”Trăim într-o epocă în care forţele psihice şi cele mentale, ascunse în spatele scenei evoluţiei, sunt extrem de active în provocarea emoţiilor şi pasiunilor puternice ale omenirii. Deoarece soarta a hotărât ca socotelile naţiunilor să fie lichidate, aceste socoteli trebuie plătite şi numai de ele depinde dacă sunt plătite în întregime sau doar parţial. Printr-o schimbare de atitudine mentală şi de conştiinţă, jumătate din soarta rea poate fi ştearsă într-o clipă. Dar dacă nu ne putem schimba sau nu înţelegem necesitatea unei schimbări, forţele oarbe ale destinului trebuie să-şi îndeplinească misiunea. Pentru împlinirea acestei hotărâri a destinului, tot ce este ascuns este scos la iveală, tot ce este la fund iese la suprafaţă, şi astfel vedem în sufletul omenirii unele lucruri frumoase, dar şi multe lucruri urâte, chiar îngrozitoare. Pentru că suntem spre sfârşitul unei etape, o perioadă de tranziţie de la o epocă la alta, forţele psihice ale binelui şi răului sunt mai active şi mai deschise ca oricând. Astfel încât putem vedea multe lucruri cu care nu vom fi de acord, iar unii oameni pot spune sau face lucruri faţă de care să resimţim o profundă aversiune. Presiunea la care este supusă astăzi mintea omului atrage fie o pronunţată plăcere, fie un dezgust pronunţat, dragoste sau ură, ceea ce aproape că sileşte omenirea să se împartă în două tabere care se urăsc una pe alta. Forţele psihice oarbe încearcă să reproducă propriile lor condiţii pe acest plan material; ele au creat o lume divizată în aceste două tabere, fiecare urând-o energic pe cealaltă. Nu contează ce nume politice dau ele acestor două tabere. Important din punct de vedere psihologic este faptul că jumătate din omenire este îndemnată să urască cealaltă jumătate. Ne vom întreba atunci: cum putem fi toleranţi în asemenea condiţii? Şi aici trebuie să apelăm la bun-simţ şi, mai presus de toate, la înţelepciune. Iisus a spus odată: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”. El a înţeles în mod hotărât ca acest sfat să se aplice unor condiţii ca acelea în care trăim noi astăzi. Când ne găsim faţă în faţă cu un individ sau cu un grup reprezentând forţele distructive, ale naturii, trebuie să aplicăm prima parte a sfatului lui Iisus şi să fim înţelepţi ca şerpii. Când suntem cu reprezentanţii forţelor constructive, ne putem permite să fim nevinovaţi ca un porumbel. Întotdeauna să fim toleranţi în sinea noastră, înţelegând că forţele ascunse se manifestă numai în felul în care se pot manifesta. Ele sunt oarbe şi distructive deoarece viaţa şi
experienţa le-au adus în acest punct. Astfel, trebuie să ne fie milă de ignoranţa lor şi să fim toleranţi în egală măsură. Dar, dacă datoria de orice fel ne forţează să avem relaţii active cu ele şi trebuie să ajungem la o hotărâre şi să acţionăm, atunci trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi să facem ce ne dictează bunul-simţ. În felul acesta nu vom acţiona împotriva toleranţei noastre, ci ne vom îndeplini în mod hotărât datoria în limitele acestei toleranţe.

 Dacă înţelegem care sunt obiectivele esenţiale ale religiei, vom afla tot ce trebuie să ştim. Dacă trebuie să jucăm un rol în societate sau să participăm la ritualurile unei religii tradiţionale, putem să o facem. Dar adevărata religie este mai presus de aceste lucruri. Ea nu este doar adevărată, ci şi sănătoasă, pentru că nu ne cere nimic din ceea ce inteligenţa să nu poată accepta. Nu impune o acceptare oarbă a unor dogme despre care şi un simplu şcolar simte că nu sunt adevărate, nici nu cere supunere faţă de tradiţii şi obiceiuri învechite, inutile, lipsite de conţinut şi iraţionale. Ca urmare, este o religie sănătoasă, raţională şi practică. Ceva în noi nu este mulţumit şi caută o existenţă superioară. Noi trebuie să ne căutăm propria experienţă spirituală, în loc să trăim din rezultatele la care au ajuns alţii. Trebuie să ne rugăm nu pentru mai mult adevăr, ci pentru mai multă voinţă de a trăi adevărul pe care deja îl avem; nu pentru ca Dumnezeu să ne iubească, ci pentru ca noi să-l iubim mai mult şi să-l ajutăm pe Dumnezeu, lăsându-l să lucreze prin intermediul nostru, prin corpurile noastre. În inimă sălăşluieşte suprema divinitate; adeseori conştientizăm domnia ei supremă, dar până nu trăim zi de zi după voinţa acestei divinităţi, nu suntem cu adevărat discipolii ei.”

(Paul Brunton, Decoperă-te pe tine însuți)