Deschid fereastra. Somnoroasă, Noaptea-şi ridică imensele cortine. Cu-n nechezat de aripi Tot cerul se revarsă-n mine.
Miei albi de nori Se joacă acum in voie Sub epiderma albăstruie.
O aripă de vultur Imi iese din retină. Işi caută frenetic Cuibul-ghirlandă, Cazut Pe-un colt de stâncă.
Pe palma dreaptă Am desenată Linia orizontului. Iluzia Ce Ma desparte de mare. Pântecul ei ascunde Glasul tau. După o ploaie de săruturi Naşte-n triluri Curcubeu.
Ai grijă, să stropeşti din când in când petalele de trandafir uscate cu lacrimile transparente ale durerii ! Iubiri strivite de indoială, zbârcite de singurătate sfideaza gerul. Poartă-n suflet povara zilelor insorite la malul mării şi suspină după desfrâul exuberant al tinereţii. Mari catedrale sufleteşti cutremurate de emoţii tânjesc acum stinghere o cupă de tandreţe.
Toamna cu buze zemoase si privirea dulce adulmecă amurgul-roib zburător pe deasupra dealurilor ; copitele lui infiorează unda necruţătoare a timpului cu pulberi de sticlă astrală. Râul linistit isi mână hergheliile de ape limpezi, in timp ce clapele cristaline ale unui pian ingâna j"eux d" eaux . Rânduri, rânduri ingenunchează in fata ei dornici să-i mângâie si să-i sărute pe frunte.
Cerul s-a imbrăcat in frunze,şubrezite, găsite-n sarcofage de argint. Tânguiri ale plopilor desfrunziţi, care cerşesc iubirea din poartă-n poartă, se aud in abis. Fantome triste ale defunctei veri, acoperă durerea cu săruturi.
Tornade şi incantaţii de culoare se ridicau din mare. Salciile, sălaşul indrăgostiţilor aduc toamnei o ultimă rugăciune. Viilor le-au fost furate ruginitele frunze. Cu părăsite şi austere cimitire ale sufletelor se aseamană. Păunii au evadat de pe ulciorul olarului. Norii cu evantaie de pene fac toamnei alese plecăciuni.
Darnica Toamnă poartă-n plete floarea-soarelui. Umblă-n sat să-i vada lumea: gura ca merele, ochii ca strugurii şi gutuile ca sanii. S-a oprit în drum să dea pomană unui tanăr chipeş: nişte mere, niste struguri şi gutui.
Ascultaţi acordurile ample Ale stelelor! Cântecul lor-n canon iţi dă aripi. Supapa sufletului s-a deschis. Magia universului te invăluie. Bach concertează la orgă serafimilor.
Scufundă-te şi lasă-te purtat de valuri la prima adiere a diminetii ! Dintre alge, degete ademenitoare, vor incrusta pe trupul tau, solzi aurii. Buze uscate ale fetei cu plete albastre vor căuta răcoarea fântânii buzelor tale. Impletite cu ale ei, coapsele tale vor inoata nepăsătoare, printre vestigii uitate. Innourat vei privi cum va aduna in a palmelor amforă bucată cu bucată soarele, picatură cu picatură, odată cu tine să-l soarbă. Scuturându-şi inocentă, şuvitele
Astazi, culorile curcubeului imi alunecă printre degete. Ciocanele inimii transpun pe claviatura tăcerii Sonata Mării.
Din scoica mea sidefie, privesc cum invesmantate cu toga licuriciului, linii venite din ale mării adâncuri dezvăluie intr-un ritm năucitor misterul geometriilor.
Cerul- unic spectator in singurătatea deplină, răsfrânge mesajul de taină al luminii... şi animă steluţele- mici note muzicale sa-mi cânte psalmi in fapt de seară.
Comentarii