Mitul lui Iona

 

 

 

 

Eroul lui Sorescu este opusul omonimului său biblic, închis pentru necredinţă şi eliberat după pocăinţă, fiind înghiţit de chit pentru că voia să fugă de misiune. Nu are nici o şansă de salvare, astfel încât, sfârşeşte tragic, sinucigându-se. „Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”, spune autorul.

Interviu cu poetul Adrian Munteanu, 25 iulie 2010

 

 

 

 

 

1 Cine sunteţi domnule Adrian Munteanu?

Ceai şi poezie – Cristina Stefan şi Adrian Grauenfels

Ceai cu Adala - prezinta: MARIA SAVA

                         Ceai şi poezie – Cristina Stefan şi Adrian Grauenfels

 

Simţim poezia aşa cum simţim apropierea unei femei sau a unui munte sau a unui golf la ocean şi pe care, cred, le simţim imediat.”(Borges)

 

Ceai cu Adala

 

Gândul serii

”Când Iacov a fost adus să se odihnească în Iosif și, astfel, soarele a fost unit cu luna, atunci a început o făurire de urmași, tatăl fiind Iosif. Căci acel râu curgător veșnic este cel care aduce roade pământului și din care generații sunt răspândite în lume. Iar soarele, chiar și când se apropie de lună, nu poate vedea vegetația fără ajutorul acelui  rang cunoscut  de Cel Drept (Tzaddik, înțelept).”

Zohar, II180A

Recviemul din stepa UN ARTICOL DE MIRCEA IORGULESCU

 

 

Recviemul din stepa

Un articol de MIRCEA IORGULESCU

Cultura literară | | NR. 262 din 25-februarie-2010

 

 

 

”Zăvorăște, Grecia, în inima ta!”

”Zăvorăște, Grecia, în inima ta!”  aceste cuvinte au fost rostite cu două secole în urmă de poetul național al Greciei, Dionysios Solomos, atunci când Semiluna turcească se întindea peste Acropole și peste întreaga Peninsulă Balcanică. Sunt cuvinte simbol care fascinează și îndeamnă la meditație și la acțiune. ”Zăvorăște Grecia în inima ta” înseamnă să te identifici cu patria, să-i trăiești tristețile, bucuriile și aspirațiile.

Takis Varvitsiotis- Este prea albastru cerul

Takis Varvitsiotis este una dintre vocile liricii neoelene cea mai autentică și cu mare impact atât la publicul cititor grec, cât și la cel din afara granițelor țării. S-a născut în 1916 la Salonic și adebutat în 1949 cu volumul de poezie ”Frunze de somn”. Om de o vasă cultură, stăpânește un limbaj metaforic clar, limpede, lipsit de înflorituri pentru a reda teme universale precum iubirea, visul, credința, bucuria. A fost distins cu numeroase și prestigioase premii naționale și internaționale- între care și Premiul Herder și Medalia de Aur a Comunității Europene.

solilocvii

”Interesant este cum funcționează învinovățirea ca armă în economia răului mundan. De vreme ce nimeni nu e perfect, tabăra binelui poate fi oricând atacată prin învinovățire. Aceasta poate fi reală sau imaginară (falsă) individuală ori colectivă, esențială ideologică) sau accidentală (atacuri ad hominem, calomnii, mutarea luptei în domenii străine ca cinstea, moralitatea etc.) țintită direct sau în rude, prieteni trecut. Recurgând la învinovățire, răul obligă binele să se dezvinovățească, să se apere.

Layla

Auzind că un poet beduin pe nume Qays se îndrăgostise fără nădejde de Layla și își pierduse mințile pentru ea (de aceea i se spunea Majnun- Smintitul), Harun al Rașid, faimosul calif al abbasizilor, a devenit curios în privința femeii care pricinuise atâta nefericire. Trebuie să fie o ființă deosebită s-a gândit el. O femeie cu mult deasupra altora. Pesemne o fi vreo zână fără pereche.

Eros, Philia și Agape

A iubi, în plan spiritual înseamnă a recunoaște un alt suflet care vine în completarea sufletului nostru, ceva din afară care ne completează și ne prelungește făcând să iasă tot ce-i mai bun din noi. Iubirea este ecoul uman al iubirii lui Dumnezeu. Iubirea nu este o funcție în plus a corpului precum mâncatul, dormitul, respiratul, ea este un nutrient esențial pentru ane susține sufletul. Nu încetăm să iubim vechii prieteni atunci când apare altul, nu abandonăm un copil când îl avem pe al doilea.

Pages

Subscribe to Revista Atheneum RSS