Reacţii politice oficiale la anunţul de ieşire de la guvernare al Partidului Conservator

Partidul Naţional Liberal va adopta în şedinţa de luni a Comitetului Executiv al partidului o poziţie oficială faţă de decizia anunţată duminică de PC cu privire la ieşirea de la guvernare, a precizat, pentru ROMPRES, purtătorul de cuvânt liberal Varujan Vosganian.

Partidul Naţional Liberal nu exclude eventualitatea organizării unor alegeri anticipate, a declarat duminică, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, membru în Biroul Permanent Central al PNL.

Declaraţia ministrului liberal a fost făcută după anunţul conducerii Partidului Conservator că această formaţiune politică se va retrage de la guvernare, miniştrii conservatori urmând să îşi prezinte imediat demisiile.

Iorgulescu a opinat că un guvern minoritar, care şi-ar putea pierde majoritatea parlamentară în urma deciziei PC, ar putea rezista până la votul bugetului sau până la iniţierea unei moţiuni de cenzură.

Implicaţiile ieşirii Partidului Conservator de la guvernare vor fi discutate, luni, în Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat, a anunţat, duminică, preşedintele PD, Emil Boc, în timp ce vicepreşedintele democrat, deputatul Cezar Preda, a afirmat, într-o conferinţă de presă, susţinută la Buzău, că ieşirea de la guvernare a conservatorilor nu face altceva decât să limpezească situaţia politică din România.

"Vom continua guvernarea până când vom constata că nu mai avem majoritate nici în Senat, nici în Camera Deputaţilor. Oricare ar fi situaţia, Partidul Democrat se va supune voinţei electoratului şi, dacă va fi cazul, vom merge la urne", a mai spus Cezar Preda.

Ieşirea Partidului Conservator de la guvernare aduce mai aproape posibilitatea alegerilor anticipate, însă Uniunea Democrată Maghiară din România crede că pentru moment este nevoie de stabilitate, a declarat, duminică, pentru ROMPRES, preşedintele UDMR, Marko Bela.

Marko Bela a spus că în cursul săptămânii viitoare ar trebui găsită urgent o soluţie pentru a se evita instabilitatea guvernului, generată de retragerea miniştrilor PC, care ar putea genera situaţii imprevizibile, iar în vacanţa parlamentară din luna ianuarie va trebuie găsită "o soluţie pe termen lung" pentru funcţionarea Executivului.

"Şi noi am avut şi avem nemulţumiri faţă de coaliţie şi faţă de guvern, dar noi susţinem guvernul. În primul rând, până în 1 ianuarie 2007, după părerea mea, cu toţii am fi avut obligaţia de a asigura stabilitatea cât mai mare a guvernului şi a coaliţiei, pentru că este un interes comun", le-a reproşat Marko Bela conservatorilor.

Liderul UDMR a mai criticat poziţia PC de-a lungul participării la guvernare, afirmând că "nici până acum PC nu a susţinut iniţiativele guvernului, au făcut-o numai atunci când ei au considerat că şi propria lor decizie coincide cu iniţiativa legislativă".

Partidul Social Democrat nu are în acest moment în vedere nici un proiect de alianţă politică, însă în perspectivă va participa "la un mecanism de regândire a sistemului politic" alături de orice formaţiune politică ce va sprijini un program social-democrat, a anunţat, duminică purtătorul de cuvînt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu.

"Domnul Tăriceanu (premierul Călin Popescu-Tăriceanu-n.r.) face comentarii că noi vrem să facem alianţă cu PD. V-o spun cu toată seriozitatea şi onoarea că sunt aberaţii! Nu avem în vedere nici un proiect de alianţă, indiferent de gesturile pe care le fac unii şi alţii în legătură cu guvernarea, cu atât mai mult cu cât ne aşteptăm ca şi alte partide să iasă de la guvernare în perioada următoare", a afirmat Cristian Diaconescu.

El a spus că liderii social-democraţi au luat act de deschiderea pe care, conform afirmaţiilor liderului conservator Dan Voiculescu, PC o are faţă de PSD, însă nu doreşte "simple alianţe de conjunctură sau reaşezări pe baze politicianiste" şi în alegerea unui partener de alianţă va ţine cont foarte serios, pe viitor, "de experienţa ultimilor ani".

"Nu vom sprijini programul politic al altui partid pentru că aceste partide, prin ceea ce au făcut în ultimii doi ani, au dovedit incapacitatea de a promova politici publice pentru România şi de a le duce la bun sfârşit", a afirmat senatorul social-democrat.

Potrivit acestuia, gestul PC de a ieşi de la guvernare nu reprezintă decât expresia administrativă a unei situaţii de criză care trenează de mult timp, situaţie generată prin decizia lui Băsescu de a schimba logica şi rezultatele alegerilor din 2004.

"În acest moment, ne aflăm în prezenţa unui guvern minoritar şi este obligatoriu ca premierul, care este şi preşedintele Partidului Naţional Liberal, să adopte o poziţie publică privind situaţia şi modul în care doreşte să guverneze România, dacă mai doreşte acest lucru", a spus Diaconescu.

"Zona socială va fi mai greu acoperită în condiţiile unui guvern minoritar, astfel posibilităţile acestuia s-au limitat şi mai mult./.../ Evaluările noastre sunt că în acest sezon nu s-a făcut nimic, aşa că posibilitatea moţiunii de cenzură rămâne o variantă după discuţia pe buget", a adăugat senatorul social-democrat.

Conform lui Diaconescu, dacă vor fi organizate alegeri anticipate, acestea nu vor avea loc mai repede de toamna anului viitor, deoarece "din punct de vedere tehnic nu se fac iarna, iar din perspectiva Uniunii Europene nu se fac o dată cu alegerile pentru Parlamentul European".

La originea ieşirii de la guvernare a Partidului Conservator stă scandalul energiei şi interesele lui Virgil Măgureanu, unul dintre foştii directori ai Serviciului Român de Informaţii, a declarat, duminică, preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor.

El a afirmat că exclude orice posibilitate de a susţine un guvern minoritar, deoarece o astfel de formulă politică duce la naşterea a ceva "fals". Potrivit preşedintelui PRM, era de aşteptat ca PC să iasă de la guvernare, deoarece această coaliţie a fost creată împotriva regulilor firii.

Preşedintele PRM a precizat că nu poate să se pronunţe în legătură cu data alegerilor anticipate, dar cel mai probabil acestea vor avea loc odată cu alegerile pentru Parlamentul European. C.V. Tudor a mai spus că PRM e pregătit de anticipate, chiar şi dacă acestea ar fi anunţate "peste o oră".
ROMPRES

Știri Atheneum: