Institutul Cultural Român dela Madrid

Luni, 11 decembrie a.c, secretarul de stat pentru diplomaţie publică, Valentin Naumescu, va participa la inaugurarea oficială a Institutului Cultural Român de la Madrid.

La festivităţile de deschidere va participa, de asemenea, preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici,. Evenimentul va reuni personalităţi spaniole din administraţie, din mediul cultural şi academic, ataşaţi culturali străini, conducerea Institutului Cervantes din Madrid, directori ai unor institute culturale străine la Madrid, precum şi reprezentanţi ai unor Asociaţii de români din Spania care îşi desfăşoară activitatea în domenii culturale şi educaţionale.

Pentru inaugurare, institutul va organiza o serie de manifestări, printre care o expoziţie de tapiserie contemporană românească al cărei curator este Gheorghe Gogescu şi un recital de chitară clasică susţinut de artistul Stan Zamfirescu.

Cu acest prilej, va fi prezentată agenda manifestărilor culturale pe care Institutul Cultural Român din Madrid le va organiza, precum şi activitatea Bibliotecii-centru multimedia.

Până la această dată, România are institute culturale la Varşovia, Londra, Stockholm, Madrid, recent inaugurate, alături de cele de la Paris, Berlin, Viena, Budapesta, New York, Roma, Veneţia, Praga, Tel Aviv şi Istambul, urmând ca, la începutul anului 2007, să fie deschis cel de-al 15-lea institut cultural românesc la Lisabona.

MAE

Știri Atheneum: