dintre toate minunile de pe Pământ am ales viciile pentru a fi fericit îmi este frică să te strig ecoul mi-a ştirbit de-atâtea ori imaginaţia am trudit am plâns la edificiul tău femeie o eternitate de cuvinte puse cap la cap un pod între maluri curg poveşti de dragoste singurătatea inventează fantasmagorice universuri trăiesc printre iluzii îmbrăţişând ecouri
Dragă tată, Eu ştiu că acolo în cer Toţi sfinţii au ochii albaştri Şi mai ştiu că acolo în cer Toţi sfinţii sunt sihaştri Şi plâng laolaltă.
Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe ultimul Care se va aprinde pe cer. Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier Tatăăă! De ce nu mi-ai spus niciodată Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher? De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată Fără cei sfinţi, Fără părinţi?
Comentarii