Am avut convingerea că voi muri aşa, în linişte, purtat şi înconjurat de ape străine pe nava asta construită din lemnul unor lumi disparate.Dar nu, continentul semenilor pe care prea devreme l-am părăsit continuă să danseze cu luminile și vocile lui în depărtarea nesfârșitului ocean. Noaptea, valuri zdrențuite scăpate de sub tăișul Lunii îmi aduc vești dinspre acesta și atunci, singura ființă care mă-nsoțeşte începe să mă tulbure profund, reușind pentru ceasuri întregi să-mi domine gândurile cu zbuciumul ei.
Acceptă nevolnicia ființei tale, așa cum ai accepta orice plecare din pliurile existenței tale a venit timpul să ieși în cetate masurând întristarea cine să mai creadă în tine soarele o vară numai despre asta ți-a vorbit dar tu, nu nu și NU! Singur umblând prin spațiul timpului tău cu valijoara de hârtie și cele câteva gânduri care abia mai amintesc de tine. Te consolezi (deși viața pare că îți derutează pașii) cu privirea pierdută înspre buchetul tău de femei galbene Din glastra închipuirii neastâmpărate
Comentarii