Dr. Cornelia Păun Heinzel: „Povestea măştilor veneţiene”

 

 

 

Imediat ce Sorana a păşit în oraşul lagunelor, al romantismului, al iubirilor supreme şi al celor mai crunte trădări în dragoste, Veneţia,tărâmulrăsărit din apă,a avutsentimentul cătrăieşte într-o lume miraculoasă,în care timpul parcăs-a oprit din mersul său firesc, căpluteşteîntr-o atmosferăpătrunsă de spiritul medieval, în care cavaleri şi domniţe dau viaţă celor mai grandioase castele şi palate, ce păreau a fi înghiţite de apa ce le traversează nestigherită, de la un capăt la celălalt. Combinaţiaincredibilăde apăşilumină, dădea magieşifeerielocului. Iar mirajulVeneţiei,oraş al luminiidar şi al întunericuluia făcutca fiecareclipătrăităînaceastăfermecătoarelagunăsărată a MăriiAdriatice, să fie simţitălamaxim.

 

Părinţiisăiau ales acest fascinant loc, ca destinaţie, pentru vacanţa intersemestrială din februarie, ademeniţi de faima şi istoria magicului oraş.Şi bineînţeles că s–au îndrăgostit de acesta de la prima vedere... de faţadele... de zidurile scorojite ale clădirilor, grave, decăzute... dar în acelaşi timp mândre şi somptuoase, purtând cu nobleţe amprenta timpului.

 

Ĩn acest oraş de legendă care părea cănu oboseşte şi nu doarme niciodată, Sorana avu impresia că feţele caselor care se oglindesc în apăîşi spun propriile poveşti, cepăreau a ascunde secrete incredibileşi propria istorie, încremeniteparcăîntr-un alt timp.A fost imediat încântată de plimbarea cu gondola, dar,în acelaşi timp, obosită de drum, adormi.

 

Deodată, Soranasimţi cum cineva o atingedelicatpeumăr.

 

-      Ce facetiaici, îngondolă, frumoasădomnisoara? Eusunt Andrea, fiulducelui de Torino. Aţivenitla carnaval?

 

Sorana se frecăla ochicupalmeleşicândîideschise,văzu un adolescentfrumos, brunet, înalt, într-un costumde prinţmedieval, cu o mascăaurie, cupaieteşipene de păun, înmână.

 

-              Da, dar undesuntpărintiimei?întrebăfatanedumerită.                                         - V-aţipierdutde ei? Nicioproblemă. Văvoiînsoţi eu să-igăsiţi. Străduţeleoraşului, îngusteşiîntunecatesunt ca un labirint,,în care este dificil a le da de capăt. Eu le cunoscînsăfoarte bine. Iar plimbareasigurvă va plăcea.Ce poate fi mai romanticdecât o plimbarecu gondola peCanalul Grande, printrepalate, biserici, case somptuoase, cuceruldeasupranoastră, acompaniaţi de un gondolier care ne cântă...

 

-              Dar ce mascăfrumoasăaveţi! exclamăfata.

 

-              Vă place? V-o dăruiesccuplăcere!spusefiulducelui.

 

Sorana a fost încântată de plimbarea cu gondola, printre minunate clădiri aparţinând altor timpuri, printre străduţele înguste ale oraşului. Traseul i-a condus către kilometrul 0 al Veneţiei: piaţa San Marco.

 

-      Oprim puţin aici, spuse Sorana şi scoase din buzunarul hainei un corn. Ĩl fragmentăşi hrăni câţiva porumbei cu fărâmiturile.

 

-      Povestiţi-mi despre carnaval! De când se organizează aceasta fastuoasă sărbătoareîn oraş? întrebă fata.   

 

-      De zece ani. Secolul nostru, al Xlll-lea, marcheazăînceputul Carnavalului, răspunse adolescentul.

 

-      Dar suntem în 2015! exclamă fata.

 

-              Cred că glumiţi. Veneţia a fost întotdeauna renumit în epoca actuală, medievală, pentru balurile sale fastuoase şi pline de farmec, cu prinţese şi ducese de o frumuseţe rară. Dar cea mai minunată era însăşi fiica dogelui. Când împlini şaisprezece ani, dogelui s-a gândit că poate şi ea să vină pentru prima dată la bal. I-a comandat de la Paris o rochie delicată de dantelă şi o pălărie minunată.

 

Şi iată că a venit şi ziua mult dorită a balului. Când fiica ducelui intră în sala de dans, toţi rămaseră înmărmuriţi de frumuseţea ei. Prinţii, ducii, marchizii numai cu ea doreau să danseze.Atunci toate femeile prezente la festivitate s-au supărat foarte tare. Oricare dintre ele pălea în faţa frumuseţii Rosinei, fiica dogelui. Dar cel mai tare le-a durut faptul că au rămas nedansate.

 

În zilele ce au urmat balului s-au strâns toate şi s-au gândit ce să facă. Fiica altui duce, Carla, invidioasă foc pe Rosina propuse atunci, ca la bal, totdeauna toţi să poarte măşti, ca să nu le eclipseze aceasta, cu frumuseţea ei.

 

Toate persoanele s-au gândit să-şi facă măşti cât mai minunate şi mai atrăgătoare, viu colorate, cu pene de păsări exotice, din mătăsuri şi catifele scumpe, împodobite cu dantele şi paiete. Şi la următorea sărbătoare, toţi au fost uimiţi de frumuseţea măştilor, încât nu a mai rămas nicio ducesă, prinţesă sau altă fată nedansată. Astfel, carnavalul a devenit în acest loc o tradiţie.

 

-       Ce poveste minunată! exclamă Sorana.

 

- Priveşteînfaţă”PoartaSuspinelor”! O vechelegendăspunecă,dacătrecicu gondola pesubaceastăpoartăşisăruţipersoanaiubită, dragostea va învingeoriceobstacoleşi va fi eternă, spuse Andrea. Şi se apropieîncetde Soranaşidorisă o sărute…

 

-      Sorana, ce faci? Este târziu! Ai dormit atât de mult! se auzivoceadulce a mamei.

Fatadeschiseîncetochii larg. ”Deci afostnumai un vis!”gândiea. Priviapoipernadinapropierea saşizărimascaauriecupaieteşipene de păun…