Elfriede Jelinek - Amantele

Elfriede Jelinek - Amantele

 

Un titlu foarte sugestiv pentru o carte tristă. Foarte tristă, răscolitoare, care te lasă pe gânduri şi te face să te ruşinezi privind în urmă. Îţi dai seama cu câtă ipocrizie ai trecut prin viaţă, câte compromisuri ai făcut, să fii în rând cu lumea. Elfriede Jelinek e chirurgul. Pe masa de operaţie stă comunitatea pe care o disecă. De sub bisturiul său ies la suprafaţă toate stereotipurile sociale şi forţa lor subjugatoare, stereotipuri pe care le întâlnim în toate comunităţile. Unii le numesc ”rânduială”.  Alţii  ”tradiţie”. Cert este că din momentul în care scoţi nasul în lume, vrei nu vrei, intri într-un imens angrenaj oferind propriul tribut pentru perpetuarea tradiţiei. Două femei : Brigitte şi Paula. Două vieţi trăite în umbra bărbaţilor de care se vor agăţa precum două tulpini de iederă. Brigitte are norocul să lucreze în fabrică. Ea are deja un statut. Însă atâta timp cât nu-i femeia unui bărbat nu-i nimeni.  „dacă are cineva un destin, este vorba de un bărbat. dacă i se face cuiva un destin, este vorba despre o femeie.”  Aşa că, Brigitte a pus ochii pe Heinz. El îi va oferi un viitor. „heinz se numeşte în acest caz special viaţa. viaţa adevărată nu numai că se numeşte heinz, ea şi este heinz. în afară de heinz nu există nimic. ceva ce este mai bun decât heinz este cu totul intangibil pentru brigitte, ceva ce este mai rău decât heinz nu-i trebuie lui brigitte.” Brigitte nu-l iubeşte pe Heinz, mai degrabă, îl detestă. Nici Heinz n-o iubeşte pe Brigitte şi, atâta timp cât viitorul îi este asigurat, Heinz are dreptul să ţintească mai sus. ” heinz se joacă adesea cu gândul să-si ia pe altcineva, care are ceva de oferit, cum ar fi bani gheaţă sau spaţiu pentru un local adecvat de prăvălie. brigitte are de oferit un corp. brigitte are sâni, coapse, picioare, şolduri şi o păsărică. pe astea le au şi altele, uneori chiar de o calitate superioară. brigitte îmbătrâneşte tot mai mult şi devine tot mai puţin femeie. concurenţa întinereşte tot mai mult şi e  tot mai mult femeie”.   Ca orice femelă, Brigitte ştie din instinct că pe orice mascul îl poţi cuceri numai gâdilându-i orgoliul, spunându-i cât de frumos, de deştept, de grozav este. Şi făcându-i declaraţii de dragoste. Şi Brigitte se jură că nu mai poate trăi fără el. Că-i soarele vieţii ei. Deşi lui Brigitte îi este scârbă de Heinz. De corpul lui gras şi alb faţă de care simte repulsie de fiecare dată când fac sex. Însă e fericită în acele momente. Ştie că doar aşa îl poate lega pe Heinz. Mai ales dacă i-ar face şi un copil. Atunci toată viaţa ei ar căpăta sens. Ar fi cineva. Ar fi nevasta ui Heinz. Ar fi mama copilului lui Heinz. Şi întreaga comunitate ar respecta-o. De aceea unicul ţel al Brigittei este acum să-l atragă pe Heinz în pat, să-i facă un copil şi s-o ia de nevastă. Să-i fie pur şi simplu amantă, la dispoziţia lui, oricând, în aşa fel ca Heinz să ajungă dependent de existenţa ei. ”păcat că brigitte îl urăşte atât de tare pe heinz”. 

Brigitte e ca un alergător de cursă lungă. Ştie că trebuie să depăşească toate obstacolele şi să reziste până la capătul cursei. Un prim obstacol este însăşi familia lui Heinz care nu dă doi bani pe Brigitte. Mai ales mama lui Heinz  care consideră că Brigitte nu-i de nasul fiului ei. Într-o bună zi Heinz va ajunge antreprenor şi are nevoie de-o nevastă dintr-o familie bună. Aşa cum este Susi. Şi Susi este un obstacol în calea Brigittei, iar Heinz a început să viseze şi el la ea. Susi e femeie şcolită, nu o simplă croitoreasă ca Brigitte. Susi are idealuri şi are tot ce-i trebuie, n-are nevoie de Heinz s-o facă femeie, s-o facă cineva. Lui Susi chiar îi este milă de Brigitte, când vede câte îndură de la Heinz şi de la familia lui. Însă Brigitte o urăşte pe Susi şi-ar vrea să-i dispară din drum cu toate ifosele ei despre iubire.Chiar şi tolomacul de Heinz se lasă cucerit de Susi. Heinz face sex cu Brigitte şi se gândeşte la Susi. Numai că Susi nu-l ia în serios pe Heinz. Suzi îşi doreşte un intelectual fin, asemeni ei, nu o brută ca Heinz. Norocul Brigittei !  În cele din urmă, Brigitte rămâne gravidă. Heinz o ia de nevastă şi astfel micul Harald întregeşte destinul mamei sale. Totul s-a petrecut aşa cum îşi dorise Brigitte. Heinz a devenit un înfloritor om de afaceri. Brigitte a crescut precum o pâine, s-a îngrăşat şi acum e din nou gravidă. Pântecul ei şi-a făcut datoria. Brigitte -iedera e bine agăţată de stejarul Heinz. „zicala veche spune că femeile sunt născute pentru durere, iar bărbaţii sunt născuţi pentru muncă: fiecare şi-a încleştat dinţii în trupul celuilalt şi sălăşluieşte acolo ca un vandal, trăieşte şi se hrăneşte din el, asta se numeşte o simbioză.” Heinz înfloreşte datorită bucătăriei lui Brigitte. E deja gras ca un porc. E mare om de afaceri. Acum Gitti e cineva. Împrăştie în jurul ei calm şi linişte. E convinsă că şi-a îndeplinit misiunea de femeie pe pământ. A abandonat şi fabrica pentru a se dedica copiilor şi lui Heinz. A ajuns stăpâna casei şi pentru că a creat o familie numai a ei atât de mare, a trebuit să-i dea afară din casă pe părinţii lui Heinz şi să-i trimită într-o cămăruţă ; destul de ajuns pentru doi bătrâni. Şi Heinz e fericit acum E mulţumit de alegerea făcută. Nici nu-şi poate închipui viaţa fără Brigitte. Ce-ar fi putut face el, un antreprenor, c-o intelectuală ca Susi ? Acesta a fost drumul Brigittei.

Cealaltă eroină a romanului este Paula. Paula este de la ţară şi are doar 15 ani.Visează să ajungă croitoreasă, deşi mama sa o îndeamnă să se facă  vânzătoare sau casnică. A abandonat şcoala, dar speră să găsească un bărbat care să-i dea identitate, s-o facă femeie, să fie şi ea cineva în societate. Dacă Brigitte a fost exemplul pozitiv al femeii care îndură orice să-şi atingă ţelul,  Paula este exemplul negativ. Paula îndrăzneşte să viseze la iubire. ”paula visează ca toate femeile la dragoste. toate femeile, inclusiv paula visează la dragoste...piatra de temelie e pusă chiar din şcoală. că paulei chiar îi trece prin cap să compare dragostea cu flori, cu muguri, cu ierburi şi mirodenii e o urmare a anilor când era la şcoală. că paula leagă dragostea de senzualitate e o urmare arevistelor pe care îi place să le citească. a auzit deja cuvântul sexualitate, dar nu l-a prea înţeles”.  Paula greşeşte profund. Ea aşteaptă să fie aleasă, să fie preţuită, să fie iubită. Uneori merge la dans şi se întâlneşte cu Erich, cel mai frumos băiat din sat. Erich e lemnar şi-i râvnit de toate femeile. Are 23 de ani, n-are prea mult creier şi-i place să bea. Dar Paulei nu-i pasă. Începe să vadă că nu numai croitoria e bună s-o scoată din sat, ci şi dragostea. Îl vrea pe Erich şi deja se imaginează gravidă. Aşa o să ajungă casnică şi–o să poată spune ca şi celelalte femei: “al meu”, când va vorbi despre Erich.

Lui Erich, însă nu-i pasă deloc de Paula. Dacă ar fi să aleagă între Paula şi motocicleta sa, Erich ar alege cu siguranţă, motocicleta. ”erich e ceva cum ar fi tatăl paulei, sau fratele paulei, sau cumnatul paulei ceva care împarte în stânga şi în dreapta bătaie şi se îmbată, chiar dacă până acum nu a avut ocazia, pentru că până acum el însuşi a fost mereu cel bătut ; dar dacă va avea acum, în curând, ocazia s-o facă, adică o femeie, ceea ce încă nu ştie...”Paula speră că Erich va învăţa într-o zi să se poarte precum eroii de la cinema. Mai ales că e un bărbat frumos asemeni actorilor, plin de virilitate. Dar şi Erich are o mamă. Şi-o bunică. Amândouă îl păzesc pe Erich să nu cumva să pună Paula gabja pe băiatul lor. Până la urmă dorinţa învinge. Erich e bărbat şi ca toţi bărbaţii are nevoi. Şi Paula e la îndemână. Mai ales, când lipsesc turistele venite să viziteze pădurea din apropierea satului. În cele din urmă, burta Paulei începe să se umfle. Însă familia lui Erich - mama, bunica strigă în gura mare că Paula le va trece pragul doar păşind peste cadavrele lor. În cele din urmă familia Paulei şi familia lui Erich cad de acord să facă nuntă. Erich descoperă că Paula e femeie-iederă, e dependentă de el şi, în acest caz, va trebui să stea la cheremul lui. Asta-i o nouă senzaţie pentru Erich, care-i sporeşte stima de sine.  Din clipa în care o aduce pe Paula acasă cu tot cu burtoiul ei mare , Erich conştientizează că va trebui să muncească şi pentru Paula şi pentru conţinutul burţii ei. Aşa că mai bine merge la cârciumă să bea şi să uite. Şi nenorocita de Paula va da naştere la o altă paulă. Nici o bucurie pentru Erich. Micuţa va merge în casa mamei sale să crească. Paula şi-a consumat toată iubirea în acest război surd. Erich n-a iubit-o niciodată. A avut pur şi simplu nevoie de-o femeie.  Şi mai are nevoie din când în când, atunci când e treaz. Şi burta Paulei creşte din nou. În cele din urmă Erich o ia de nevastă.”paula şi-a agăţat destinul de erich, ceea ce-i va atârna ca o piatră de moară de gât”.  Paula şi Erich primesc o cămăruţă de la părinţii Paulei în care să locuiască cu cei doi copii. De la lipsuri şi de la mizerie cearta se ţine lanţ. Erich pleacă la cârciumă, se îmbată şi când vine acasă, dacă se mai poate ţine pe picioare, o bate pe Paula. Paula nu mai visează la nimic. Nici măcar la dragoste. Până la urmă strânge câţiva bănuţi şi-şi cumpără o maşină să se poată descurca mai uşor cu cei doi copii mici. Satul începe să fie cu ochii pe Paula din clipa în care ia în mână frâiele casei.”satul şi romanul foileton spun că femeia trebuie să păzească acasă soba, s-o păstreze caldă şi să n-arunce în ea gunoiul”.  Paula se gândeşte să scape de sărăcie, se gândeşte la binele copiilor şi-a lui Erich şi decide să facă bani. Croitorie n-a învăţat, şcoala a abndonat-o aşa că nu-i rămâne decât tot ceea ce-a avut : corpul ei. E tot ce are şi poate să vândă. Află  satul, află alcoolicul Erich şi divorţează de Paula. S-au dus toate visele Paulei. Şi totuşi trebuie să trăiască. Lasă copiii în grija părinţilor şi se angajează la fabrica de unde se salvase Brigitte. Iată diferenţa dintre o femeie care-şi cunoaşte interesul precum Brigitte şi una cu gărgăuni în cap care spera să găsească iubirea, aşa cum a făcut Paula. Şi pentru una şi pentru cealaltă viaţa merge înainte, lucrurile au intrat în normalitate. Diferenţa constă în rezultatul obţinut de fiecare în parte, deşi au găsit aceeaşi cale ”de-a intra în rândul lumii ”. Mii de paule şi de brigitte îşi croiesc viaţa după modelul celor două eroine spre binele comunităţii, întru perpetuarea speciei.  La finalul romanului, constat că stilul alert, biciuitor al autoarei, molipseşte. Firilor romantice nu le este indicată o astfel de lectură. Nu de alta, le zdruncină visele, sau mai ştii ? le face să se privească în oglindă. Fără să fiu adeptă a feminismului, sunt de partea autoarei în ceea ce priveşte ”viziunea cutremurătoare şi lucidă asupra condiţiei precare a femeii în societatea modernă ”. Am avut şi am zeci de exemple încât să pot spune că trăim într-o societate misogină în care femeia nu-i nici pe departe un partener respectat.

 

Bibliografie : Elfriede Jelinek, Amantele, Editura Polirom, 2006

 

Cenaclu Literar: