Faţada Palatului Banffy din Cluj-Napoca va fi restaurată

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucreşti, Nicholas F. Taubman, va dona Muzeului Naţional de Artă din Cluj-Napoca 30.000 de mii de dolari pentru renovarea faţadei clădirii în care acesta funcţionează

Banii vor fi acordaţi în cadrul unei ceremonii care va avea loc marţi, la Muzeul Naţional de Artă, şi la care vor participa, alături de ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas F. Taubman, preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, primarul oraşului, Emil Boc şi directorul general al Muzeului de Artă din Cluj, Livia Drăgoi.

Muzeul funcţionează în Palatul Banffy, care este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură barocă din Transilvania.

Potrivit Liviei Drăgoi, faţada clădirii, care prezintă o loggie, coloane şi sculpturi masive în piatră, din care face parte şi blazonul familiei Banffy, se degradează pe zi ce trece cu mare rapiditate.

Suma acordată de ambasadorul SUA la Bucureşti va fi folosită doar la renovarea faţadei, care dă în Piaţa Unirii, acolo unde este şi Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail, renumită pentru cele 50 de adunări parlamentare pe care le-a găzduit, precum şi pentru faptul că aici a fost botezat regele Matei Corvin.

'Acestea sunt primele fonduri care ne vin din altă parte decât de la Consiliul judeţean', a spus Livia Drăgoi, care a precizat că întregul palat are nevoie de o restaurare urgentă. Aceasta a explicat că s-a început deja efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru restaurarea generală şi refuncţionalizarea clădirii.

'O parte din proiect va fi gata la anul viitor. Restaurarea întregului palat ar costa 9 milioane de euro', a spus Livia Drăgoi.

Directoarea Muzeului de Artă a precizat că prin restaurare vor fi regândite şi anumite spaţii - birourile vor fi mutate în mansardă şi va fi complet reamenajat şi subsolul, care va fi inclus în circuitul muzeal. El va cuprinde spaţii de expoziţie, o sală multimedia şi o cafenea. Curtea interioară a palatului va fi şi ea amenajată astfel încât să poată găzdui diferite evenimente culturale, precum şi o terasă cu un mobilier adecvat.

'Vrem totuşi ca pe toată perioada restaurării să asigurăm activitatea muzeului în condiţii normale', a mai spus directoarea.

Palatul Banffy este un important edificiu baroc, construit în secolul al XVIII-lea, fiind opera arhitectului german Johann Eberhard Blaumann. Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către contele Gyorgy Banffy, palatul este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire pentru stilul baroc din Transilvania.

Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca cu valorosul său patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă. Nucleul acestui patrimoniu este Colecţia Virgil Cioflec, ce reuneşte operele unor artişti precum Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, Camil Ressu, Vasile Popescu etc., dispuse în peste 20 de încăperi.
ROMPRES

Știri Atheneum: