Tipuri de viaţă spirituală şi tipuri de cultură - Nae Ionescu

Tipuri de viaţă spirituală şi tipuri de cultură - Nae Ionescu

în definitiv, toată activitatea noastră spirituală constă în a primi indicaţii dintr'o lume obiectivă, în a valorifica indicaţii în raport cu fiinţa noastră spirituală şi în a formula rezultatul acestei valorificări. Adică există o fiinţă a noastră spirituală: ea există ca o realitate, care este un fel de măsură, un fel de criteriu de apreciere, un fel de piatră de încercare a tot ceea ce există.

Indicaţiile obiective ale realităţii nu se răsfrâng în fiinţa noastră spirituală numai cum s'ar răsfrânge într'o oglindă, această răsfrângere nu este ultima operaţie în care cad indicaţiile realităţii obiective, ci odată răsfrânte - presupunând că tot procesul de cunoastere este o răsfrângere - această răsfrângere urmează să fie întodeauna prelucrată, ea fiind confruntată cu fiinţa noastă spirituală.

Această fiinţă este mai întâi de toate un lucru viu - acolo unde ea este, - un fel de centru, un fel de focar, care adună tot ceea ce se întâmplă în lumea din afară şi care răsfrânge în lumea din afară anumite realităţi. Vasăzică fiinţa noastră spirituală este intr'adevăr un centru de acţiune şi de reacţiune, în multiplicitatea fenomenelor reale ale existenţei. Ea are un profil foarte bine desenat. Chiar dacă forma acestui profil nu este conturată pentru noi, ea nu există mai puţin, ci aceasta se vede prin faptul că, în anumite împrejurări, noi reacţionăm în anumite feluri. Faptul, de pildă, că noi reacţionăm în acelaşi fel, în aceleaşi împrejurări, faţă de aceleaşi impresii, înseamnă că fiinţa noastră are o configuraţie, căci dacă n'ar avea o configuraţie, dacă n'ar exista drept ceva bine conturat ca acţiune şi reacţiune, n'ar avea nici conştiinţa acţiunii şi reacţiunii şi nu s'ar dovedi existenţa profilului bine definit al fiinţei noastre spirituale.

Să transpunem ce înseamnă un om de caracter? - Un om de caracter este cel care lucrează întodeauna în acelaşi fel. Caracterul este felul conştient de stăpânire, de reacţiune în faţa realităţilor; vasăzică deduc existenţa caracterului din conştiinţa acţiunii mele. Aşa este şi fiinţa noastră spirituală. Cine are vreme şi tragere de inimă, dar şi necesitatea de a se mai uita la ce se petrece în el, cu timpul ajunge să-şi vadă această fiinţă spirituala foarte bine şi s'o definească în chip precis. Eu însă, dacă d-voastră nu sunteţi convinşi de existenţa acestei fiinţe - un lucru care vă priveşte - eu postulez, în consideraţiile mele existenţa acestei fiinţe spirituale şi zic că ceea ce se răsfrânge, ca indicaţii, din realitatea obiectivă este confruntat cu această fiinţă spirituală a mea, şi, după felul în care fiinţa spirituală reacţionează, noi valorificăm existenţa. Prin urmare nu este vorba numai de cunoaştere, ci şi de valorificarea existenţei. Iar în momentul în care valorificăm existenţa, atunci căutăm şi o formulă care să exprime în chip general felul nostru de a reacţiona în faţa existenţei.

Această formulă, care exprimă în chip general felul nostru de a reacţiona în faţa existenţei, este ceea ce se numeşte filozofie. Când auziţi d-voastră pe oamenii aceia care îşi încruntă faţa şi-şi aşează ochelarii pe nas ca să vorbească de filozofie ştiinţifică, să vă uitaţi bine la ei şi să vedeţi ce vor să spună, pentru că şi eu m'am uitat la dînşii şi n'am înţeles nimic. Filozofia ştiinţifică nu există. Filozofia este un lucru foarte personal, eminamente subiectiv. Ea nu poate să fie studiată ca altceva decât ca lirică. Filozofia este un fel de lirică. Ea nu poate să fie studiată obiectiv, decât pentrucă este posibilă de depăşire, pentru că sunt formule tipice de filozofie, cu alte cuvinte pentru că sunt formule tipice de fiinţe spirituale. Numai de aceea putem noi să studiem filozofia şi ceea ce se numeşte, cu un termen abracadabrant, istoria filozofiei.

Aceasta este filozofia: valorificarea existenţei, formularea valorificării existenţei. O asemenea formulare conţine totdeauna o notă caracteristică, un fel de tendinţă in spre absolut. Mai toată filozofia este propriu zis o acţiune, sau un drum in spre absolut, în spre ceva în afară de noi, imuabil, incoruptibil, deosebit de noi, ideal pentru fiinţa noastră spirituală. Din acest punct de vedere, filozofia este exact la acelaşi nivel cu arta; ca şi acesta, aruncă în afară de fiinţa spirituală existenţele absolute. Orice operă de artă reprezintă, in intenţia şi în structura ei formală, nu o realitate ci o existenţă absolută. Aceasta însemnează că în zadar se tot căsnesc esteticienii, se învârtesc ca pisoii împrejurul oalei cu terciu fierbinte, şi nu ştiu să spună ce este opera de artă în sine, nepieritoare. Opera de artă nu este nepieritoare în ea însăşi, ci porneşte din tendinţa omului în spre nepieritor.

Opera de artă, ca şi sistemul filozofic, este un rezultat al necesităţii noastre de absolut şi reprezintă, pentru fiecare din noi, în felul nostru, un absolut, dar care este un absolut al nostru, subiectiv, adică este fructul necesităţii universal umane de absolut, dar nu absolutul insuşi. în artă şi filozofie n'ai să găseşti niciodată absolutul. Ca să mergi la absolut trebuie să depăşeşti şi arta şi filozofia, şi să treci în religie.

Aceasta însemnează filozofie: valorificarea existenţei, împinşi de necesitatea noastră de absolut. Deci am conştiinţa, am valorificarea acestei conştiinţe în raport cu mine însumi şi am formularea acestei valorificări. Acestea sunt elementele constitutive ale vieţii spirituale omeneşti în general, pe planul realităţii sensibile, cu limitele cele mai ridicate, metafizice; prin urmare activitatea spirituală având, ca cel mai larg cadru, perceperea metafizică. Jocul acestor elemente constitutive ale vieţii spirituale determină anumite tipuri de valorificare, anumite tipuri formate de valorificare a activităţii spirituale.

în definitiv nu poţi face filozofie - şi aceasta este valabil şi pentru artă, este valabil pentru cultură în genere, nu pentru civilizaţie şi nu pentru religie, - nu poţi să faci filozofie dacă nu ai de spus ceva. Facultatea sau necesitatea acesteia de a formula are ca suport o anumită conştiinţă pe care tu o ai; adică s-au aşezat lucrurile în tine. Tot ce ai primit ca indicaţii din lumea obiectivă se aşează în tine şi face ca un fel de drojdie a ta. Trebuie să ai această drojdie ca să poţi să spui ceva, şi când spui, nu spui decât ceea ce există în tine.

Filozofie şi artă se pot face în toate felurile; dar aceasta nu este filozofie, nici artă, ci numai exerciţiu amuzant pe marginile absolutului. Filosofia şi arta, cultura propriu zisă, nu se pot face decâ acolo unde există un precipitat al confruntării fiinţei noastre spirituale cu realitatea.




Nae Ionescu
Preluat de Gheorghe Bogdan