Și aseară

Casa visului tău s-a răsturnat în

groapa cu năluci,

în robia libertății, în lutul obosit.

Și în locul peșterii cu dumnezei ai

crescut durere de catifea.

De ce n-ai udat-o cu apa potopului?

Vezi, s-a ofilit. Ș-acum

rămâi cu melancolia în

nesăbuita plăcere a singurătății.

Îți blestem clipa nebuniei,

a prieteniei deșarte,

zborul pe orizontală.

Vino să-ți ard întrebările

grele, nedumeririle. Să-ți

rup gândul necazului.