Ispasul (Inaltarea Domnului)
In traditia populara Ispas apare ca un personaj mitic care se crede ca ar fi participat la Inaltarea Domnului si la ridicarea sufletelor mortilor la cer. Ziua sa de celebrare este ziua de joi din a sasea saptamana dupa Paste. Se crede ca era un om vesel si de aceea in ziua sarbatoririi sale toata lumea trebuie sa fie cu buna dispozitie. In zona Munteniei, Moldovei si a Olteniei, apare ca patron al casei iar local sunt aduse jertfe sangeroase ale mielului, se taie varful cozilor la vitele cornute iar crestineste sunt inrosite pentru ultima data oua care se jertfesc la randul lor pronuntandu-se ritual “Hristos S-a Inaltat!” iar raspunsul este “Adevarat S-a Inaltat!”. Aceste formule se constituie in acelasi timp si ca formule uzuale de salut pentru aceasta zi in toata Romania crestina. In vechime aceasta zi era una in care se sarbatorea nu numai numele Ispas ci se faceau si targuri si nedei, asa cum apar consemnate in documentele vechi (ex. Targul de Fete de la Blaj). Pentru ca in drumul lor,spiritele celor morti se pot rataci sau ramane pe pamant pentru a se transforma in strigoi ori moroi luand laptele vacilor si facand rau celor vii, in noaptea din Miercurea Baltatelor (practica uitata) si ziua de Ispas au loc o serie de practici magice de aparare precum : culegerea si sfintirea florilor, frunzelor,ramurilor si plantelor de leac( alun, nuc, leustean, paltin,pelin), sunatul apotropaic din buciume, incingerea fetelor si femeilor peste mijloc cu frunze de leustean imbunarea spiritelor celor morti cu ofrande alimentare bogate. Exista deasemenea posibilitatea de a fi savarsite vraji si descantece. Aceasta zi este socotita de comunitatea traditionala a fi un hotar pentru diferite activitati economice precum : incheierea semanatului plantelor, in special a porumbului, insemnarea mieilor prin crestarea urechilor ori urcatul boilor si juncanilor la munte.
Pastele Cailor
In toate tipurile culturale calul este socotit a fi un animal sacru caruia I s-au atribuit mistere divine. Lui i s-au inchinat multe sarbatori iar din acest punct de vedere calendarul traditional romanesc nu face exceptie, ba mai mult in tipul nostru cultural calul apare drept animal totem.
In a sasea joi dupa Paste, calului i se da o libertate absoluta avand in vedere ca este sarbatorit prin Pastele Cailor. El nu este inhamat la caruta , nu este incalecat, poate paste unde doreste. Pentru o ora si pentru o singura data in an caii se satura, acest lucru fiind ingaduit de Maica Domnului. Potrivit legendei, atunci cand s-a nascut Iisus in grajdul batranului Craciun, boii si oile care erau acolo si-au mancat fanul si au adormit. In acest timp caii au tot tropait si nechezat si dupa ce au terminat de mancat fanul ce le fusese dat, au inceput sa manance si pe acela sub care era ascuns Pruncul Iisus de furia nemarginita a lui Irod. Vazand ce s-a intamplat, Maica Domnului i-a blestemat sa nu se sature decat odata in an, de Ispas, oricat ar manca. De atunci aceasta zi mai poarta si numele de Pastele ACailor.
In mod traditional in aceasta zi se faceau odinioara platile amanate ce nu fusesera achitate la Sangiorz, acest lucru generand sensul peiorativ al expresiei “la Pastele Cailor”, adica “alta data”, “mai tarziu” sau “niciodata”. In perioada medievala, in Transilvania, atunci cand populatia minoritara catolica sarbatorea Pastele, romanii cereau caii maghiarilor pentru a-si lucra pamantul iar atunci cand romanii ortodocsi sarbatoreau Pastele, ungurii cereau caii inapoi. In anii in care Pastele cadea si la romani si la unguri in aceeasi zi, era singura zi in care caii se puteau odihni, atunci fiind ziua lor, Pastile Cailor.
Dr. Otilia Pop Miculi
sursa : no14plusminus.ro
Comentarii