Bătălia pentru Basarabia

Bătălia pentru Basarabia

Aşa şi-a denumit Adrian Dinu Rachieru cartea apărută în 2000, ca primă ediţie a acestei scrieri. în 2002, la aceeaşi editură 'Augusta', a aparut o a doua ediţie a cărţii, actualizată şi îmbogăţită. Motto-ul solemn, dar licărind speranţe nebănuite, semnat de un nume pregnant în istoria noastră, cel al lui Nicolae Iorga, face ca începutul să fie abrupt şi să ne ducă cu gândul la o mocnită chemare la luptă, care nu se lasă parcă strigată în gura mare, dar care se ghiceşte încă din titlul acestei cărţi, scrisă fără rezerve, de un om care, deşi cu peniţa în mână, arată ca un soldat cu baioneta în spate: 'O, clopote basarabene,/ Se va întoarce iar o zi/ în care vă veţi auzi/ Subt steagurile pământene?' O simplă lectură a eseurilor care compun cartea,

BATALIA PENTUR BASARABIA

Aşa şi-a denumit Adrian Dinu Rachieru cartea apărută în 2000, ca primă ediţie a acestei scrieri. în 2002, la aceeaşi editură 'Augusta', a aparut o a doua ediţie a cărţii, actualizată şi îmbogăţită. Motto-ul solemn, dar licărind speranţe nebănuite, semnat de un nume pregnant în istoria noastră, cel al lui Nicolae Iorga, face ca începutul să fie abrupt şi să ne ducă cu gândul la o mocnită chemare la luptă, care nu se lasă parcă strigată în gura mare, dar care se ghiceşte încă din titlul acestei cărţi, scrisă fără rezerve, de un om care, deşi cu peniţa în mână, arată ca un soldat cu baioneta în spate: 'O, clopote basarabene,/ Se va întoarce iar o zi/ în care vă veţi auzi/ Subt steagurile pământene?' O simplă lectură a eseurilor care compun cartea, dovedeşte buna ducumentare a autorului, care citează şi aminteşte surse multiple, argumentând-şi concluziile în fiecare plan - istoric, literar-cultural, socio-politic şi chiar sufletesc. întortocheata poveste a provinciei noastre, o bucată de pământ care face naveta între stăpâniri mai mult sau mai puţin nepăsătoare, începe undeva pe la 1812, prin 'actul oficial de cesiune' cu care Poarta otomană 'mută' Basarabia în Rusia, ignorând proprietarul legitim, adica Moldova. Prin 1878, Mihai Eminescu )redactor la Timpul în acea vreme) taxează cererea Rusiei drept 'strigătoare la cer', ironizând problema onoarei imperiale şi pretextul graniţelor naturale, convocate zgomotos ca argumente forte ale diplomaţiei ţariste, face constatarea amară că pentru unii, ignorând cu nonşalanţă istoria, 'Dumnezeu a făcut lumea la 1812!'. Poetul avertiza că acest 'petec de pământ' nu are nici un echivalent, că el este tăria noastră şi ni se cuvine! Cu 'documentele în mână', într-o argumentare strânsă şi cu o explicabilă înverşunare polemică, Eminescu invocă inflexibil dreptul nostru istoric. Argumentele morale, constată el, sunt de partea noastră. Basarabia, patria istorică, e 'bucată din patria noastră străveche'; acest pământ 'cucerit cu plugul' înseamnă chiar 'misiunea noastră istorică'. Tot ce a scris încă în acele vremuri poetul, este mai mult decât actual şi i-a pus în nenunmărate rânduri pe politicienii noştri în incurcătură. Poate fi poetul nostru naţional un naţionalist-extremist? Pun scrierile sale în pericol mult dorita noastră aderare la Europa? Cu siguranţă că nu. Unul dintre eseurile cărţii luate de noi în discuţie, 'M. Eminescu: doctrina naţionalismului organic', ne argumentează acest lucru cu un lux de exemplificări. Rachieru ne îndeamnă să ne reîntoarcem la Eminescu redescoperind prospeţimea textelor prin lectură, dincolo de colbuitele clişee didactice, dincolo de avalanşa de sinteze şi analize gata preparate pentru ingurgitare. Să ne reîntoarcem la text şi să evităm mortificarea! Discutat pasional, confiscat şi deformat, anexat şi răstălmăcit, Eminescu ne obligă să cunoaştem tot ce a rămas de la el. Fiecare scriitor e dator să ajungă la Eminescu. Principala cauză a războiului purtat de unii exegeţi este dramatismul de care dă dovadă actualitatea poetului naţional. Tulburele context postrevoluţionar repetă scenariul trist al dezorientării, în conflict cu soluţia eminesciană, aceea de a nu ne lepăda de ideea naţională. Riscăm ca elementul românesc să nu mai fie 'norma de dezvoltare a ţării', cum propunea Eminescu.

Un alt eseu al volumului în discuţie, 'Fuga din Balcani', începe cu un motto din Cioran: Nu te naşti în Balcani fără consecinţe. Nu poţi sfida geografia atunci când te hotărăşi să alegi între Est şi Vest. Orientalizată, acuzată pentru uşurătate şi humor iresponsabil, ţara se confruntă cu aberaţia schizoidă a formelor fără fond. Diagnosticul maiorescian este, vai, valabil! 'Maimuţăreala', dorinţa imitaţiei si sincronizarea pripită au răbufnit în ultimii ani, agravând imaginea României. Se menţine, din păcate, acea dualitate europeană, 'cele două Europe' există în continuare. Autorul considera că, pentru a putea vorbi, cu adevărat, de o mentalitate europeană nu e suficient ca Estul să dorească integrarea, trebuie ca şi Vestul, permeabilizându-se, să facă efortul de a cunoaşte şi integra valorile Estului. Concluzia celui de-al patrulea eseu al cărţii este aceea că fuga din Balcani nu este posibilă. Scriierea contiună cu un alt eseu 'Omul cioranian şi "rugăciunea negativă"', în care filosofia lui Cioran, dureros de lucidă, este în centrul atenţiei. Rachieru îşi incheie cartea cu un profil Mihai Cimpoi, cunoscut eminescolog, istoric şi critic literar din Chişinău. 'Stâlp' al vieţii culturale basarabene, Mihai Cimpoi are o încredere absolut tonică, fiind convins că invocata logică a istoriei va face dreptate unui neam răbduriu, greu încercat. Rezistenţa basarabeană, pendulând de la un exil la altul, cu inevitabile compromisuri, şi-a aflat reazemul în limbă şi tradiţie, renăscând spectaculos şi miraculos. Autorul ne pune )sau îşi pune?) o întrebare pe cât de logică, pe atât de tristă: ce folos că suferinţa provinciei înstrăinate, beneficiind acum de o independenţă considerată de unii 'năstruşnică', e însoţită de o politică duplicitară, adâncind conştiinţa schizoidă? Erupţiile moldovenismului au alterat conştiinţa naţională şi ne-au aruncat îndărăt în tunelul istoriei, într-o fază preunionistă, temporizând împlinirea unui ideal după care tânjim. Abia ultimii ani au trasat, în fine, şi o hartă a românităţii )în sensul reîntregirii sufleteşti). Abia în ultima vreme felurite ligi şi asociaţii, beneficiind de un firav sprijin guvernamental, inventariază aceste amânate probleme, descoperind că dincolo de fruntarii vieţuiesc români. Această reîntâlnire urmează unui lung abandon, perioadă în care părăsiţii noştri fraţi au încercat să reziste, să-şi conserve fiinţa în pofida diabolicelor mecanisme ale deznaţionalizării. Ne putem întreba dacă nu cumva cărţile, durând o punte între românii din afara României, pot risipi ceaţa istorică? O carte, constatase Iorga cândva, are o 'putere drăcească'; ea împrăştie întunericul şi poate însemna o bătălie câştigată. Fie ca vechea şi hulita noastră dezunire să dea îndărăt, înţelegând că ideea naţională coagulează toate energiile în efortul afirmării de sine. Autorul consideră că împreună, în acest spaţiu-punte, topind atâtea influenţe, favorizând împrumuturile şi adăugirile sufleteşti, putem păşi într-o altă Europă, de o mare sensibilitate plurietnică, în care alinierea la standardele internaţionale să funcţioneze în regim de reciprocitate.

Magdalena Motz, Munich