai bate vântul rece. Vine direct de la Polul Nord, neoprit de nimic, nici un lanţ muntos nu-i stă în cale, doar nişte dealuri izolate, cam pitice, şi o vale mare cât un continent, aşezată pe un brâu de piatră şi plină de lacuri, astfel încât, văzută din spaţiu, ţara arţarului are părul roşu şi mii de ochi albaştri. Dar ce contează că a mai trecut o iarnă cât o jumătate de an? Important este că de două zile au înflorit magnoliile. Direct din boboci, nici nu i-au mijit mugurii. Am descoperit şi un ghiocel stingher, era să călcăm pe el când ne-am dus să mirosim magnoliile. Ne-am întors rebegiţi, dar fericiţi. Bucurie efemeră. Deşi ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aceasta nu intenţiona să fie chiar aşa.

Înainte de a pleca la serviciu, am coborât în subsol să-mi iau pantofii de primăvară. Am aprins lumina şi după patru paşi am îngheţat cu picioarele afundate în carpeta udă, lângă boiler. În primele secunde, am negociat adevărul, mi-am spus că nu se poate aşa ceva, am acceptat chiar să iau în consideraţie posibilitatea de a fi un vis, dar picioarele reci şi ude, pendulau negativ din călcâiele ridicate deasupra realităţii. Când am acceptat adevărul, am strigat cu hotărâre: Veniţi repede-n subsol! Evident, ei erau deja pe drum, auziseră ţipătul meu involuntar de la pasul al treilea. Încep discuţiile despre posibila cauză a inundaţiei. Când supoziţiile ating absurdul, se vorbeşte despre copilul ăsta care stă în duş câte o jumătate de oră, în fiecare dimineaţă! Pare veridic să fie din cauza copilului, acolo unde stă capul familiei, apa de sub picioare este caldă. What's wrong with you, people? zice copilul şi are dreptate, nu a fost singurul care şi-a făcut duş. Nici nu mă intereasă din cauza cui s-a întâmplat, trebuie să plec neapărat la serviciu!

- Du-te liniştită, am eu grijă.

Pe aleea companiei văd primii purtători de pantaloni scurţi cu picioarele goale în sandale. Temperatura abia s-a ridicat un grad peste zero şi ei sărbătoresc deja vara. Cineva glumeşte pe seama mea că mai port haine de iarnă. Nu le spun că acestea sunt haine de primăvară, de fapt, şi că mie mi-e frig prin definiţie. Doar  vara, la +40C cu factor de umiditate 80%, mă simt în mediul meu. Ca o sirenă în saună. În faţa intrării mi-arunc ochii în jur şi îmi repet în gând că nu înţeleg de ce nu mai fumează Sandra în faţa companiei. Lucru de mirare, tocmai acum când s-a încălzit vremea. Toată iarna o găseam la BUTT STOP, pufăind calm, chiar şi la -40C. Ne salutam stereotip:

- Hi, how are you?

- I'm good, never been better!

Eu îmi coboram un pic fularul de pe ochi, s-o văd mai bine, ea descheiată la haina aruncată peste un tricou scurt şi decolorat de spălări îndelungate, parcă îmi prezenta la inspecţie inelul din buric, inel de argint cu încrustaţii, nu sunt foarte sigură ce simboluri heraldice reprezentau, n-am apucat niciodată să văd bine din cauza crivăţului. Ajunsă înăuntru, îmi dezveleam complet capul să caut cartela magnetică de acces. Cu mâinile degerate, mi-era imposibil să deschid fermoarul genţii. Dar am învăţat şmecheria să o rotesc deasupra dispozitivului de citire, cu partea unde ar putea fi cartela, până se aude beep şi se aprinde săgeata de înaintare prin aparat.

Ce ziceam de ziua nebună care se cunoaşte de dimineaţă? La birou, şeful se întoarce înspre mine, din cubul lui, prima dată pe săptămâna asta, şi mă întreabă:

- Hi! How's your morning?

- Not so good. We had a flood in the basement!

- I'm sorry to hear that!

Oare de ce nu îmi place cum sună asta? Ce s-o fi întâmplat? Mă prefac lipsită chiar şi de grija grijilor:

- It's OK! Every day above the ground, is a good day, remember?

Mda. Ce îmi închipuiam eu că degeaba îmi caută de vorbă Neil, şeful meu de colectiv compus dintr-un singur robot, adică eu? El, canadianul complet indiferent la noţiunea de team player? Doar îl cheamă Neil care se pronunţă asemănător cu nill i.e. null, în meseria noastră. Evident, a descoperit în codul programului o problemă produsă de mine acum câteva luni, sau ăăăh... Unde a pus numărul acela? Ah, mai bine îl caută în mesajul de email ce l-a trimis şefei noastre, Christine. Nu, nu este prima dată, în şase ani, când am mai mulţi şefi. De ce îi specific şi ei numele? Pentru că un nume atât de radios, creştin, aparţine unei fiinţe care s-a născut în Germania, a trăit aproape toată viaţa ei în Canada, dar niciodată nu a aplicat pentru cetăţenie canadiană. La ce bun dacă o are pe cea germană? Dar eu am menţionat-o pentru această atitudine a sa rigidă: nu există nici o nuanţă intermediară de gri între alb şi negru. Aşadar, dacă Neil i-a raportat că eu am stricat ceva, încă o bilă neagră la dosarul meu anual, atunci trebuie să vin cu o justificare imaculată.

Mi-am petrecut dimineaţa investigând problema "cauzată de mine" în program acum un an. Am scris un an, aţi citit bine? De ce accentuez? Pentru că straşnica noastră armată de controlori de calitate nu a descoperit-o atâta timp! Acum un an deci, am făcut o modificare simplă într-o linie de program: dacă e galben şi albastru atunci execută verde. Dar de ce nu mai este corect? Chiar aşa?! Ia să cercetăm de ce am făcut eu modificările cu pricina. Aha, ca să îmbunătăţesc comportamentul programului server şi să execute galben în loc de verde. Pe atunci albastrul din condiţie nu exista. Şi, ce s-a întâmplat după aceea? Acum şase luni au hotărât să schimbe comportamentul butonului Finish astfel încât programul server să primească de la clientul grafic, galben şi roşu în loc de galben şi albastru. Şi ce poate rezulta din această nouă combinaţie de culori? Portocaliu, evident. Bun, modificarea e simplă şi Christine o să fie mulţumită. Dar, cum de au văzut portocaliu când trebuia să fie verde? Poate controlorii responsabili cu testarea acestei unităţi funcţionale sunt daltonişti. Mi-am amintit imediat de portocaliul spaniol, aproape carmin, folosit la vopsirea portocalelor de import. Nu mă credeţi că portocalele spaniole sunt vopsite ca să atragă cumpărătorii?... Nici eu nu am crezut dar le-am văzut cu ochii mei în oranjerii, vă asigur că sunt păliduţe, lipsite de appetite appeal... Bun, în dimineaţa asta l-am văzut pe Neil pocnind mecanic portocale pe nervii optici când i-am povestit ce am descoperit.

Pe la prânz, după ce terminasem de rezolvat problema culorilor, am avut un gând mai greu decât aerul. În loc să zboare, ca orice gând care se respectă, m-a pocnit în moalele entuziasmului ce mă defineşte vis-a-vis de sarcinile de serviciu. Ce se mai pune la cale astăzi? Un necaz nu vine singur niciodată. Eu am păţit deja două. Ce remediu poate fi mai bun decât o muzică potrivită la starea de spirit nepotrivită? Mi-am pus căştile şi  am căutat în sertare un CD de-al lui Vanghelis. Mi-aduc aminte că şi ieri ascultam Voices când s-a înfiinţat Tom în biroul meu. Mi-a bătut în spătarul scaunului. M-am întors şi mi-am scos căştile. Şeful controlorilor îmi zâmbea larg şi uşor jenat. Avea urechile cam roşioare. Ale mele erau la fel, dar de la căşti.

- Hi! May I interrupt you?

- Hi Tom! How may I help you?

Primise CV-ul unui român, soţul unei colege de serviciu şi voia să îi povestesc despre el. Ea mă avertizate că Nae, soţul, va aplica pentru un job la QC (Quality Control) şi că va menţiona numele meu, nu în lista de referenţi ci în cea de cunoscuţi ce lucrează în companie. Mi-a trimis şi un email în care m-a instruit ce să spun:

„Nae a avut vineri interviu cu Tom H. ptr o poziţie de senior QC analyst. A decurs foarte bine, urmează să aibă săptămâna asta interviul cu HR (Human Resources). Vreau doar să-ţi amintesc ceea ce te-am rugat săptămâna trecută: dacă îţi dă telefon Tom, te rog să spui ceva drăguţ de genul "I know Nae, he is one of our friends. He is a friendly, reliable person, well known as a very hard working and a very good professional..." Pot să garantez 100% că nu ne face de râs, a lucrat mult timp în programare (C, Java, SQL) a lucrat şi ca DBA, testing, a făcut de toate lucrând pentru "start up companies" în Canada şi România, e foarte muncitor, vesel şi prietenos, aşa cum sunt în general bărbaţii noştri!

 Sper să nu te superi şi sper să mă pot revanşa!

Mii de mulţumiri"

Cum să mă supăr şi despre ce revanşare vorbeşte? Nu ar fi făcut şi ea la fel pentru soţul meu? Dar atunci nu am crezut că Tom mă va contacta, de aceea m-am mirat să-l văd în faţa ochilor. După ce i-am turuit cât de excepţional este Nae, Tom m-a întrebat:

- Is he really that good?

Asta m-a cam atins la o coardă sensibilă. Cum, eu mint? I-am răspuns fără să clipesc şi să respir că dacă nu ar fi aşa, Nae şi soţia nu s-ar număra printre prietenii noştri de familie. Această afirmaţie categorică l-a mulţumit neaşteptat. Say no more! a spus, apoi a dat să plece dar s-a întors brusc. Oh, just one little detail... Şi mi-a arătat CV-ul lui Nae, acolo unde acesta declarase că a lucrat la câteva companii în România într-un interval de timp foarte scurt. N-am avut un răspuns spontan pentru că eu însămi am rămas pe gânduri, nu numai atunci dar şi după ce a plecat. Am sunat-o pe soţie ca să cer lămuriri. Ah, acelea erau doar start up-urile despre care îmi pomenise şi în email, ce păcat că nu au avut noroc să dăinuiască, au dat faliment rapid!

- Mai bine nu le menţiona, am spus eu! Dacă îl mai întreabă de ele să-şi pregătească un răspuns solid.

La vremea snack-ului de la ora trei, când automatele de la etaj, cu chips, soda, pop, pop corns, şi ciocolată sunt luate cu asalt şi se aud monedele decolând cu entuziasm şi fervoare în ele, eu îmi spuneam în cubul meu, că trebuie să mai rezist un pic, nu mai sunt decât trei ore până se termină ziua de muncă. Ce poate să se mai întâmple? Doar nu e vineri, blestemate sunt zilele de vineri! Exact la sfârşitul programului, când corpul tău astral este deja ataşat la weekend-ul cosmic, când te priveşti de deasupra şi te vezi mort corporal în cubul biroului tău, după o săptămână de patimi lumeşti, şi te scalzi într-o lumină verde zodiacală, se trezeşte vreun director să apară cu şefii la capătul tunelului spre fericire gesticulând stroboscopic şi murmurând: Nu e timpul tău să te relaxezi acuuum, întoarce-te, we have some more work to dooo şi cineva îţi taie cordonul ombilical ce te alimenta cu supa de pui pentru  bucuria sufletului. Nu nu e vineri dar iată un nou mesaj de la soţia lui Nae:

„Doar ca să ştii: astăzi Nae a trimis un email lui Tom ca să-şi reitereze interesul şi a furnizat explicaţii pentru "short term employment". Mulţumesc încă o dată pentru ajutor. Sper să mă revanşez cu prima ocazie..."

Deschid imediat mesajul lui Nae către Tom.

"Dear Mr. Tom H.,

Once again, I want to convey my thanks for considering me and to reiterate my strong interest in working for you, such a reputed personality, rewarded with many corporate awards. My goal is to build a long term, permanent-working relationship with your company, and I remain very interested in the Sr. QC Analyst opportunity.

Please, note that during my past employment I was always looking for a company were I could develop a career, not just a job. I was loyal to all my employers and I have always completed my tasks successfully. I left my previous employers under very agreeable terms.

If you have any concerns regarding my "short term" employment, please note: [blah, blah, blah]

I can provide contact names to certify all the above statements.

Mr. H., I can assure you I was always a keen and active participant in the company, developing strong friendships, working well with co-workers, and consistently delivering excellent quality work. I have no doubt that I would take on new opportunities with the same enthusiasm and make myself a valued addition to your team.

Thank you again. I look forward to working with you and your fine team.

Sincerely yours..."

Nu prea ştiu să vă povestesc cum e să simţi admiraţie pentru o scrisoare bine ticluită, trimisă la momentul To (o vine de la oportun) şi senzaţia că binele făcut se poate întoarce împotrivă-ţi ca un bumerang (da, cuvântul bumerang este în DEX-ul român, am verificat) potenţial periculos. Şi intuiţia nu mă înşela. De la întâmplarea aceasta, Tom nu mă mai salută, îşi aruncă ochii pe pereţi sau în tavan în loc să facă eye contact şi să conversăm despre vreme, pets şi hobbies, ca altădată.

Şi iată că s-a făcut vremea de plecare şi am ieşit pe uşa companiei convinsă că un al patrulea rău nu mi se mai poate întâmpla în ziua aceea. Pe drum, am ajuns-o din urmă pe Sandra. Nu o mai văzusem de mult, dintr-o iarnă când ea fuma în faţa companiei, chiar şi la -40C, cu tricoul scurt ce îi dezvăluia inelul din buric, vă mai amintiţi? V-am spus că era îmbrăcată în jeans rupţi şi peticiţi? Şi că, în rest, e tipic blondă? Nu-i nimic! S-a făcut primăvara şi în Ottawa. Cine ar fi dispus să-şi amintească de iarnă acum?!

Dar Sandra îmi spune că s-a lăsat de fumat pentru că a urmărit o emisiune sau o reclamă la TV ce afirma că ţigările sunt periculoase, conţin 11 substanţe toxice, cancerigene, mortale! Eu îi transmit felicitări şi admiraţie pentru voinţa sa de fier şi cum ajung acasă, mă interesez de inundaţia din subsol. Nu s-a mai repetat niciodată din dimineaţa aceea. Cum nimic nu pare să se întâmple degeaba, încă mai aştept clarificări: de ce s-a produs inundaţia, de ce m-a raportat Neil şefei mele pentru un motiv mărunt, de ce eu nu aş fi făcut la fel nici pentru un motiv serios, de ce s-a supărat Tom pe mine, de ce, de ce... Şi, în sfârşit, de ce înfloresc magnoliile înainte de a face muguri?

Spre seară, mă las să cad pe un scaun în grădină, îmi îngrop ochii în magnolii şi nu mai clipesc de teamă să nu le scutur de petale. Sunt de acord că din greşeli învaţă omul dar ceva în aer, îmi povesteşte cu voce tare gândul. Este vântul care îşi loveşte hotărât capul de garduri şi nu renunţă să-şi facă iar şi iar acest rău, şuierând: „Spuneţi-mi unsprezece mii de motive să nu mai dau referinţe bune şi mă opresc!" S-a lăsat întunericul, vântul s-a potolit şi după ce sting vocea interioară, aud cum plesnesc mugurii din inimile arborilor   .

Luminiţa SUSE