Lansare: "SACRIFICIUL MIRĂRII"

Lansare: "SACRIFICIUL MIRĂRII"

 

Născută în Bucureşti, după absolvirea Facultăţii de Matematică - secţia de Informatică, Universitatea din Bucureşti, lucrează între 1983 - 1992 la ICPE ca ananlist programator, pentru ca între 1992 - 1995 să fie asistent universitar la Catedra de Matematici a Politehnicii Bucureşti. Din 1995 locuieşte în Ottawa, lucrând ca software engineer.
Dar, pe lângă matematicii, ca şi Ion Barbu, Luminiţa a avut o mare pasiune: poezia. După ce în perioada liceului face parte din cenaclul „Săgetătorul" (poeziile ei fiind incluse în antologia cenaclului), participă la tabere de creaţie, emisiuni TV şi radio, primeşte premii la „Tinere Condeie" şi publică în revista „Foie pentru minte, inimă şi calculator", începând cu 2000 devine extrem de activă. Cenzor şi redactor al site-ului interactiv de literatură , a postat pe alte situri  şi www.clubliterar.com), dar mai ales a publicat trei volume de poezie: Anotimpul Licuricilor (2001), Sacrificiul mirării (2002) şi Geometrii singulare (2003).
În acest număr o introducem pe Luminiţa cititorilor noştri prin cel de-al doilea volum publicat.  

Redacţia

„Sacrificiul Mirării"
sau antinomia la Luminiţa Suse

 

Volumul de poezie din 2002 al Luminiţei Suse poartă numele de „Sacrificiul Mirării" şi este, după cum o arată şi titlul „o continuă mirare pe parcursul a 96 de pagini". Pot spune cu infatuare totală că, citind şi acest volum, de-acum ştiu totul despre Luminiţa, cea cu ochii mari, care în fatala clipă în care se va percepe nemirată probabil că se va mira enorm de propria ei blazare...

...Luminiţa Suse îşi construieşte discursul poetic pe tensiuni, de cele mai multe ori acestea fiind tensiuni nu atât lingvistice cât ideatice...

...Antinomiile Luminiţei Suse au valoare de ligamente, ce servesc articulării şi enunţării uneia dintre dilemele „Mirării vitale" sau a „Mirării din te miri ce" şi nicidecum a soluţionării acestora...

...Raportată la maniera  sa de a alege cuvintele, Luminiţa Suse este o sclavă a sinonimiilor ştiinţifice, deformaţia sa sinonimică ducând la antinomii ce structurează poeme întregi...

...Marea artă a Luminiţei Suse este de a amesteca unul dintre modulurile perechilor logice cu un altul, de la perechile antinomice, ceea ce reiese fiind însăşi poezia aceasta, vie, fremătândă şi ce e cel mai interesant poate, o poezie care în câteva clipe, după parcurgerea sa este foarte posibil să nu o mai recunoaştem, şi să ne „mirăm" şi noi la rândul nostru... 

...În concluzie, „Sacrificiul Mirării" este un exerciţiu de lirică feminină, fără nici cea mai mică îndoială, un volum sintetic în care discursul literar este depăşit la fiecare pas de unul anamnetic, dovadă ultimile foi pe care poate fi citit haiku după haiku, ca într-un templu căzut pradă nevorbei. Asemănările cu scriitura sa anterioară sunt ieşirile pe câmpul de bătaie, negarea concretului, licenţierea ştiinţei, pe care poeta o foloseşte atât cât să poată deschide polemica şi toponimizarea refugiilor sale...

...Nu foarte neaoş românesc, deloc social sau urban, absolut deloc de tranziţie, „Sacrificiul Mirării" respiră aer curat, chiar dacă refugiul întru sacrificiu cere aer rarefiat.

Bogdan Geană
(recenzie apărută în "Caligraf", Martie 2003)

 

Sacrificiul mirării

Şi m-am abandonat
aer naiv vidului însetat
iris crud retinelor flămânde
hrană vie privirilor fecunde
mugur de şoaptă la ureche
intuiţie nudă anotimpului
pentru sâmburele pereche
din pântecul fructului.

Am ars în zbor de mii de ori
cu penele aripilor disperate
să-ţi fie zâmbete de meteori
pe orizontul sterp, în noapte.
Am râs, am plâns şi am rescris
povestea licuriciului clarvăzător
şi am zburat cum ne-a fost scris
mirare coaptă într-un singur dor.

 

Definire relativă

Fără tine
sunt licuriciul
din buzunarele întâmplării
aşteptând să fie
reîntrupat ofrandă
în altarele sacrificiului.

Cu tine
sunt întregul
ce transcende sensul vieţii
încercând să fie
umplutură de lumină
din buzunarele sorţii.

Nimic nou

Nimic nou nu-ţi va aduce
cuvântul,
prin trista-ţi privire trece
abrutizant, numai vântul.

Nimic nou nu te înalţă
mai presus de mine
şi Luna-mi de gheaţă
de parcă în aspru-i halou
mi-e scris să iubesc
nimicul cel nou.

Al doilea obraz

Încărcaţi cu dojeni
pomeţii cariatidelor
ning micaşisturi
sub dalta luminii
cioplind truisme
din gheaţă.
Doamne,
la cine se-ntoarce
obrazul acestei statui
învineţit de viscolul
iertării
degerat în fructiera
cu pârguite gutui?

Mă ştii

Desigur, ştii despre mine
c-adun melci de pe trotuare
şi îi aşez pe frunze ca să zboare,
simţi că mi-e frig aproape tot anul
de parcă iarna-i cuibărită în părul meu,
ştii că eliberez prin parcuri
şoriceii din capcane,
de-aceea mă-tâmpină şi-nsoţesc
în singuratice plimbări.
Îmi ştii adresa dar nu-mi scrii
şi-ţi mulţumesc,
orice cuvânt îţi pare, de departe,
banal ori nefiresc
şi ai dreptate...
Doar tunetele-au rezonanţă-n spaţii largi
doar vântul se joacă scâncind smintind
în ruginite balansoare de copii.
Lumini nesăbuite se scaldă-n iazuri vagi
iar când le cuminţeşte duhul nopţii
clipocesc nemulţumite
şi gândurile tale se supun
doar până-n zori
când o să te grăbeşti să uiţi
că ai avut un vis frumos.

Ea are ochi violeţi

Moartea e o zână cu ochi violeţi,
dansează serafic în pustiul din şesuri,
poartă în tolbă resemnate săgeţi
culpabile de-atavice neînţelesuri.

Încolţeşte răzvrătită sub ierburi
soră de cruce cu afânatul pământ,
mâinile-i se descompun în adâncuri
şi urcă prin seva copacului sfânt.

Aleargă-ntr-o nestăpânită cvadrigă
atât de aproape-i sunt iepele neostenite
încât din buze şuieră ţurţuri când strigă
cu biciul mi-atinge glezne nebănuite.